Glenn Greenwald şi jurnalismul combativ: în spatele supravegherii în masă se ascunde ambiţia de controlare a comportamentului uman

Sunt unul dintre fericiţii posesori ai cărţii „Afacerea Edward Snowden. Cele mai şocante dezvăluiri despre spionajul global american" (titlu original „No place to hide", lansată anul trecut în SUA), semnată de jurnalistul şi activistul civic american Glenn Greenwald. A fost distribuită împreună cu ziarul Adevărul în data de 29 iunie 2015.

Volumul face parte dintr-o serie de publicaţii similare privind culisele celor mai interesante evenimente politice, sociale şi financiare ale istoriei recente, reunite în colecţia Kronika. 

„Ideea că trebuie să destructurăm protecţiile centrale ale sistemului nostru politic pentru a construi un stat al supravegherii generalizate în numele riscului terorismului este apogeul iraţionalului", este de părere Glenn Greenwald cu privire la justificările oferite de NSA (National Security Agency) după apariţia în presă a dezvăluirilor avertizorului de integritate Edward Snowden, în urmă cu doi ani.

Numărul persoanelor din întreaga lume care sunt ucise de terorişti musulmani adepţi ai Al-Qaeda este poate de câteva sute în afara zonelor de război. Este practic acelaşi număr de persoane care mor înecate în cadă în fiecare an. John Mueller, profesor la Univeristatea de Stat din Ohio, într-un articol din anul 2012

Este oare echitabil raportul dintre ameninţarea reprezentată de terorism şi cheltuielile administraţiei americane pentru construirea unui sistem de supraveghere a populaţiei ce vizează monitorizarea, implicit controlul comunicaţiilor electronice? Aceasta constituie una dintre întrebările fundamentale care reiese din paginile acestei cărţi. 

Edward Snowden şi-a riscat viaţa şi libertatea pentru a genera o serioasă şi responsabilă dezbatere globală privind valoarea vieţii private în epoca digitală. Se cunoaşte faptul că prima persoană contactată de către acesta în vara anului 2013 a fost Glenn Greenwald, cel care ridica problema supravegherii neautorizate a comunicaţiilor cetăţenilor americani încă de acum 10 ani, din timpul administraţiei Bush. Fiind cunoscut de către publicul american pentru stilul său jurnalistic incisiv, acestuia i s-a încredinţat misiunea de a face publică cea mai mare scurgere de informaţii strict secrete din istorie. Cele mai importante documente sustrase de Snowden apar în cartea sa. Le puteţi consulta aici.

Analiza acestora relevă detalii până acum inaccesibile publicului larg, cum ar fi aroganţa cu care serviciile secrete occidentale se plasează deasupra legii, senzaţia de atotputernicie, precum şi controlul hegemonic al Americii asupra Internetului. Sunt aspecte negative care ne arată că omenirea se află la o răscruce de drumuri. Istoria a dovedit că ori de câte ori conducerea politică a unui stat nu a realizat un echilibru între putere, autoritate şi responsabilitate, au apărut probleme serioase, ce în final au dus la destabilizarea din interior a unor civilizaţii. Romanii ne-au demonstrat în urmă cu aproape două milenii că spionajul este o sabie cu două tăişuri. Este o temă pe care am tratat-o anul trecut pe blogul meu personal, unde am postat o traducere şi adaptare a lucrării „Intelligences activities in Ancient Rome”. Autorul (col. Rose Mary Sheldon) conchide în felul următor: 

În mod ironic, cu toată reputaţia lor de constructori de imperii, romanii nu au fost niciodată la fel de buni în supravegherea duşmanilor, precum au fost în spionarea lor reciprocă.

Spionajul în istorie, la limita fină dintre generator de putere pe plan extern şi poliţie politică pe plan intern

Pe scena internaţională, spionajul te ajută să fii cu un pas înaintea celorlalţi, fiind un factor determinant de-a lungul istoriei în ceea ce priveşte configurarea grupului marilor puteri. Nu este de mirare că acesta se desfăşoară fără discriminare, chiar şi între aliaţi, într-o epocă a globalizării, când economiile naţionale sunt interconectate. Din documentele prezentate public de către Snowden reiese faptul că NSA desfăşura atât acţiuni de spionaj diplomatic, cât şi de spionaj economic. Nu este ceva surprinzător şi nici de condamnat.

Puneţi laolaltă banii, interesul naţional şi egoul şi vorbiţi despre mandatul de modelare a lumii. Ce ţară nu vrea să facă lumea un loc mai bun...pentru ea însăşi. Haideţi să fim sinceri- lumea occidentală (în special SUA) a câştigat influenţă şi a făcut o groază de bani prin schiţarea standardelor timpurii. Fragment dintr-o prezentare Power Point realizată de un ofiţer de informaţii al NSA

Una dintre operaţiunile NSA aduse în atenţia publicului a fost spionarea comunicaţiilor liderilor politici ai Braziliei şi Mexicului, aflaţi în anul 2012 în plină campanie electorală. Cele două ţări nu fac parte dintre aliaţii de încredere ai SUA, conform unui document intitulat „Identificarea Provocărilor: Tendinţe Geopolitice pentru 2014-2019". Bogatele resurse de petrol, dar şi influenţa acestora în regiunea Americii Latine erau motivele alegerii ţintelor pentru supraveghere. Alte documente au relevat faptul că spionajul economic şi diplomatic era îndreptat şi împotriva unor state aliate ale americanilor: Germania, Belgia, Italia, Spania sau Japonia, conform unui memorandum din 2006 din cadrul misiunii agenţiei Probleme de Securitate Internaţională (ISI). Este de notorietate descoperirea că NSA a ascultat ani la rând telefonul personal al cancelarului german Angela Merkel. „Anglia nu are prieteni eterni, nu are duşmani permanenţi, Anglia are numai eterne şi perpetue interese'”, afirma lordul Palmerston în secolul al XIX-lea. Este un principiu valabil şi în prezent. 

Nu o să fac o trecere în revistă a tuturor operaţiunilor de spionaj extern ale NSA. Mai multe detalii veţi găsi în carte. Cel mai revoltător aspect relevat de către cei care au analizat documentele lui Snowden este acela că NSA şi-a depăşit atribuţiile specifice unui serviciu de informaţii externe şi de contraspionaj, stabilite la momentul înfiinţării acestuia în anul 1952, la iniţiativa preşedintelui Harry Truman. După 11 septembrie 2001, adoptarea Patriotic Act a permis serviciului naţional de securitate să-şi orienteze o parte din activităţi pe plan intern, afectând libertăţile civile ale cetăţenilor americani.

Nici una dintre libertăţile tale civile nu contează prea mult după ce mori, John Cornyn, senator republican. Alarmismul este o tactică favorită a autorităţilor tocmai că teama justifică atât de convingător extinderea puterii şi reduce drepturile- replica lui Glenn Greenwald.

Invocarea ameninţării terorismului a fost folosită şi în România pentru justificarea necesităţii adoptării pachetului de legi Big Brother. „Mai bine să fiu aici pentru a dezbate, decât să încerc să explic cum am eşuat în a preveni un alt 11 septembrie", afirma generalul Keith Alexander în faţa unei comisii a Senatului american. Parcă trasă la indigo este declaraţia lui George Maior după respingerea legilor privind securitatea naţională de către Curtea Constituţională: „La momentul în care se va întâmpla o catastrofă, voi şti spre cine să arăt cu degetul".

Generalul Keith Alexander, actualul şef al NSA, este celebru pentru deviza Colectează tot. În termeni tehnici, aceasta se concretizează prin procedeul colectării metadatelor. Un document al lui Snowden descrie modul de aplicare a programului BONDLESS INFORMANT care arată că unitatea Operaţiuni cu Acces Global colectează miliarde de apeluri telefonice şi e-mailuri din întreaga lume, dezvăluind un sistem complex de supraveghere, îndreptat în mod egal împotriva americanilor şi a non-americanilor.  În anul 2007 a fost demarat programul PRISM, la care au aderat importante companii de telecomunicaţii din SUA, precum şi giganţi ai Internetului, precum Google, Yahoo, Facebook, Microsoft, Skype sau AOL. Parteneriatele cu aceste companii au raţiuni strategice atât în domeniul apărării (protejarea sistemelor de telecomunicaţii ale SUA împotriva exploatării), cât şi ofensive (interceptarea şi exploatarea semnalelor străine). Însă cooperarea cu acestea nu se limitează doar la domeniul strategic.

Colectarea masivă a datelor se desfăşoară legal după adoptarea legii FISA (Foreign Intelligence Surveillance Court) în anul 2008, care permite NSA să monitorizeze fără mandat individual conţinutul comunicaţiilor oricărui american, atât timp cât acestea sunt efectuate cu un cetăţean străin vizat. Acest tribunal aprobă cu generozitate orice solicitare de supravghere a serviciului naţional de securitate. Bilanţul prezentat de către preşedintele Obama este de peste 50 de ameninţări teroriste neutralizate. Prin urmare, programul Colectează tot are acoperire legală şi, pe deasupra, dă şi rezultate. Este premisa necesară pentru ca acesta să continue.

Comparaţia cu 1984 este deja un clişeu. Ce spuneţi despre Panopticonul lui Jeremy Bentham?

În ultimii ani, au apărut tot mai multe voci care au demonstrat prin argumente şi fapte inutilitatea programului de supraveghere în masă desfăşurat de NSA în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea terorismului. Drept urmare, s-a pus problema privind adevăratele scopuri ale colectării masive a datelor. Se pare că acest program merită toţi banii investiţi atât timp cât se creează aparenţa supravegherii permanente a cetăţenilor, teorie dezbătută pe larg de Glenn Greenwald în cartea sa. Frumentarii, poliţia secretă a împăraţilor romani în secolul al II-lea, reuşiseră să construiască un climat de teamă perpetuă. Aceştia aveau mână liberă de a face percheziţii şi arestări în toate provinciile, sub pretextul că urmăreau creştini sau duşmani ai imperiului. Cetăţeanul simplu al Imperiului Roman evita să mai gândească şi să se exprime liber. 

În zilele noastre, intruziunea serviciilor secrete este mai puţin vizibilă, dar generează aceleaşi efecte. Crearea unei aparenţe omniprezente a supraveghetorului în minţile oamenilor este un concept elaborat de filozoful britanic Jeremy Bentham la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Acesta a imaginat un proiect de clădire- Panopticon, care permitea autorităţilor să controleze eficient comportamentul uman, de fapt o reprezentare metaforică a supravegherii în masă. Arhitectura Panopticonului arăta în felul următor: un turn central din care fiecare încăpere putea fi monitorizată în orice moment, fără ca locuitorii să observe gardienii din turn.

Pericolul reprezentat de statul care desfăşoară un sistem secret de supraveghere masivă este mult mai ameninţător acum decât în orice alt moment din istorie. În timp ce guvernul, prin supraveghere, ştie din ce în ce mai multe despre ce fac cetăţenii săi, cetăţenii ştiu din ce în ce mai puţine despre ce face guvernul lor, protejat aşa cum este de un zid al secretului.

Ştiindu-ne supravegheaţi permanent, vom deveni mai docili şi convenţionali, fiind o reacţie normală, bine întipărită în firea umană. Intimitatea este periculoasă, deoarece pe terenul acesteia germinează creativitatea, critica şi provocările la adresa doctrinei, este de părere Glenn Greenwald, care mai adaugă următoarele: „O societate în care fiecare ştie că poate fi privit de stat- în care viaţa privată este efectiv eliminată- este una în care aceste atribute se pierd, atât la nivel societal, cât şi individual".  Acesta corelează intensificarea supravegherii populaţiei în multe state ale lumii cu efectele crizei economice izbucnite în anul 2008, ce a determinat nemulţumiri privind inegalităţile sociale, precum şi revolte ale cetăţenilor: „Autorităţile confruntate cu o revoltă au, în general, două opţiuni: să împace populaţia cu concesii simbolice sau să îşi intensifice controlul pentru a minimiza prejudiciul pe care aceasta îl poate crea intereselor sale".   

Americanii s-au confruntat de-a lungul istoriei cu problema ingerinţei autorităţilor în viaţa privată a cetăţenilor. Un scandal similar cu cel declanşat de dezvăluirile lui Edward Snowden a fost cel izbucnit la mijlocul anilor 1970, când investigaţia lui Frank Church a relevat faptul şocant că FBI spionase peste jumătate de milion de persoane, ce fuseseră incluse în categoria celor cu potenţial subversiv, pe baza convingerilor politice contrare administraţiei. Pentru prima data, majoritatea cetăţenilor americani şi-a exprimat dezaprobarea faţă de programul de spionaj intern al NSA, conform unui sondaj din anul 2013. 70 la sută dintre participanţi au fost de părere că administraţia foloseşte datele colectate în alte scopuri decât investigarea terorismului.

Articol pe aceeaşi temă: Carul cu fân şi compromisul democratic, autor Ruxandra Paul. De asemenea, ultimul număr al revistei Foreign Policy România este dedicat aceluiaşi subiect: Ediţia FPR de spionaj. Se observă că efortul şi curajul lui Edward Snowden nu au fost în zadar. Tema supravegherii în masă se bucură acum de atenţia cuvenită. Acesta s-a retras discret din scenă, lăsându-i pe alţii să-i continue demersurile.