Ghid de călătorie geopolitic (II). Statele emergente: India – istorie şi fascinaţie geopolitică – prima parte

Refuzul istoriei este o caracteristică a civilizaţiilor orientale, unde legătura dintre cer şi pământ este mai profundă decât în Occident. Orientul a fost vrăjit de eternitate şi de o devenire a omului, o deificare a fiinţei umane. Occidentul s-a lăsat în mâinile zeilor, ei fac istoria şi destinul, iar noi suntem pioni pe o imaginară tablă de şah.

Civilizaţia indiană este atât de plină de contradicţii şi de fascinaţie, avem opere vechi de milenii, dar date certe numai cu venirea celui mai mare cuceritor al Antichităţii, Alexandru cel Mare,  asemănarea cu civilizaţia chineză este flagrantă. Istoricul indian Ravindar Kumar spunea că India este un stat civlizaţie.

Istoria politică a Indiei este una dintre cele mai agitate din istoria lumii, plină de răsturnări de putere şi instaurări de noi formaţiuni statale. Între imperiul lui Aşoka I cel Mare (304-232îhr) şi ultimul mogul al Indiei Bahadur Shah II ( 1837-1857)  s-au succedat o multitudine de formaţiuni politico-statale de diferite dimensiuni, cele mai importante fiind Sultanatul de la Delhi (1206-1526) şi Imperiul Mogul (1526-1858).

Mişcarea naţională a lui Mohanda Mahatma Gandhi a fost o mişcarea paşnică, în care dorinţa de independenţă a fost plină de elemente paşnice. O mişcare de autodeterminare naţională, dusă după vechile valori şi principii ale Indiei, arătând astfel englezilor că India este un stat diferit de restul lumii. Dacă Gandhi a fost revoluţionarul sau luptătorul pentru independenţă, Jawaharlal Nehru a fost constructorul acestei idei. Fără contribuţia sa politică, India nu putea deveni un stat naţional, unitar şi independent.

Preocuparea fundamentală a Indiei va fi găsirea şi implementarea unităţii. Cele 554 de state vor fi unite pentru a forma Uniunea Indiană, un stat federal care va avea parte de mai multe organizări administrative, până la definitivarea acestui proces din anii 1970. În 1956, State Reorganization Act va împărţi teritoriul indian în 14 state lingvistice şi şase teritorii. Multiculturalitatea şi multietnicitatea sunt doi factori care au contat mult în organizarea şi administrarea Indiei, nu poţi împărţi arbitrar şi fără discernământ populaţii cu limbă şi credinţe diferite.

Marile principii pe care s-a bazat alcătuirea Constituţiei (intrată în vigoare în 1950) sunt democraţia, laicitatea şi egalitatea şi abolirea sistemului castelor. Principiile care definesc Constituţia sunt principii moderne care ne arată că India a dorit de la câştigarea independenţei să se alătureze statelor democratice şi să îşi modernizeze ţara bazându-se pe valori tradiţionale.

Politica economică a Indiei, până la momentul reformei anilor 1990, a fost una marcată de paradigma Nehru,  am putea afirma că întreaga Indiei se ghidează şi acum după această paradigmă. Paradigma Nehru înseamnă o politică democratică, o economie puternică, în care producţia statului se îmbină cu producţia privată dar şi o economie cu accente autarhic-protecţioniste, o diplomaţie de nealiniere, dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei pot ajuta mult naţiunea să progreseze.

Evoluţia politică a Indiei până la marile reforme ale anilor 1990 a fost dominată de două personalităţi: Jawaharlal Nehru şi Indira Gandhi, tată şi fiică. Dacă Nehru a impus direcţii de dezvoltare a Indiei, Indira Gandhi a fost un prim-ministru puternic, hotărât şi cu dorinţă de a face din India o mare putere. Indira Gandhi a fost prim-ministru al Indiei, prima oară între 1966 şi 1977 şi a doua oară între 1980 şi 1984. În timpul guvernării sale India s-a dezvoltat economic şi social. A elaborat un program în 20 de puncte ce a dus la rezultate notabile în agricultură şi industrie, denumit chiar Programul celor 20 de puncte.

Preocuparea majoră a Indirei Gandhi a fost eradicarea sărăciei şi reducerea impactului creşterii demografice asupra ţării sale. În anii 1970, guvernul indian a declanşat revoluţiile alimentare care au redus malnutriţia la nivelul populaţiei. Revoluţia Verde a urmărit creşterea producţiei de grâu, orez şi bumbac, iar Revoluţia Albă, a producţiei de lapte.

Pentru a vorbi despre dezvoltarea Indiei nu trebuie să uităm un amănunt important, India nu a avut o revoluţie industrială. Deşi a fost sub dominaţie engleză, India nu a participat la fenomenul istoric denumit Revoluţia Industrială. O explicaţie ar fi că India a fost “rezervorul” care a alimentat procesul de dezvoltare tehnico-ştiinţifică al Marii Britanii. India a dat coroanei britanice materii prime şi o forţă numeroasă de muncă. Dezvoltarea ţării de pe Gange a fost încetinită de lipsa acestui proces istoric, nu a participat la istoria Occidentului, pentru că a existat un decalaj de netrecut, timpul istoric care era diferit în ambele regiuni, Occident şi Orient. Timpul istoric este acela care marchează fenomene, procese şi evoluţii, aşa cum civilizaţiile sunt diferite şi au diverse stadii de dezvoltare aşa şi timpul istoric diferă de la o civilizaţie sau cultură la alta.