În lume

articolul anterior

Ghid de călătorie geopolitic(II). Statele emergente: ascensiunea Chinei(I)

3
17 Jun 2015 20:47:33
Alexandru Cristian
Doua mari piese pe tabla de sah a lumii- spre o ultima confruntare a istoriei?
Doua mari piese pe tabla de sah a lumii- spre o ultima confruntare a istoriei?

Un stat nu se poate dezvolta dacă nu are o elită capabilă să ofere o succesiune de lideri politici buni care pot aduce soluţii noi şi inovatoare. Deng Xiaoping a fost orientat către deschidere şi progres, mai tânărul său coleg, Jiang Zemin, a fost adept al reformelor continue, în ceea ce priveşte liberalizarea economiei şi păstrarea cu sfinţenie a gândirii lui Mao, dar şi a lui Deng.

În anul 1989, secretarul general al partidului comunist din Shanghai, Jiang Zemin devine secretar general al Partidului Comunist Chinez. În munca sa de modernizare a Chinei a fost ajutat de puternicul prim-ministru Zhu Rhongji, dar şi de Qian Qichen, unul dintre cei mai mari miniştri de externe din perioada post-Război Rece. Când a părăsit puterea, în 2002, Jiang Zemin  a lăsat o ţară puternică, dinamică, emergentă şi cu un rol mai puternic în economia mondială, dar şi în noua ordine mondială. Sub mandatul său s-a realizat una dintre cele mai mari creşteri ale PIB-ului per capita din istoria umană, Hong Kong-ul s-a reîntors paşnic în graniţele Chinei. Tot sub mandatul său relaţiile Chinei cu S.U.A. au fost îmbunătăţite. China îşi adâncea legăturile cu instituţiile economice internaţionale şi economice mondiale.

              Masacrul din Piaţa Tiananmen din data de 2-4 iunie 1989 a adus o mare umbră asupra perioadei strălucitoare patronate de Deng Xiaoping. Studenţii nemulţumiţi de cursul politicii interne a Chinei au ocupat piaţa timp de şase săptămâni, declaraţi rebeli de guvern, au fost împrăştiaţi din piaţă cu ajutorul Armatei Populare de Eliberare. Era un semn că, indiferent de reformele adoptate, partidul nu va accepta nici un fel de opoziţie.  Tot în aceea perioadă existau două facţiuni în partidul comunist. Conservatorii sau cei de stânga vroiau încetinirea reformelor, iar cei de dreapta sau reformatori propuneau occidentalizarea totală.

               În politica internă a Chinei, dar şi în lumea academică, s-a născut ideea că acest mare stat poate deveni o mare putere, dacă adoptă o strategie bine pusă la punct, precisă şi continuă, o altfel de revoluţie continuă, dar pe alte principii. Zhongguo heping jueqi înseamnă înălţarea paşnică a Chinei, afirmarea şi ridicarea ei la rangul de mare putere.  Un mare avantaj a fost şi este aşezarea geografică. Binomul vectorial de putere teritoriu-populaţie este un factor determinant, în ceea ce priveşte dobândirea statutului de mare putere.

                 Jiang Zemin a adoptat doctrina celor trei reprezentări: promovarea dezvoltării ştiinţifice a potenţialului complex al organizării sociale şi structura unei societăţi socialiste armonioase. Cele trei reprezentări rămân definitorii: societate, dezvoltare şi armonie. Creşterea economiei Chinei este spectaculoasă, cu rate mari de creşteri ale PIB-ului,  putând să ajungă în jurul anilor 2020 să producă 80% din jucăriile lumii, 70% din textile, 60% din aparatele electrice şi electronice. Populaţia Chinei a avut o rată de creştere mare, în perioada anilor 1980 şi 1990, în jurul anilor 2000, stabilindu-se la 5%-6%, din totalul populaţiei, 43% locuind în zone urbane, 57%, în zone rurale. Diferenţa de venit dintre zona rurală şi urbană este mare, în 2005, venitul pe gospodării săteşti era de 400 de dolari americani, iar la în zona urbană de 1312 dolari. Datorită dezvoltării intense în anul 2005, populaţia din zona rurală a descrescut cu 9, 1 milioane de oameni, iar oamenii aflaţi în sărăcie absolută numărau 23 de milioane, un număr mic dacă luăm în considerare populaţia enormă a Chinei, 1,1 miliarde la aceea dată.

               Un eveniment istoric a avut loc în 1 ianuarie 2006, când a fost abolit impozitul agricol care afecta economia rurală de mai bine de 1600 de ani. O populaţie mare înseamnă şi o forţă de muncă considerabilă, în jurul anului 2005, piaţa laborală era de 758 de milioane de angajaţi, un număr aşa de important era şi este posibil pentru că guvernul şi-a impus să nu depăşească pragul de 5% de şomeri, din populaţia activă.

               Afirmarea Chinei ca superputere poate să se producă  pe verticală, dar şi pe orizontală. Ascensiunea pe verticală înseamnă creşterea puterii economice a Chinei, coeficientul sintetic al  potenţalului complex al Chinei este de 10.76% în 2006. În anul 2006, China depăşea Japonia în privinţa resurselor valutare, aproximativ 900 de miliarde de dolari, fiind prima mare putere a lumii, în ceea ce priveşte resursele de valută. Afirmarea Chinei pe verticală nu mai este pusă la îndoială, singura incertitudine este legată de măsurarea Chinei pe orizontală, în planul relaţiilor internaţionale, o proiectare paşnică a puterii este incertă. Punctul vulnerabil al diplomaţiei chineze este Taiwan-ul, frontiera între China şi India fiind un alt punct nevralgic, un teritoriu de 92.000 kilometrii pătraţi, denumit NEFA sau Arunachal Pradesh.

                 Reformele lui Deng Xiaoping continuate de Jiang Zemin, au produs rate de creştere colosale, 1992-13%, 1994-10%, 1995-10%, 2007-10%. În anii 1980, s-au organizat patru mari zone economice speciale sau exclusive, ZES. Cele patru au fost situate astfel: trei în regiunea Canton şi una în Fujian, aproape de Taiwan. Aceste insule capitaliste au reprezentat motorul economiei chineze dar şi un model de urmat pentru restul ţării. Dezvoltarea intensă a regiunilor respective a dus la fenomenul diferenţierii zonale. China s-a scindat în două, în funcţie de dezvoltarea sa, China albastră cea de coastă bogată şi China galbenă, cea din interiorul ţării săracă şi înapoiată.

                   După anii 1980, întreprinderile chineze private s-au înmulţit într-un ritm ameţitor, în anul 1980 erau şapte, în 1990 erau 801, iar în 1994 erau 1763. În perioada 1990-1995, zona Asiei de Est şi Sud-Est a crescut în comerţul mondial de la 25% la 30%. Dezvoltarea internă nu s-a putut face fără un sprijin financiar extern. În perioada 1979-2007, străinii au investit aproximativ 600 de miliarde de dolari în China.

                Un factor pe care puţini îl iau în seamă este şi influenţa externă în modernizarea Chinei. Rolul diasporei din Asia dar şi a Taiwan-ului nu trebuie neglijat. Unii văd Taiwanul, ca pe un cal troian, în introducerea economiei de piaţă. După unii experţi, miracolul singaporez, dirijat de Lee Kuan Yew, ar fi fost un imbold pentru modernizarea Chinei. Personal, cred că diriguitori interni au realizat că viitorul ţării lor nu stă în izolare, ci în deschidere către lume, nu te poţi închide fără a-ţi stopa dezvoltarea, exemplul clar fiind Japonia până în era Meiji. Nu trebuie neglijat momentul 1997 când reintegrarea Hong Kong-ului a avut un impact major pentru planurile de modernizare ale ţării.  Până în anul 2047 Hong Kong  va avea un statut  de Regiune Administrativă Specială.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

cornel jurja
20.06.2015, 19:03:15

Dupa [arerea mea China a gasit cea ce in mod curent se numeste a treia cale. Adica o imbinare de succes a principiilor economiei de piata cu politica sociala caracteristica regimurilor comuniste.Este cam ce voia si la noi Ceausescu cu noul mecanism economico- financiar, care promova elimiarea productiei pe stoc, autogestiunea unitatilor economice si trecerea pe baze economice a unor activitati de cercetare si dezvoltarea capacitatii de implementare a cercetarii in productie si servicii.De aici si sloganul "nici munca fara paine , nici pine fara munca" , echivalentul sloganului capitalist care spune ca "nici o masa nu este gratuita". Problema noastra este ca nu am stiut sa punem in practica acest nou mecanism, osciland intre deschiderea spre exterior si protectionismul caracteristic comunismului.Poate si din cauza ca nu am avut forta economica necesara de a contracara unele tendinte de acaparare din exterior a resurselor tarii, si ca urmare boicotul institutiilor finnciare mondiale. hina insa fiind o mare putere economica si militara a putut sa-si valorifice aceste atuuri si a ajuns astazi a doua si dupa unii chiar prima putere economica, conform anumitor criterii de apreciere. Cert este ca UE ca potential economic si militar este neglijabila in raport cu China. Astazi China face parte din trinomul puterilor mondiale, foarte aproape ca valoare,putere si influenta: SUA, Rusia si China.

Stefanescu Marian
21.06.2015, 16:42:27

Eei,nu e chiar aşa.Ordinea ca putere economică este:China şi SUA(aprox.egale)cu Rusia în afara topului,ordinea puterii militare este alta:SUA(clar departajată),Rusia,China iar ordinea puterii financiare este :SUA(net departajată),China,Rusia.Iar ca putere tehnico-ştiinţifică nu se poate face clasificare,Rusia şi China nu intră în top.

cornel jurja
23.06.2015, 18:14:06

Nu stiu daca rezervele valutare impresionante nu ii dau dreptul Chinei sa fie in top. Deasemenea o putere care detine tehnologii nucleare de ultima generatie si tehnologii spatiale apropiate de cele americane nu ar putea intra in top ca si capacitate tehnico-stiintifica. Legenda cu furtul de tehnologie si copiatul trebuie uitata. China are deja propriile tehnologii de ultima generatie iar in ce priveste furtul de tehnologie nu cred ca americanii sau rusii sunt usa de biserica.Probabil ca chinezii au mai multa abilitate in acest sens , lucru ce se pare ca ii favorizeaza.Oricum trebuie sa fii destept ca sa stii ce trebuie sa furi si mai apoi sa stii sa si folosesti ce ai furat. Numai noi romanii monument de cinste ne ferim sa furam! Oare? Eu cred ca ne pricepem numai la gainarii, cand vine vorba de a fura lucruri serioase suntem analfabeti!