Geopolitica ascunsă din trilogia Amintiri din trecutul Terrei
0
Trilogia Amintiri din trecutul Terrei relatează răspunsul şi transformarea umanităţii ca urmare a realizării că o flotă extraterestră se îndreaptă spre Pământ, urmând să ajungă aici în 400 de ani. Deşi este operă science fiction, ar putea să fie la fel de bine catalogată drept un thriller geopolitic, cu o mulţime de elemente care pot să ne înveţe câte ceva despre China din prezent.
Trilogia scrisă de Liu Cixin este una excepţională, cu personaje profunde, răsturnări de situaţie, sondări ale microcosmosului minţii umane dar şi ale macrocosmosului interstelar. Textul prezent dezvăluie elemente esenţiale ale poveştii, prin urmare, dacă nu aţi citit capodopera lui Liu Cixin, opriţi-vă aici, cufundaţi-vă în universul minunat construit de acesta şi reveniţi după.
Elementul central al trilogiei este detectarea prezenţei umanităţii de către o civilizaţie extraterestră numită Trisolaris. Trisolaris se află într-un permanent ciclu al dezvoltării şi anihilării datorită impredictibilităţii mişcării celeste a celor trei sori din sistemul lor solar. Confruntată cu o catastrofă finală, datorită inevitabilei căderii planetei în flăcările unuia din cei trei sori, trisolarienii decid să îşi folosească tehnologia avansată pentru a se îmbarca într-o călătorie de 400 de ani spre Terra, pe care vor să o subjuge. Odată ce guvernele lumii ajung la concluzia că acest sceariu este unul real, începe o cursă pentru a opri invazia şi a oferi o şansă de luptă umanităţii.
Trilogia este scrisă dintr-o perspectivă predominant sinocentrică. O bună parte din acţiune are loc în China, mesajele iniţiale dintre Pământ şi Trisolaris sunt schimbate de la o bază secretă din China, personajele principale sunt chineze şi autorul face referire la o mulţime de evenimente sau personaje din istoria Chinei. Totuşi, toate cele trei cărţi includ şi personaje din Europa şi Statele Unite, organisme internaţionale din prezent, precum Naţiunile Unite, dar şi organisme internaţionale care evoluează în viitorul firului epic al cărţilor, precum Consiliul Apărării Planetare.
Acest sinocentrism, precum şi adoraţia de care se bucură Liu Cixin în China, fac din opera sa un bun indicator al strategiei civilizaţionale pe care China lui Xi Jinping o urmează în acest secol tânăr dar deja tulbure. Nial Fergurson a fost printre primii care a remarcat acest lucru într-o analiză intitulată “America şi China intră în Pădurea Întunecată”. Pădurea Întunecată este titlul celei de-a doua cărţi din trilogie şi reprezintă echivalentul la nivel interstelar al strategiei Distrugerii Reciproce Asigurate (Mutual Assured Distruction – M.A.D.) din timpul Războiului Rece. În universul lui Liu Cixin, conceptul Pădurii Întunecate face referire la faptul că o civilizaţie ar trebui să îşi ascundă pe cât posibil prezenţa în Univers, deoarece detecţia de către o altă civilizaţie superioară, ar conduce automat la anihilare. Teoria se numeşte Pădurea Întunecată deoarece asemuieşte starea de fapt cu cea dintr-o pădure întunecată, plină de prădători, în care orice vietate este mai în siguranţă dacă îşi ascunde prezenţa faţă de restul pădurii, neştiind ce sălăsluieşte în întuneric, gata să ucidă.
Acest principiu nu stă la baza relaţiei de forţă Terra-Trisolaris, ci face referire la civilizaţii cu mult superioare celor două, care automatizează procesul anihilării, astfel încât detecţia duce la declanşarea unor mecanisme de distrugere a stelelor în jurul cărora orbitează civilizaţiile inferioare detectate. Printr-un concurs de evenimente, Luo Ji, personajul principal al celei de-a doua cărţi, descoperă acest principiu şi ameninţă Trisolaris cu dezvăluirea poziţiei atât a Terrei, cât şi a Trisolaris, practic garantând distrugerea ambelor planete, făcând efortul trisolarienilor de a invada Pământul inutil. Această stare de fapt conduce la un echilibru şi un dialog forţat între cele două părţi.
Luo Ji formulează strategia Pădurii Întunecate prin postularea a două axiome şi a două principii, care stau la baza unei noi ştiinţe, sociologia cosmologică:
Supravieţuirea este nevoia principală a unei civilizaţii
Civilizaţia creşte şi se extinde în permanenţă dar materia totală din Univers rămâne constantă.
Cele două principii enunţate de Ji sunt lanţul suspiciunii şi exploziile tehnologice.
Acest set de axiome şi principii se încadrează foarte bine în teoria jocurilor. În primul rând, axiomele descriu un univers guvernat de câştiguri şi pierderi de tip sumă nulă. Chiar şi în contextul unui univers vast, creşterea exponenţială a vieţii şi a consumului de resurse determină o competiţie acerbă. Lanţul suspiciunii face referire la opţiunile strategice disponibile după o potenţială detecţie a unei alte civilizaţii. Să simplificăm problema şi să considerăm că există două tipuri de civilizaţii, prietenoase şi ostile. Cele din urmă vor ataca în orice fel de scenariu, în timp ce primele atacă doar sub ameninţare. Civilizaţia A detectează existenţa civilizaţiei B. A are două opţiuni: contact sau să ignore civilizaţia B.
Aici intervine al doilea principiu. La scara timpului universal, exploziile tehnologice, observate şi aici, pe Pământ, conduc inevitabil la detecţia lui A de către B, posibil într-un context în care B este mai avansată tehnologic decât A. Datorită distanţelor enorme din spaţiu şi limitarea deplasării informaţiei dar şi a unui diplomat sau a unei flote de invazie la viteza luminii, este practic imposibil de determinat ce crede A despre B, dacă este prietenoasă sau ostilă (şi viceversa), adică principiul lanţul suspiciunii, ceea ce duce la un echilibru Nash raţional de a acţiona preventiv şi a distruge cealaltă civilizaţie, dacă tehnologia o permite, indiferent dacă civilizaţia este prietenoasă sau ostilă. Din acest echilibru se naşte şi teoria Pădurii Întunecate.
Întorcându-ne la geopolitica din realitate, Distrugerea Reciprocă Asigurată dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică a permis limitarea conflictului armat convenţional la scară largă, sub spectrul escaladării rapide şi ireversibile spre holocaust nuclear. În acest context real, strategia M.A.D. în sine este un echilibru Nash, prin care reţinerea de la un atac nuclear pentru ambele părţi este cea mai bună soluţie. Totuşi, faţă de situaţia din cartea lui Cixin, există o mare diferenţă: în ciuda vălului de ceaţă ridicat între cele două părţi beligerante şi secretomaniei extreme în dezvoltarea unor noi sisteme militare, exista un dialog activ între părţi, o comunicare în timp real, o linie telefonică roşie între decidenţii de la cel mai înalt nivel şi, poate cel mai important, diferenţe culturale infime comparate cu cele dintre pământeni şi trisolarieni. Această schimb de informaţii, benevol, prin canale diplomatice, sau forţat, prin metode de intelligence, nu poate să fie replicat la un contact intercivilizaţional în afara Pământului.
Liu Cixin neagă vehement prezumţia unei alegorii geopolitice între Trisolaris/Terra şi Statele Unite/China, după cum relatează Jiayang Fan, jurnalist New Yorker, care l-a însoţit pe Liu într-o vizită în Statele Unite, în 2019. În acest articol, Liu se deschide faţă de Jiayang, sub efectul alcoolului, cu care recunoaşte că duce o luptă, la fel ca unele din personajele sale. Uşor şocant, Liu comentează reforma înmormântărilor din China, prin care se doreşte rezervarea terenurilor pentru agricultură, în detrimentul cimitirelor, încurajând, în schimb, arderea cadavrelor în crematorii: “Dacă sunt cadavre peste tot, unde mai plantăm recolte? Oamenii trebuie să îşi schimbe obiceiurile pentru a acomoda circumstanţele care se schimbă”. Tradiţia înmormântării este una sacră în China, în contextul reverenţei faţă de strămoşi. Întrebat ce părere are despre lagărele de reeducare pentru uiguri, din provincia chineză Xinjiang, Liu a reiterat fidel propaganda guvernului: “Aţi prefera să taie persoane în gări sau şcoli, sub forma unor atacuri teroriste? De fapt, guvernul le ajută economia şi încearcă să îi ridice din sărăcie.”
De multe ori, pe parcursul celor trei romane, personajele lui Liu trebuie să facă alegeri morale extrem de dificile şi ambigue. De cele mai multe ori, alegerile sunt în detrimentul cercului apropiat şi al termenului scurt şi vizează strategia pe termen scurt şi impactul asupra întregii umanităţi. Nu este de mirare că scrierile sale sunt populare printre clasa de business şi elita politică a Chinei. Articolul din New Yorker ne aduce aminte de o declaraţie revelatoare a fondatorului Huawei, Ren Zhengfei, compania sa fiind în centrul unei lupte globale pentru construcţia infrastructurii 5G: “ M-am sacrificat pe mine şi pe familia mea de dragul unui scop, acela de a sta în vârful lumii. Pentru a atinge acest scop, conflictul cu Statele Unite este inevitabil.”.
Prin urmare, comparaţia dintre eforturile pământenilor de a ajunge din urmă pe trisolarieni şi a prevala în această luptă interstelară nu pare o alegorie deplasată între competiţia dintre China şi Statele Unite, mai ales dacă ne gândim că romanele au o perspectivă sinocentrică. Un element cheie în disparitatea dintre Terra şi Trisolaris este tehnologia. Mai mult, pentru a-şi păstra avantajul tehnologic în decursul celor 400 de ani pe care îi aveau de parcurs până la marea confruntare, trisolarienii trimit pe Pământ computere cuantice, de dimensiuni subatomice, numite sophoni, capabile să perturbeze experimentele umane din acceleratoarele de particule, blocând progresul ştiinţific în fizica fundamentală. Strategia este similară cu sancţiunile Statelor Unite impuse Huawei, în special interdicţia de a vinde cipuri realizate cu tehnologie americană către gigantul chinez, ceea ce limitează sever capacitatea de inovare şi dezvoltare de produse a Huawei.
După cum remarcă şi Nial Fergurson în articolul menţionat mai sus, acest Nou Război Rece dintre Statele Unite şi China va fi unul concentrat în supremaţia tehnologică: inteligenţă artificială, calculatoare cuantice, bioinginerie, posibil o nouă cursă spaţială, etc. de unde şi protecţionismul asupra proprietăţii intelectuale din partea Statelor Unite. Chiar Liu Cixin recunoaşte că publicul chinez are o nouă apetenţă pentru tehnologie, care ar trebui să reprezinte motorul pentru atingerea unei parităţi cu Statele Unite în viitorul apropiat.
Problema din lumea reală este că Statele Unite sunt sau au devenit mai conştiente de traiectoria geopolitică a Chinei, în special sub Xi Jinping. Ecartul tehnologic se micşorează ceea ce poate determina şi un imbold mai puternic de a accelera cooperarea cu aliaţii tradiţionali ai Statelor Unite în dezvoltarea tehnologiilor viitorului dar creşte în acelaşi timp posibilitatea unui conflict cald, dacă China accelerează şi ea dezvoltarea tehnologiilor noi şi aplicarea lor în sisteme militare. Ascensiunea aşa-numiţilor lupi războinici, o clasă de diplomaţi chinezi cu o retorică foarte agresivă faţă de Statele Unite şi aliaţii săi, precum şi acţiunile agresive din Hong Kong, Taiwan şi Xinjiang, nu ajută la detensionarea relaţiei bilaterale şi, de fapt, indică mentalitatea Chinei din prezent, care nu mai încearcă să îşi ascundă ascensiunea, simţindu-se revigorată de deceniile de creştere economică.
În Capătul morţii, ultima carte din trilogia lui Cixin, sistemul Pădurea Întunecată este declanşat şi trisolarienii abandonează Pământul pentru a se refugia în spaţiu, în timp ce pământenii încearcă să dezvolte strategii pentru a rezista în faţa unei distrugerii a Soarelui. Un respect mutual este tot ce rămâne între cele două civilizaţii, care nu umple cu nimic lumea întunecată în care au fost aruncate amandouă. Finalul este un pic mai complicat şi apoteotic dar cred că trilogia ne învaţă trei lucruri importante, din punct de vedere geopolitic.
Primul este că mentalitatea strategică chineză este una gândită pe termen lung, cu un orizont de peste un secol, în care individualismul predominant în Vest nu ocupă un rol central, iar liderii din diferite sfere vor face alegeri care vor dăuna libertăţii individuale şi, uneori, bunăstării generaţiei din prezent, pentru a atinge acel vârf al lumii visat şi de preşedintele Huawei. Aici se poate argument în ambele direcţii, chiar citind carţile. Unele alegeri dificile făcute de personaje cheie dăunează grav pe termen scurt şi mediu populaţiei dar conduc la progres, pe când progresul tehnologic al umanităţii, în anticiparea invaziei, se atinge cu adevărat doar după ce se trece printr-un dezastru economic şi umanitar, din care se decide că nu se vor face mai face compromisuri faţă de standardul de viaţă şi libertatea individuală, pentru a construi o flotă de nave spaţiale scumpe.
În al doilea rând, superioritatea tehnologică este fragilă din două puncte de vedere. Primul ar fi că în ciuda unei superiorităţii masive în favoarea A, B, aflându-se în faţa unei ameninţări percepute ca fiind existenţiale, poate să dezvolte contramăsuri eficiente care nu implică un grad înalt de tehnologie. De asemenea, tehnologia, în special cea de vârf, este un domeniu predispus exploziilor, Lebedelor Negre, adică accelerări în dezvoltare şi aplicări foarte rapide, neaşteptate, care pot reconfigura total raportul de forţe între A şi B.
În ultimul rând, trebuie să profităm de faptul că aici, pe Pământ, lanţul suspiciunilor există dar poate să fie rupt. Există diferenţe culturale semnficative dar nicidecum insurmontabile. Există probleme de comunicare dar rutele între civilizaţii sunt bătătorite şi pot fi folosite pentru comerţ, nu pentru a transporta trupe. Există lupi războinici în China şi sinofobi în Statele Unite dar vocea lor minoritară poate să fie acoperită de o majoritate raţională care alege dialogul, în locul conflictului.
În concluzie, trilogia lui Liu Cixin este una excepţională din punctul meu de vedere, prin ambiţia epică, personajele puternice, nuanţele geopolitice şi ambiguitatea morală pe care le propune. Autorul nu este la fel de excepţional, prin prisma defectelor umane pe care le are dar şi a susţinerii unor teme de propaganda a guvernului chinez dar şi-a depus o candidatură serioasă la statutul de scriitor science fiction de marca a acestui secol. Recomand cu căldură această trilogie atât fanilor science fiction dar şi pasionaţilor de geopolitică.
Se încarcă comentariile...
