În lume

articolul anterior articolul urmator

Fostul preşedinte argentinian Mauricio Macri, inculpat cu privire la spionarea familiilor echipajului submarinului San Juan, naufragiat în 2017

0
2 Dec 2021 12:45:40
Autor: News.ro
Mauricio Macri
Mauricio Macri

Fostul preşedinte argentinian Mauricio Macri (2015-2019) a fost inculpat cu privire la o presupusă spionare, pe când se afla la şefia statului, a familiilor victimelor submarinului ARA San Juan, al cărui naufragiu, în 2017, s-a soldat cu 44 de morţi, a anunţat magistratul însărcinat cu ancheta, relatează AFP.

Macri, în vârstă de 62 de ani, în prezent principalul lider al opoziţiei de centru în Argentina, a fost inculpat cu privire la ”fapte ilegale în domeniul informaţiilor” şi a fost lăsat în libertate în schimbul plăţii unei cauţiuni, precizează miercuri, în această hotărâre, judecătorul Martin Bava.
 
Fostul preşedinte este inculpat din cauză că a ”a făcut posibile sarcini de informaţii ilegale, creând condiţiile ca date despre persoane să fie culese, stocate şi folosite”, se arată în această hotărâre de 174 de pagini, făcut public de către magistrat.
 
El a fost lăsat în libertate în schimbul plăţii unei cauţiuni de 100 de milioane de pesos (aproape un milion de dolari).
 
Macri a dezminţit mereu că a spionat sau că a cerut vreun spionaj şi se declară victima unei persecuţii politice.
 
El a fost audiat la începutul lui noiembrie de către judecătorul Bava, a cărei recuzare a încercat să o obţină, fără succes, în cadrul unei anchete preliminare cu privire la urmările acestui naufragiu care a emoţionat profund Argentina.
 
Submarinul San Juan a ”dispărut” în noiembrie 2017 în Atlanticul de Sud, la 400 de kilometri de coasta Paragoniei.
 
Submarinul a fost localizat un an mai târziu la 900 de metri adâncime şi nu s-a putut să fie ranfluat, în pofida dorinţei familiilor echipajului.
 
Potrivit Marinei argentiene, submersibilul, care data din 1983, a făcut o implozie din cauza unor deficienţe tehnice.
 
Familiile membrilor echipajului au desfăşurat, la acea vreme, o campanie intensă pentru a afla ce s-a întâmplat cu submarinul.
 
Ele au dat asigurări că au fost filate, interceptate telefonic şi intimidate.
 
În cadrul aceleiaşi anchete, proceduri judiciare au fost angajate deja împotriva a doi foşti directori ai serviciilor de informaţii, Gustavo Arribas şi Silvia Majdalani.
 
Citeşte şi: 
 
Messi, făcut de râs: Toate cifrele sale din 2021 sunt sub cele ale lui Lewandowski
 
Un an fără Maradona. Lunga şi încurcata posteritate a unui divin măscărici
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările