Ghid de călătorie geopolitic. Marile Puteri – a doua parte

Aşa cum am amintit în prima parte, puterea a fascinat şi a sedus. Marile puteri au desenat istoria. Pax romana, pax americana, pax sovietica şi preconizata pax sinica sunt termeni ce desemnează ierarhia şi echilibrul de putere de-a lungul istoriei politicii mondiale.

Marile puteri se pot clasifica în funcţie de resurse materiale şi non-materiale. Propun o clasificare simplă a marilor puteri. Marile puteri pot fi de trei feluri; puteri economice, militare şi simbolice.

Puterile economice sunt state ce au o economie dezvoltată şi un comerţ puternic dar şi state emergente ce aspiră la acest statut. Principalele puteri economice ale lumii sunt statele G7 ( Rusia a fost exclusă datorită ofensivei geopolitice în Est ). Statele cu economii puternice s-au grupat în mai multe centre de putere, creând astfel o pluripolaritate geopolitică. Grupul de state BRICs, grupul de state Next 11 dar şi alte ansamble geopolitice. Marile puteri economice nu sunt neapărat şi state cu un nivel de trai dezvoltat, vom vorbi mai încolo despre statele emergente BRICs dar şi despre alte state emergente.

Puterile militare sunt state ce şi-au dezvoltat forţele armate la un înalt nivel tehnologic dar şi strategic.

 “Puterea militară poate proiecta  intenţiile politice şi geopolitica   unui stat , dar nu îi poate asigura  dominaţia.”

          Cele mai puternice state din punct de vedere militar sunt Statele Unite ale Americii, Federaţia Rusă şi Republica Populară Chineză. Puterea militară se poate împarte în capabilităţi convenţionale, arme clasice de ducere a unui război, şi capabilităţi neconvenţionale, arme de distrugere în masă dar şi alte arme cu impact masiv asupra adversarului, bomba atomică, bomba cu hidrogen, bomba chimică, armele bacteriologice, armele radiologice,  şi altele.

Puterile simbolice sunt state care reprezintă un model o idee. Sunt puteri în care  ideea prevalează, geopolitica lor este întărită de moştenirea culturală, prestigiul istoric şi tradiţia seculară. Mari puteri simbolice sunt state simbolic precum Statul Cetăţii Vaticanului, Principatul de Monaco. Termenul de putere simbolică îşi are originea în studiile lui Pierre Bourdieu dar şi în lucrările lui Max Weber. Propun schimbarea aceste denumiri în puteri ideocratice. Marile puteri ideocratice sunt statele conduse de o idee-model, Vatican-ul de religica catolică, Principatul de Monaco de libertate şi prosperitate, Elveţia de ideea neutralităţii. Trebuie să subliniez ca nu doresc ca acest termen să fie înţeles sau interpretat cu termenul de putere religioasă-teocraţie. Teocraţiile moderne sunt statele islamice precum Iran, Pakistan. Autocraţia modernă prin excelenţă este Coreea de Nord, care poate fi comparată cu o putere ideocratică datorită doctrinei comuniste care conduce toate palierele societăţii nord-coreene.

De-a lungul timpului puterea s-a modificat şi s-a transformat. Au apărut noi tipuri de putere. Puterea  informaţională- Coreea de Sud şi Japonia, la rândul lor sunt şi puteri economice, puterea tehnologică- Japonia şi cei patru tigrii asiatici, Statele Unite ale Americii, puterea cosmică- Statele Unite ale Americii şi Rusia, puterea financiară- China, Japonia, Coreea de Sud, Australia dar şi zonele considerate paradisuri fiscale.

Marile puteri sunt o caracteristică generală a lumii multipolară. Termenul de superputere a apărut în lumea bipolară,   după Al  Doilea Război Mondial, şi se referă la cele două puteri care îşi contestau reciproc hegemonia. Charles Kindleberger, de care am amintit, a dezvoltat Teoria Stabilităţii Hegemonice, în care susţine că orice potenţial hegemon are un adversar care îi contestă poziţia de lider. Astfel în anii Războiului Rece pacea a fost caldă, după expresia mai multor analişti ai anilor 1945-1990.

            Termenul de hiperputere a fost introdus de către Hubert de Vedrine în anul 1992 şi s-a referit la lumea unipolară condusă de către Statele Unite ale Americii. După demantelarea Uniunii Sovietice şi a Tratatului de la Varşovia,  Statele Unite ale Americii au rămas fără un competitor în scena internaţională.

            Richard Haas, preşedinte al Consiliului de Relaţii Externe, în cartea sa Era Non-Polarităţii, a introdus termenul de lume apolară. O lume în care nici un centru de putere sau nici o putere nu aspiră la hegemonie şi nu o deţine. Ulterior termenul a fost popularizat de către Herman van Rompuy, primul  preşedinte al Consilului European din anul 2009 până în anul 2014.               

                  Vom reveni la marile puteri, le vom analiza pe toate separat.

 Întrebări/discuţii blog-seminar.

• Vă rog să propuneţi alte clasificări ale marilor puteri.
• Care va fi marea puterea a viitorului? Îşi vor păstra Statele Unite ale Americii puterea în acest secol sau vor fi devansate de către China sau de către alt stat?