Formula Steinmeier, varianta ucraineană: capitulare sau compromis acceptabil?

Volodimir Zelenski FOTO AFP

Disputa privind relansarea procesului de pace din Donbas a atins cote substanţiale de confruntare la Kiev după ce preşedintele Zelenski şi-a asumat pacea, încetarea focului şi încheierea conflictului, iar acest pas s-a tradus în celebra „formulă Steinmeier”, după numele fostului ministru de Externe german, în prezent preşedintele Germaniei.

După o discuţie telefonică directă, Preşedintele Vladimir Putin s-a declarat de acord cu organizarea reuniunii în format Normandia, afirmând că noul preşedinte ales Zelenski a avut o discuţie constructivă, care anunţă un optimism moderat.

Lucrurile au evoluat şi la Minsk, unde a apărut un acord semnat între guvernul ucrainean şi separatişti ce prevede în continuare „formula Steinmeier”, alegeri locale şi controversatul „statul special” – nedefinit, cu două etape, unul interimar, care să intre în vigoare la votarea legii în Parlamentul ucrainean, şi un statut definitiv, după organizarea alegerilor în regiune, garantate de OSCE şi declarate libere şi corecte de către organismul de specialitate al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Anunţul a scos instantaneu lumea în stradă, cu precădere organizaţiile de voluntari din Donbas, reprezentanţii Maidanului care l-a dat joc pe Yanukovici şi partide naţionaliste, care ameninţă să se mute în faţa Radei Supreme, Parlamentul unicameral ucrainean, dacă nu chiar în faţa Preşedinţiei.

Protestatarii vorbesc despre trădare naţională sau capitulare în faţa Rusiei, din partea actualului preşedinte, al majorităţii şi Guvernului girat de către partidul Servitorul poporului. Controversa s-a extins până într-acolo încât Preşedintele Zelenski s-a văzut nevoit să iasă public şi să facă precizări care, de fapt, clarifică interpretarea ucraineană a abordării „formulei Steinmeier”, chiar dacă nu a intervenit cu detalii relevante în legătură cu „statutul special”. De altfel, ideea de acordarea a unui statut special regiunilor ocupate din Donetsk şi Luhansk e, deja, suficient de problematică şi controversată şi este un compromis suficient de important pentru a forţa şi alte cedări din partea Kievului.

„Formula Steinmeier” este un acord cu câteva componente menite să deblocheze acordurile de la Minsk în privinţa agresiunii militare ruse din Estul Ucrainei, dar care nu are o formulă cuantificată. Nu întâmplător, ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a cerut o formulă scrisă, afirmată şi publică a acestor prevederi, asumată de către toate părţile. Pe fond, formula presupune adoptarea unui statut special care să intre în vigoare ca variantă definitivă, pe termen lung - după schimbul de prizonieri şi încetarea focului – la momentul validării de către OSCE a derulării corecte şi a rezultatelor alegerilor în regiunile ocupate.

De aici încolo apar controversele, care sunt similare interpretării documentelor de la Minsk. Preşedintele Zelenski a anunţat foarte clar condiţiile organizării alegerilor, care presupun: retragerea trupelor ruse şi pro-ruse din regiune peste graniţă, în regiunea Rostov pe Don a Federaţiei Ruse; preluarea controlului frontierei comune ruso-ucrainene, în zone necontrolată, de către autorităţile legitime de la Kiev; funcţionarea corectă a partidelor politice ucrainene în regiune; derularea corectă a campaniei electorale, după legile ucrainene, cu participarea tuturor candidaţilor; declararea alegerilor drept libere şi corecte.

Deci formula discutată rămâne în cadrul liniilor generale îmbrăţişate de Ucraina şi în perioada Poroshenko, singura diferenţă marcantă este acceptarea ideii de statut special ca pas de făcut chiar înainte de lansarea procesului de retragere a trupelor. E un compromis costisitor pentru actualul preşedinte, care aduce deja probleme, a forţa cedări suplimentare e nerealist. Obiectivul este acela de a obţine pacea în Donbas, mai ales că zilnic mor oameni pe linia de demarcaţie. Dar varianta calificată drept cedare, capitulare sau compromis inacceptabil nu poate fi asumată de către Ucraina nici sub Preşedintele Vladimir Zelenski.

Evident că diavolul stă în detalii. În ceea ce priveşte aşa numitul „statut special”, decriptarea acestor caracteristici va fi cea care dă adevărata dimensiune a compromisului. În cazul Republicii Moldova, de exemplu, acceptarea ideii de statut special s-a tradus în legea din 2005 care acceptă perspectiva creării unei instituţii în cadrul teritoriului şi a statului cu capitala la Chişinău, dar limitează capacităţile sale autonome la cele care garantează integritatea statală. Şi aici pot interveni detalii mai puţin avantajoase, dar cert este că întreaga lege ar trebui azi desfiinţată, anulată şi scoasă din vigoare pentru orice tip de compromis vehiculat de preşedintele Dodon, aşa cum îl doreşte Preşedintele Republicii Moldova.

În cazul Ucrainei, tot ideea de „statut special” e cea care stârneşte controverse, asta în situaţia în care nu este definită concret iar condiţiile pentru a ajunge la consacrarea ei sunt greu de acceptat azi pentru Rusia lui Putin. Moscova îşi doreşte o formă măcar simbolică de capitulare, în nici un caz să retragă trupele de toate culorile înainte de lansarea alegerilor. Statutul special poate să aibă un conţinut decent şi acceptabil, dar pentru a ajunge la el lucrurile nu sunt simple şi presupun numeroase alte cedări din partea Rusiei într-o variantă corectă faţă de acţiunea agresivă împotriva Kievului, însă greu de presupus că va exista şi deschidere spre aplicarea ei de către Kremlin. Vladimir Putin nu e sigur că-şi doreşte pacea şi că vrea să lase din mâini bucata de teritoriu acaparat.

Aşa cum, spre deosebire de abordarea ucraineană, Rusia îşi doreşte menţinerea trupelor, controlul frontierei şi a teritoriului ocupat, controlul pseudo-alegerilor pe care să le impună OSCE drept „corecte” şi un „statut special” care să ofere regiunii veto în faţa oricăror acţiuni ale Ucrainei din zonele de securitate, apărare, politică externă, decizii strategice şi, în orice caz pentru orice apropiere de UE sau NATO. Însă aceste deziderate şi-au găsit locul, încă din perioada Poroshenko, în Constituţia Ucrainei, deci formula de evitare sau ocolire a acestor aspiraţii este extrem de complicată. În fapt, dincolo de câteva elemente de statut special, Rusia nu prea are câştiguri majore în abordarea ucraineană a „formulei Steinmeier”. Dar pe politica câştigurilor în paşi mici, chiar şi validarea acelui statut special poate fi o cedare importantă, în jocul de durată al controlului Ucrainei de către Rusia lui Putin.