Guvernul Netanayahu a adoptat un proiect de lege ce reduce dramatic prevederile Curţii Supreme. Bun exemplu şi pentru ai noştri?

Foarte interesantă, educativă şi certă sursă inspiraţională (ca să nu spunem şi motivaţională) este adoptarea, ieri, de către guvernul condus de Benjamin Netanayahu a unui proiect de lege care, aşa cum a anunţat Ministerul Justiţiei, vizează limitarea severă a posibilităţilor la îndemâna Curţii Supreme de a abroga legile pe care le consideră drept ilegale.

Întreaga valoare şi semnificaţie politică a acestui demers care poate servi şi drept precedent posibil de invocat şi de către alte Parlamente naţionale care ar dori să găsească exemple care să le justifice iniţiative legislative similare, stă în caracteristicile cu totul speciale ale Curţii Supreme din Israel.

Este vorba despre o instituţie care, citând din prezentarea de pe Wikipedia, „se află în vârful sistemului judiciar israelian, fiind cea mai instanţă a acestuia. Este atât Curte de apel pentru penal şi civil cât şi o Înaltă curte de justiţie de primă instanţă, mai ales în ce priveşte controlul jurisdicţional asupra deciziilor guvernului precum şi pentru controlul de constituţionalitate a legilor. În ultimii ani, a fost obiectul a numeroase polemici, mai ales în ce priveşte activitatea sa judiciară, cea în numele căreia (mai ales în perioada când preşedinte era Aharon Barak), a intervenit în sferele politice şi militare după ce şi-a declarat competenţa în probleme legate de conflictul cu palestinienii“.

Printre deciziile cele mai importante sunt condamnările succesive pronunţate de Curte în ce priveşte expulzările şi distrugerile locuinţelor palestinienilor suspectaţi de activităţi teroriste de către forţele de securitate israeliene sau hotărârea privind demolarea unei colonii israeliene considerate drept ilegală, cea de la Amona.

În contextul de acum, al unei tensiuni extreme cu palestinienii motivată de aşteptarea momentului în care Trump va anunţa mutarea efectivă a ambasadei SUA la Ierusalim şi poate va participa la inaugurarea noii locaţii, decizia luată de guvernul Netanayahu este în lina măsurii deja votate în favoarea oferirii de prerogative speciale primului ministru de a putea, doar împreună cu ministrul apărării, să declanşeze operaţiuni militare. Fără ca, în circumstanţe excepţionale, să mai trebuiască măcar aprobarea întregului guvern sau a „guvernului se securitate“, cel care numără 11 din cei 22 de membri ai cabinetului... Evident, chiar dacă nu se precizează care ar putea fi natura acelor „circumstanţe excepţionale“, răspunsul stă în tensiunea cu palestinienii şi, prin extensie, cu o parte importantă a lumii arabe care vrea să constituie un front comun de protest pe chestiunea Ierusalimului şi, în fine, în ameninţarea directă şi constantă a trupelor Hezbollah, posibil deschizătoare de front de luptă la chemare Iranului.

Context în care, cel mai probabil, raţionamentul decidenţilor politici este că, la nivelul executivului, trebuie ca liniile de comandă să poată fi activate nu numai foarte rapid ci şi să nu mai fie condiţionate decât de un minimum de constrângeri legale pentru intrarea în acţiune. Linie de comandă şi control aflată acum la discreţia primului ministru şi ministrului său al apărării. Rămăsese însă deschisă problema spinoasă a Curţii Supreme, după cum s-a văzut deja, instanţă deloc comodă şi probabil cu rol restrictiv în cazul în care una sau alta dintre deciziile militare directe sau efectele indirecte acestora în plan civil i s-ar fi părut neconstituţionale.

În termenii noului proiect de lege adoptat ieri de guvernul condus de benjamin Netanayahu, în cazul în Care Curtea Supremă emite o decizie privind neconstituţionalitatea unei legi votate în Knesset, este suficient ca, mai apoi, o majoritate simplă (61 de deputaţi din 120) să revoteze legea respectivă pentru ca ea să fie considerată pe deplin valabilă.

„Pe termen scurt - notează colegii de la THE TIMES OF ISRAEL - acestă lege ar permite parlamentarilor să modifice legea astfel încât să permită Israelului să expulzeze zecile de mii de africani solicitanţi de azil, proces împiedicat de Curta Supremă... judecătorii acesteia blocând de mai multe ori eforturile guvernului de a trimite la închisoare şi a expulza solicitanţii de azil africani înainte de a le fi fost examinate cererile respective sau, cum a cerut Curtea să verifice la modul serios situaţia de securitate existentă în ţările în care aceştia urmau să fie repatriaţi, aşa cum Israelul este obligat să facă în virtutea textelor internaţionale şi a dreptului israelian.“

Imediat după votul din guvern, relatează mai departe jurnaliştii israelieni, Ofir Akunis, ministrul ştiinţei şi tehnologiei, membru al partidului LIKUD, a afirmat că proiectul de lege este „absolut necesar“, subliniind că, din punctul său de vedere, „activismul juridic a făcut ca separarea puterilor în Israel să fie una neclară“.

„Activism judiciar“, iată un termen pe cât de interesant, pe atât de promiţător şi deschizător de drumuri noi în bătălia care, nu numai în Israel, începe să pună faţă în faţă, în regim de confruntare directă, structurile clasice ale statului de drept cu regulile lor predate la şcolile unde se vorbeşte despre democraţie şi politicienii din ce în ce mai tentaţi să-şi asume cât mai multă putere şi să-şi subordoneze toate canalele de decizie.

Dar, cunoscând bine zona respectivă, ştiu că întotdeauna mai trebuie pusă o întrebare: în faţa ameninţării directe care poate afecta, chiar de la o zi la alta, supravieţuirea unui stat, cum s-ar putea oare proceda altfel? În timp, acolo s-au încercat mai multe soluţii, de la tratate de pace, alianţe şi formule confederative de putere la o impunere mereu eşuată a unei soluţii externe, cea de tip intervenţionist urmată sau nu de negocieri între marile puteri. Degeaba. A fost, este şi s-ar putea să fie din ce în ce mai rău.

A apărut încă un semn de criză. Mai bine zis, un semn că nimic nu s-a schimbat în regiune şi că toată lumea îşi pregăteşte cuţitele pe sub masa cu cafele, şerbet şi apă rece cu miros uşor de trandafiri.