Forţele Speciale. Ce se spune şi, mai ales, ce nu se poate spune despre ele

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
captura

Vă recomand o carte. Neobişnuit de serioasă despre un subiect care a devenit mai degrabă subiect de filme sau de cărţi destinate lecturii de vacanţă.

Autorii deţin o cunoaştere din interior a cel puţin unuia dintre marile sisteme ale "forţei mortale discrete din umbră" şi care, într-o manieră destul de puţin uzuală în raport cu regulile mortal-drastice care domină lumea forţelor armate ale serviciilor speciale, au primit permisiunea să scoată ceva la lumină. 

Aceasta este cartea: Elite Warriors: Special Operations Forces from Around the World, Edited by Ruslan Pukhov and Christopher Marsh

East View Press Minneapolis. 2017. 263pp. ISBN: 978-187994499-2 .  Este o carte de analiză documentară scrisă în limba engleză (şi de aici interesul special) de specialiştii în domeniu din foarte cunoscutul think-tank rusesc Centrul pentru analiza strategiilor şi tehnologiilor . Analizează, foarte documentat, situaţia din 14 ţări, parte importantă a grupei de elită, ţări recunoscute ca a avea servicii speciale constituite după un model original, dezoltate conform unei filosofii proprii şi care au devenit acum vârful de lance în desfăşurarea operaţiunilor ofensive sau defensive din cadrul războiului hibrid aflat în plină desfăşurare. Este vorba despre Rusia, Ucraina, Franţa, Germania, Italia, Polonia, Iran, Israel, Iordania, Turcia, China, Singapore, Columbia şi Algeria.

Şi dacă despre acest subiect este vorba, atunci, conform unei lecţii predate în unele şcoli de decriptarea mesajelor de acest tip, important este să identificăm lista enumerărilor, temelor sau subieţilor care lipsesc în enumerarea altfel aparent absolut exhaustivă. Acolo, în această listă de absenţi, urmează se afle centrul de interes.

În consecinţă, lucru absolut firesc,în absenţa semnificativă a capitolelor despre forţele speciale americane şi britanice, cele mai "apetisante" capitole ale cărţii sunt cele două închinate forţelor speciale ruseşti, mai ales că datele acoperă istoria completă şi adusă la zi a structurilor respective. Interesant, spun, deoarece analizele de acest gen sunt de dată recentă, iar informaţiile despre ce aveau în dotare forţele URSS erau atât de incomplete încât, spre exemplu, despre unităţile de elită Spetnaz s-a aflat de-abia înspre mijlocul anilor '80, după un debriefing al unui ofiţer de rang foarte înalt din GRU, Viktor Suvorov (Vladimir Rezun), după fuga acestuia în Occident. Tot ce avem în această carte de acum este o analiză extensivă a Forţelor pentru operaţiuni speciale unitate de elită relativ nou înfiinţată în cadrul Ministerului Apărării. În schimb, nimic despre foarte mediatizatele în Occident unităţi specializate în lupta anti-teroristă ("Alfa" şi "Vympel"). Şi, mare dezamăgire, absolut nimic despre "Zaslon" despre care experţii estimează că este una dintre cele mai bine pregătite şi dotate din întreaga lume, fiind în subordinea directă a Serviciului de informaţii externe (SVR) al Federaţiei Ruse. Seamănă oarecum cu ce au americanii ca forţe SEAL, numai că altfel este gândit rolul trupelor ZASLON în desfăşurarea operaţionilor. Numele lor înseamnă ECRAN şi pare-se că exact astfa formează, în Siria spre exemplu: un ecran protector pentru trupele cele mai avansate prin operaţiuni de penetrare şi cercetare la mare adâncime sau în spatele liniilor unamice, apoi redirecţionate pentru operaţiuni specifice pentru întreruperea liniilor ce comandă şi comunicaţii ale adversarului. Dar cartea aduce în prim plan structurile de forţe de care dispun ţări despre care există relativ puţine informaţii în lumea occidentală (cele din Iran, Columbi, Algeria, China sau Singapore): vorbeşte despre regiuni aflate în zone conflictuale sau prezentând deja indicaţii foarte clare că ar putea fi implicate în viitoare conflicte de mai mare sau mică intensitate.

Semnificativă alegerea autorilor deoarece arată că marele efort de constituire de forţe este altundeva. Cele prezentate sunt cele clasice, nu cele care răspund acum unei situaţii noi : experţii militare şi cei ai serviciilor de informaţii au transmis de mai mult timp un avertisment urgent liniei de comandă politice: abandonaţi cât mai rapid vechea concepţie asupra războiului convenţional, fiţi atenţi la noul mod de conducere al operaţiunilor combinate, cel prin care ruşii au prins Occidentul nepregătit şi fără structuri defensive elementare adevate războiului hibrid. Ceea ce explică, spre exemplu, incontestabilul succes rusesc din Crimmea sau modul în care militariin ruşi au obţinut superioritatea generală, apoi controlul în conflictul din Siria, amplasând acum baze strategice pentru controlul/interzicerea accesului într-o zonă strategică a Mediteranei şi Orientului Apropiat.

captura

Foarte important mi se pare că, din analizezele recente (inclusiv din prezentările din cartea de care vorbim) reiese că pregătirea acestor unităţi ale forţelor speciale tinde, în unel ţări, să devină prioritară la nivelul întregului dispozitiv naţional, fiind antrenate să răspundă din ce în ce mai mult unor misiuni de mare complexitate şi de extremă diversitate, executate în mare viteză şi presupunând o capacitate autonomă de susţinere, de la propriul serviciu de informaţii, la propria flotilă de transport la mare distanţă, intervenţie şi susţinere a trupelor de teren (elicoptere şi avioane multirol), avioane şi elicoptere medicalizate, până la plutoane specializate în misiuni de luptă dar şi de asigurarea sistemului protejat de comunicaţii sau de atac cibernetic. Unităţi extrem de mobile care dispun şi de echipament adecvat pentru "intervenţii de acoperire", misiuni de poliţie sau misiuni speciale vizând "neutralizarea definitivă" a unor ţinte sau, în unele cazuri, asigurarea protecţiei apropiate pentru personalităţi.

Adică, aplicarea unui nou mod de a concepe războiul gândit în continuarea doctrinei Gherasimov şi sumarizat excelent de ThimothyL.Thomas într-o carte apărută în 2015 şi care, pentru cine ar fi vrut să audă, descria punct cu punct ce urma să se întâmple.

captura

Aveţi aici o descriere cât se poate de exactă a noului tip de gândire militară vizând obţinerea controlului asupra unui teritoriu-ţintă. Aplicaţi-l oricărui caz pe care-l doriţi lămurit în profunzime şi urmăriţi rolul noului tip de forţe speciale în obţinerea rezultatelor finale.Rolul lor devine decisiv, pe măsură ce s-a operat deplasarea de la funcţionalitatea lor primară de forţe anti-teroriste (rol care a culminat cu folosirea unei echipe SEAL pentru eliminarea lui Bin Laden) înspre statutul intermediar de adjuvant important al trupelor în aliniamente clasice, până la cea de acum, cu un debut spectaculor în Crimeea,. Nu numai că pot deschide drumul în sensul cel mai propriu al gândirii militare tradiţionale, ci, de acum, pot duce propriul lor război care să fie continuat mai apoi, dacă şi acolo unde ar mai fi nevoie, de dispozitive militare clasice pentru asigurarea superiorităţii şi controlului teritoriului.

Atenţie, vă rog, la conceptul vehiculat de analistul american, cel de "Stat Victimă". Tocmai pentru că noile forţe speciale dispun de numeroase şi foarte eficiente metode de a pune un stat în această situaţie. Din acel moment, logica militară propiu-zisă are tot timpul să se desfăşoare.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite