În lume

articolul anterior articolul urmator

George Soros, o putere mondială?

57
13 Aug 2020 12:11:26
Deutsche Welle

Colaborare cu naziştii, speculă, schimbarea populaţiei din Europa: ce e adevărat şi ce nu din ce se spune despre miliardarul George Soros, care a împlinit 90 de ani pe 12 august?

 

El ar fi unul din liderii "puterii mondiale din culise", se tot spune despre George Soros. Finanţează o reţea la nivel global alcătuită din oameni care se ajută între ei. Aceştia spun despre ei că ar fi jurnalişti, activişti ai societăţii civile sau militanţi pentru drepturi civice, dar de fapt sunt agenţii lui Soros. Între marionetele sale se numără şi politicieni importanţi şi influenţi.

Scopul său este să priveze popoare întregi de identitatea lor culturală şi naţională, să înrobească ţări întregi pe care să le silească să plătească dobânzi perpetue. Prin speculaţiile sale a nenorocit deja milioane de oameni. Acum el planifică schimbarea populaţiei din Europa, indigenii creştini urmând a fi înlocuiţi cu imigranţi musulmani. Cine se opune acestor planuri devine victima unor campanii internaţionale de discreditare şi compromitere.

Omul despre care se spun toate acestea este miliardarul şi filantropul american George Soros, de origine ungaro-evreiască, care a împlinit miercuri, 12 august 2020, 90 de ani. Prin fundaţia "Open Society" înfiinţată de el, Soros a cheltuit de la mijlocul anilor 1980 miliarde pentru stimularea democraţiei şi proiecte educaţionale. Astfel şi-a făcut şi numeroşi duşmani în întreaga lume.

Teoriile conspiraţioniste avându-l în centru pe Soros abia dacă ar merita să fie pomenite dacă ar fi puse în circulaţie doar de extremişti de dreapta obscuri, cu număr redus de simpatizanţi. Dar afirmaţiile de mai sus au fost făcute de însuşi Viktor Orbán, premierul unui stat membru al UE.

Personaj detestat în Europa de Est

Dar Orbán nu este singurul adversar al lui Soros. Aproape pretutindeni în Europa de Est Soros a devenit în ultimii ani unul din persoanjele cele mai urâte. Adesea, politicieni guvernamentali meşteresc la imaginea lui Soros, de adversar detestabil. De exemplu, în aceste zile, partenerii de coaliţie naţionalişti ai premierului bulgar Boiko Borisov îl acuză pe avutul filantrop că a organizat protestele împotriva guvernului la nivelul întregii ţări.

Boiko Borisov (BGNES)

Premierul bulgar Boiko Borisov

Totuşi, niciun politician nu merge atât de departe cu acuzaţiile sale cum o face Viktor Orbán. În iunie, de exemplu, premierul ungar a subliniat într-unul din interviurile sale săptămânale acordat postului public "Kossuth-Rádió", apropiat de guvern, că el nu este un om care bănuieşte existenţa unor consipraţii la tot pasul, dar acestea există. Aşa cum există cele puse la cale de Soros împotriva Ungariei.

Întrebări manipulatoare

Mai mult decât atât: persoana Soros este şi parte a "Consultării naţionale", o campanie aflată în derulare de aproximativ două luni. Este o campanie de manipulare organizată de guvernul ungar. În cadrul acesteia locuitorii ţării pot bifa într-un chestionar părerea lor despre una sau alta. Răspunsul dorit, afirmativ, se află chiar în enunţul întrebării. Iar cine răspunde negativ la acea întrebare e implicit demascat ca om lipsit de patriotism, ca un duşman al naţiunii.

În actuala "Consultare naţională" este vorba de o propunere complicată avansată de Soros pentru rezolvarea financiară a crizei economice provocate de coronavirus - aşa-numitele credite perpetue. Întrebarea este următoarea: "Respingeţi planul lui George Soros, care vrea să îndatoreze patria noastră pentru o perioadă imprevizibil de lungă de timp?" Anterior se afirmă, în trei propoziţii, că propunerea lui Soros urmăreşte să mâne naţiunile europene într-o "sclavie a datoriilor, cu plata unor dobânzi nesfârşite, pentru multe generaţii". 

În Ungaria, majoritatea îi dă crezare lui Orbán

Sondaje realizate în Ungaria arată cât de convingătoare sunt aceste naraţiuni despre Soros. Marea majoritate a locuitorilor ţării îl văd pe miliardar ca pe un  personaj eminamente malign, care exercită o influenţă dăunătoare. Mai mult decât atât, mulţi unguri cred lucruri dovedit neadevărate şi scornite despre Soros. De exemplu, înaintea alegerilor parlamentare din 2018, aproximativ două treimi din electorat era convins că Soros va candida în fruntea unui partid care îi va purta numele, chiar dacă un astfel de partid nu a existat niciodată, Soros nu a participat niciodată la vreun scrutin din Ungaria şi nu a făcut niciodată campanie electorală.

Victor Orbán, premierul ungar (Getty Images/AFP/A. Kisbenedek)

Victor Orbán, premierul ungar

Care sunt cele mai importante naraţiuni privindu-l pe Soros? Ce e adevărat, ce nu e adevărat?

Colaborator al naziştilor?

George Soros s-a născut pe 12 august 1930 la Budapesta, ca fiu al unor părinţi evrei bogaţi. Familia sa a reuşit să supravieţuiască Holocaustul cu acte false, în parte în ascunzişuri. Presa apropiată de guvern relatează periodic despre "acest speculant, care a colaborat cu naziştii", şi care i-a nenoricit pe alţi evrei sau i-a escrocat.

În fapt, în perioada de care se face vorbire, Soros era un adolescent de 14 ani. O vreme el nu a putut supravieţui decât dându-se drept fin al unui funcţionar din Ministerul Agriculturii care, între altele, inventaria bunuri şi proprietăţi evreieşti confiscate. Soros a vorbit despre asta în persoană, într-un interviu acordat postului american CBS în anul 1998. Dar el nu a spus că l-ar fi ajutat în vreun fel pe funcţionarul respectiv la activitatea pe care o desfăşura. Soros a subliniat că a fost un copil care a vrut să supravieţuiască.

Totuşi, această poveste despre un colaborator al naziştilor rămâne prezentă în cercurile apropiate guvernului ungar. Responsabil în parte pentru asta este extremistul de dreapta german Andreas von Rétyi, un teoretician al conspiraţiei, care a publicat în 2016 o carte despre Soros la o editură apropiată guvernului de la Budapesta. Un reprezentant al partidului guvernamental FIDESZ a elogiat în 2017 acea carte, declarând că este "o lucrare foarte temeinică şi precisă".

Speculantul care a ruinat milioane de existenţe?

George Soros a fost cu mai bine de o jumătate de secol în urmă unul din inventatorii strategiilor de depuneri cu mare risc. Cel mai mare succes al său, care l-a făcut celebru la nivel mondial, a fost o speculaţie monetară împotriva lirei britanice, prin care o firmă condusă de Soros a câştigat în 1992, în timp record, aproape un miliard de dolari. De aceea Soros este numit în Ungaria, inclusiv de către premierul Orban, un speculant care nenoroceşte milioane de oameni.

În fapt, prăbuşirea lirei sterline, pe 16 septembrie 1992, are o poveste mai complicată, care a produs discrepanţe politice, sociale şi economice cu mult înainte ca Soros şi alţi investitori să câştige de pe urma ei. Soros a devenit între timp unul din criticii cei mai vocali ai capitalismului financiar modern şi cere reglementarea mai strictă a pieţelor financiare.

Schizofrenie?

Totuşi, dat fiind că Soros a câştigat în continuare miliarde din afaceri bursiere până când s-a retras ca investitor privat, mulţi din criticii săi îl acuză de schizofrenie. Criticat este şi faptul că fonduri cu care Soros lucrează sunt înregistrate în paradisuri fiscale. I se reproşează de asemenea că nu urmăreşte o strategie de investiţii mai sustenabilă, de pildă pe modelul fondului de stat al Norvegiei.

Concomitent, Soros a donat fundaţiilor sale de folos obştesc cea mai mare parte a averii sale private. Una din devizele sale este: "Câştig cu plăcere foarte mulţi bani pentru a-i cheltui apoi în scopuri bune."

George Soros, Forumul de la Davos, 2019 (Getty Images/AFP/F. Coffrini)

George Soros, Forumul de la Davos, 2019

"Păpuşarul puterii oculte mondiale" şi "agenţii" săi

De la mijlocul anilor 1980, George Soros a sprijinit opoziţia anticomunistă din Ungaria şi a fondat prima din Fundaţiile sale pentru o Societate Deschisă (OSF). Aceste fundaţii sunt astăzi active în întreaga  lume, mai ales în domeniile democratizare, respectarea drepturilor omului, educaţie şi sănătate. Împreună au cheltuit până acum aproximativ 15 miliarde de dolari.

Dat fiind că aceste fundaţii au sprijinit şi numeroase ong-uri şi organizaţii civice, care cred că sarcina lor este să controleze guvernul şi să reclame neajunsuri existente în societate, mulţi îl califică pe Soros drept păpuşar din umbră şi lider al unei "puteri mondiale oculte" care, la nevoie, îşi activează reţeaua de "agenţi" şi atacă guverne naţionale.Aceasta este şi naraţiunea lui Orbán, care a fost el însuşi bursier Soros în timpul studiilor, la fel ca majoritatea tovarăşilor săi de drum din FIDESZ, în perioada de început a formaţiunii.

Totuşi, "reţeaua Soros" este o invenţie. În Ungaria nu există aproape nicio organizaţie non-guvernamentală care să fie finanţată exclusiv de OSF. De asemenea, cei care primesc donaţii de la OSF nu sunt obligaţi să-i dea socoteală politico-ideologică lui Soros sau organizaţiilor sale pentru banii căpătaţi. OSF-urile sunt percepute de experţi drept cele mai transparente fundaţii de mare amploare.

Planifică Soros schimbarea populaţiei din Europa?

De la criza refugiaţilor din toamna anului 2015, guvernul ungar susţine că Soros vrea să aducă în Europa milioane de refugiaţi musulmani şi pune la cale o schimbare a populaţiei. Premierul Orbán numeşte asta "Planul Soros" şi a organizat deja pe această temă mai multe "Consultări naţionale".

Acuzaţiile aduse lui Soros se sprijină mai ales pe un articol scris de acesta în persoană despre criza imigranţilor din septembrie 2015, în care el recomandă, între altele, primirea ordonată şi echitabil împărţită între statele UE a unui  milion de refugiaţi anual. Ulterior el a redus această cifră la 300.000; a cerut de asemenea o mai bună protecţie a frontierelor externe ale UE, ceea ce solicită şi Orbán.

Detaliile "Planului Soros", prezentat regulat de guvernul de la Budapesta, sunt minciuni. Pedepse blânde pentru imigranţii infractori, ajutoare sociale de zeci de mii de euro pentru refugiaţi sau repartizarea forţată de imigranţi la nivelul întregii Europe - acestea sunt revendicări pe care Soros nu le-a formulat niciodată.

Keno Versek - Deutsche Welle

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

57 Comentarii

Klaus Golannis
13.08.2020, 12:14:38

Adevarul e ca nu prea sunt musulmani prin europa...

-23 (43 voturi)
A.S.
13.08.2020, 12:43:30

Cel mai mare truc al diavolului este sa ne faca sa credem ca el nu exista. Sau ca exista, dar nu ne vrea decat binele. Daca n-ar exista organisme precum Congresul Mondial Evreiesc, sau lobby-ul evreiesc de pe langa Congresul Statelor Unite, mai-mai ca as crede si eu ca diavolul nu exista.

-3 (21 voturi)
Unul dintre „Astia“
13.08.2020, 12:44:21

Oare dupa ce va muri Soros, cine va fi cel care va fi vinovat de tot ce se intampla in lume? Ah, stai asa: Bill Gates! El vrea sa ne bage vaccinul cu microcipul!

-2 (18 voturi)
Antonio
13.08.2020, 12:47:47

Nu cred toate bălăriile care se spun despre el. Singurul lucru care i se poate reproșa este ca militează agresiv pentru politicile stangiste care fac deliciul populației Europei si Americii.

0 (4 voturi)
Torquemada
13.08.2020, 12:54:07

Ce il mai spalati pe "bietul" Soros,mai-mai ca mi-au dat lacrimile.Iisus a fost un pacatos pe langa el,daca ne luam dupa articolul vostru.

+9 (17 voturi)

Vezi toate comentariile (57)

Modifică Setările