Fosta iubită a lui Jeffrey Epstein, Ghislaine Maxwell, a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru trafic de minore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

Ghislaine Maxwell a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru trafic de minore şi abuzuri sexuale pe care le-a comis împreună cu Jeffrey Epstein.

Maxwell a fost găsită vinovată pentru cinci acuzaţii, printre care şi pentru trafic de minore şi pregătirea lor pentru a fi abuzate sexual de către Epstein, atunci când acesta era iubitul său, în perioada 1994-2004, relatează Digi24.

Femeia l-a numit pe Epstein drept un bărbat manipulator şi şiret care avea o obsesie a controlului şi care ar fi păcălit toate persoanele care s-au aflat în jurul său. Maxwell a declarat că îi pare rău de durerea pe care a provocat-o victimelor sale. Judecătorul de caz a numit ceea ce au făcut Maxwell şi Epstein drept o schemă oribilă care a provocat un" rău incalculabil" victimelor acestora.

Epstein a fost găsit mort în celula sa în 2019, unde era încarcerat în aşteptarea procesului unde urma să fie judecat pentru trafic sexual cu minore. Procesul lui Maxwell a fost considerat de majoritatea oamenilor drept o formă de tragere la răspundere şi pentru Epstein.

Judecătoarea Alison Nathan a declarat că Mawell nu a arătat vreo urmă de regret sau că ar accepta responsabilitatea pentru faptele sale. 

„Maxwell a participat direct şi în mod repetat, de-a lungul multor ani, la o schemă oribilă de a atrage, transporta şi trafica fete minore, de vârste începând cu 14 ani, pentru a le abuza sexual împreună cu Jeffrey Epstein. Răul făcut acestor fete a fost incalculabil”, a spus judecătoarea Nathan.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite