Frica de talibani

Luptători talibani, la un punct de control din Kabul

Din frică de talibani, de presă şi de propria umbră, politicienii apuseni se întrec în penibil, în timp ce expun celui mai acut pericol vieţile multor zeci de mii de occidentali şi de afgani prinşi în capcană, la Kabul.

Ce rămâne când, în vest, dispare frica de Dumnezeu? Ce rămâne când adevărul e ”relativ” şi se ascunde lesne? Când elitele politice găsesc şuvoaie de vorbe goale să le inunde naţiunile şocate de incompetenţa dregătorilor, spre a-şi escamota lipsa de fapte salvatoare de vieţi puse în pericol de propria inepţie, mai degrabă decât de terorismul fundamentaliştilor religioşi?

Rămâne frica de talibani. Din cauza ei, preşedintele american i-a îngrozit definitiv pe oamenii încă prinşi în capcana talibană din Kabul şi a umplut de încântare şi desfătare inimile islamiste şi teroriste din întreaga lume. Căci a respins, la 24 august, apelurile de bun simţ ale celorlalţi lideri din grupul G7, care, just, i-au cerut să extindă termenul limită al evacuărilor din Kabul.

În fond, mai sunt la cheremul islamiştilor de epocă de piatră, adăpostindu-i acum 20 de ani pe teroriştii Al-Qaida, care au omorât aproape 3.000 de oameni în atentatele din SUA, zeci şi sute de mii de occidentali şi afgani cu meritul de a-i fi ajutat la faţa locului pe americani, britanici, germani, români şi pe aliaţii lor.

Un deadline fatal

Dar nu spre a comemora victimele americane de la 11/9 2001 le-a făcut Joe Biden făptaşilor terorii, care mai sunt încă în viaţă, precum şi urmaşilor lor, plăcerea de a-l trimite la Kabul pe şeful CIA, William Burns. Ci pentru ca şeful serviciului secret american să se umilească, rugându-se în zadar de liderul talibanilor şi co-fondatorul lor, Abdul Ghani Baradar, să fie bun, blând şi prevenitor şi să-i dea voie ”superputerii” să extindă fie şi doar un pic sorocul.

Căci, dacă vor să respecte absurdul termen limită de 31 august, occidentalii nu mai au decât câteva zile la dispoziţie pentru operaţiuni umanitare şi trebuie să înceapă încă de pe acum să-şi retragă trupa dislocată să protejeze evacuările.

Or, talibanii ameninţaseră anterior că orice întârziere a retragerii va antrena ”consecinţe” şi anunţaseră că nu vor mai permite afganilor să părăsească ţara. Vajnicul Pentagon, un exemplu de curaj şi vitejie ostăşească, l-a avertizat în reacţie pe Biden, potrivit Reuters, să nu care cumva să-i expună pe militarii americani furiei talibane, căci riscul pentru bieţii soldaţi ar fi chipurile excesiv.

În Afganistan ceasul ticăie şi moartea îşi face de cap

E lesne de imaginat deznădejdea care şi-a făcut loc între oamenii de pe aeroportul capitalei afgane. La fel de uşor de intuit sunt panica şi disperarea celor care, căutaţi în chiar aceste clipe de călăi, se mai ascund şi mor de  foame şi de sete, dacă nu de glonţ şi cuţit, la Kabul, pentru că ineptul preşedinte al ”superputerii” şi aliaţii lui europeni n-au fost în stare să-şi facă datoria de a-i evacua la timp, lăsându-i pradă gâzilor islamişti.

Or, ”talibanii asasinează (şi) copii nevinovaţi, în timp ce-şi consolidează brutal puterea în Afganistan”, a reliefat, pe marginea unor poze şocante, postate pe Twitter, ex-ministrul de interne afgan, Masoud Andarabi, reluat de Daily Mail. Iar înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Bachelet, a relatat la Geneva despre atrocităţi talibane, despre execuţii în masă de civili şi poliţişti ori militari afgani, despre reprimarea ucigaşă de proteste paşnice, despre îngrădirea libertăţilor femeilor şi a dreptului fetelor de a merge la şcoală.

Dar cum de a ajuns, oare, o superputere modernă cu o superechipată şi superînarmată oaste de elită ca a Statelor Unite să moară de frica unei armate flenduroase de radicali islamişti zdrenţăroşi?

Un şef al statului american şi o elită alăturea cu drumul

Şi cum e posibil ca un preşedinte american, care n-a obosit să promită în campania sa electorală, ba chiar şi după, ”multilateralismul” mult dispreţuit de predecesorul său Trump, să ignore fără jenă şi apelurile principalului aliat al SUA, Boris Johnson, şi pe rugăminţile fierbinţi ale partenerilor săi europeni? E vorba, nota bene, de lideri mult stimaţi de partidul democrat american, ca Angela Merkel şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron!

Atât valorează angajamentele politice şi umanitare ale unui preşedinte cu probleme cognitive şi intelectuale majore, dacă nu şi laş. În fond, Biden e dependent de o birocraţie care şi-a depăşit de mult nivelul de competenţă. Şi e susţinut de o elită de extremă stânga, pentru care nu contează, ba e chiar pernicioasă credibilitatea propriei ţări, a vestului, a democraţiilor, iar frica de Dumnezeu există tot atât de puţin, pe cât de intensă îi e spaima de talibani.

 Soldaţi americani şi britanici, evacuând populaţia afgană la aeroportul din Kabul

Ceea ce nu-i diminuează defel trufia, amintind fatal de nerozia promisiunilor lui Joe Biden, care asigura G7 şi NATO, în luna iunie, că ”America is back”, că SUA s-ar fi întors la eficienta conducere a lumii. Era o vrăjeală mimându-l pe terminatorul Arnold Schwarzenegger, o formulă modernă a găunoasei semeţii a lui Carol Qintul, mândrindu-se că în ”imperiul său soarele nu apune niciodată”, deşi împăratul avea să-l vadă mărunţit de reformă şi protestanţi.

Biden se referea în iunie la un leadership american în materie de schimbări climatice, de populism polonez şi maghiar, de securitate cibernetică şi de pandemie. Or, faptul că liderul Casei Albe nu sufla o vorbă despre pericolul islamist, iranian ori de cel rus şi chinez şi, cu atît mai puţin de neomarxismul american, n-avea să-l adecveze realităţii. Ori să amelioreze situaţia.

Lipsurile diplomaţilor germani...

Aproape aceeaşi nepotrivire cu realităţile date apasă şi bilanţul dregătorilor europeni şi al birocraţiilor aliate din G7 şi NATO.

La Berlin, cancelara s-a văzut pe drept criticată pentru incapacitatea ei de a determina ministerele federale să pună capăt lunilor de interminabile gâlcevi şi de jenante blocaje mutuale, pentru a facilita evacuarea de la poalele Hindukuşului a nemţilor şi afganilor care i-au ajutat, în ultimele două decenii.

Tot la Berlin, partidul ”Die Linke”, de extremă stânga, respinge vehement intervenţia militară de extragere de la Kabul a refugiaţilor din Afganistan, cerând căciuliri şi poziţia ghiocel a vestului în faţa talibanilor.

...şi a MAE, sub Bogdan Aurescu: căci timpul avea multă răbdare...

Iar de la Bucureşti, MAE a remis postului Deutsche Welle, în ecou la un articol de bun simţ al Sabinei Fati despre nefăcutele diplomaţiei române, care, altfel decât cea poloneză, n-a reuşit până acum să salveze nici o judecătoare sau procuroare afgană, un ”drept la replică” reprezentând apogeul penibilului.

Într-un text prolix, grotesc articulat şi redactat în cel mai sinistru limbaj de lemn ceauşist, MAE încearcă să ascundă într-o interminabilă gargară absenţa oricărui magistrat afgan evacuat alături de români şi bulgari de la Kabul, în ciuda repetatelor semnale de alarmă lansate de asociaţii româneşti de profil.

Acelaşi bla bla escamotează îndărătul fluviilor retorice şi tergiversările revoltătoare comise de MAE sub acoperirea unor pretexte. De pildă al presupusei ”nevoi de verificări”. Sau al cererilor de ”date concrete” privindu-i pe oamenii de evacuat de la Kabul. Diplomaţia română dă semne a dispune şi acum de timp berechet. Căci pare a considera că pericolul pentru magistraţii afgani vânaţi de talibani n-ar fi nici acum acut.

În schimb, MAE pare a avea vreme inepuizabilă să aştepte dosare cu şină ucigaşe psihic şi să-şi exprime, prezidenţial, ”preocuparea deosebită”, ”atenţia” constantă pentru ”categoriile vulnerabile” şi, vai, disponibilitatea de ”a analiza”.

Soluţia

Mai există vreo cale de ieşire din această jale? Evident. Ar fi nevoie de noi toţi. Ar fi obligatorie nu doar o presă realmente critică, ci şi exemplara mobilizare de proteste occidentale, care să exercite presiuni reale, ample, revendicând fără echivoc demisia grabnică a politicienilor culpabili.        

Şi poate n-ar fi rea un pic de smerenie, precum şi contracararea ideologiei islamiste prin revenirea la adevăratele valori europene, care sunt şi cele iudeo-creştine.

O veche vorbă evreiască relevă că D-zeu doar frica de D-zeu n-o dăruieşte. A ne-o procura ar fi poate o cale bună de a ne reduce spaima de talibani.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle