În lume

articolul anterior articolul urmator

FOTO VIDEO Sărbătoare la Istanbul după înfrângerea lui Erdogan: zeci de mii de turci au petrecut până dimineaţă şi au ciocnit „în sănătatea lui Tayyip“

6
24 Jun 2019 16:47:47
Autor: Ion Gaidau
Ekrem Imamoglu proclamându-şi victoria la Istanbul FOTO EPA-EFE
Ekrem Imamoglu proclamându-şi victoria la Istanbul FOTO EPA-EFE

Zeci de mii de persoane au sărbătorit în noaptea de duminică spre luni victoria lui Ekrem Imamoglu în cursa pentru primăria Istanbulului, care l-a învins pentru a doua oară în trei luni pe fostul premier Binali Yildirim, candidatul partidului preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

În bastioane ale opoziţiei, precum cartierul Besiktas, situat în partea europeană a Istanbulului, sau cartierul Kadiköy, aflat pe partea asiatică a acestui oraş de peste 15 milioane de locuitori, simpatizanţii Partidului Republican al Poporului (CHP), formaţiunea politică a lui Imamoglu, au sărbătorit până spre dimineaţă. Au fluturat steaguri, au claxonat, au dansat şi au băut bere „în sănătatea lui Tayyip“, scrie AFP.

Necunoscut acum câteva luni la nivel naţional, Ekrem Imamoglu, în vârstă de 49 de ani, a reuşit un succes notoriu pe scena politică din Turcia. El şi-a reeditat duminică victoria obţinută acum trei luni împotriva fostului premier Binali Yildirim şi contestată de partidul său AKP. Dacă Imamoglu a învins la o diferenţă de numai 13.000 de voturi în primul tur, acum l-a devansat cu aproape 800.000 de voturi pe candidatul partidului lui Erdogan, care a câştigat toate alegerile desfăşurate în Turcia din 2002 încoace.

Ekrem Imamoglu declanşând fiesta după alegeri FOTO EPA-EFE

Potrivit multor jurnalişti, Erdogan şi partidul său au comis o eroare de calcul când au cerut repetarea alegerilor la Istanbul, făcând din Imamoglu o victimă şi o figură de prim-plan.

„Ce zi frumoasă! Imamoglu a câştigat!“, au scandat simpatizanţii CHP după anunţarea rezultatelor.

FOTO EPA-EFE

Ei au venit cu autocarele din întreaga ţară pentru a asista la un moment istoric.

„Mulţumesc, Istanbul!“, şi-a început discursul Ekrem Imamoglu.

„Începând de azi, o nouă pagină se deschide la Istanbul, unde valori precum justiţia, egalitatea, respectul şi dragostea vor câştiga împotriva altora“, a spus el în faţa a zeci de mii de persoane entuziaste.

El i-a întins mâna lui Erdogan: „domnule preşedinte, sunt pregătit să lucrez în armonie cu dumneavoastră“.

FOTO EPA-EFE

Binali Yildirim şi Recep Tayyip Erdogan l-au felicitat în cursul serii pe noul primar al Istanbulului. Erdogan a ales să-şi transmită mesajul pe Twitter, fiind pentru prima oară în ultimii 17 ani când nu se exprimă direct după o alegere.

AKP rămâne însă cel mai popular partid la nivel naţional. Dar formaţiunea lui Erdogan plăteşte pentru dificultăţile economice ale ţării, care se confruntă cu o inflaţie de 20%, slăbirea monedei naţionale şi o rată ridicată a şomajului.

„Victoria masivă“ a lui Imamoglu „este o lecţie a democraţiei: oamenii ţin ca drepturile lor să fie respectate“, subliniază într-un tweet Marc Pierini, analist la Carnegie Europe şi fost ambasador al Uniunii Europene la Ankara.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

GAN
24.06.2019, 16:55:30

vedeti in prima poza flacara aia mare, mare? eh....ala e @ismet al nostru....a ars de nerabdare sa il pupe in dos pe erdogan dupa rezultatul alegerilor

+4 (4 voturi)
Constantin Bostan
24.06.2019, 16:59:49

Bravo turcilor inteligenti , civilizati si europeni din Istambul , felicitari ! Gruparea islamista inapoiata , anticivilizatie a lui Erdogan va pierde definitiv pana la urma , permitand astfel natiunii turce sa mearga ianainte si nu inapoi cum vrea islamistul inapoiat Erdogan ! Odata ce va scapa de primitivii Erdogan si adeptii sai , Turcia va avea cale libera spre UE !

+3 (3 voturi)
Kongo-Müller
24.06.2019, 18:03:13

Erdogan nu are prea multi prieteni in Istanbul, dar restul Turciei il sustine mai departe. Fara Erdogan, Turcia ar putea deveni in scurt timp o tara "democratizata" ca Siria, Irak, Afganistan, Libia ...

-3 (5 voturi)
GAN
24.06.2019, 18:12:55

@kongo....mananci ciuperci....sistemul politic turc (pana la erdogan) nu a avut nicio tangenta cu pleieada de dictatori ori existenta unor societati de tip tribal din Libia, Afganistan, Irak sau Siria

+5 (5 voturi)
Kongo-Müller
24.06.2019, 18:40:16

Multumesc pentru comentarul tau, esti foarte, foarte intelept. Aici nu e vorba de societatea tribala, ci de cei care vin sa "democratizeze".... Uite, ti-am dat un + pentru chestia cu ciuperci. Imi demonstreaza ca am de a face cu un om foarte inteligent si extrem de serios.

-4 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (6)