Guvernul Netanyahu primeşte o lovitură grea din partea ministrului Apărării: Demisie şi apel la alegeri anticipate. De ce este nemulţumit Avigdor Lieberman

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avigdor Lieberman FOTO Arhivă
Avigdor Lieberman FOTO Arhivă

Ministrul israelian al Apărării Avigdor Lieberman şi-a anunţat miercuri demisia, acţionând astfel în semn de nemulţumire faţă de acordul de încetare a focului încheiat de premierul Benjamin Netanyahu cu liderii palestinienilor din Fâşia Gaza.

Nemulţumit de acordul de încetare a focului în Gaza, survenit marţi, după două zile de la cele mai sângeroase bombardamente dintre israelieni şi palestinieni din ultimii patru ani, Lieberman a făcut apel la alegeri anticipate şi şi-a prezentat demisia.

Demisia sa apasă greu asupra Guvernului Netanyahu, considerat cel mai de dreapta din istoria Israelului.

Ministrul ultranaţionalist a denunţat acordul de încetare a focului, apreciindu-l drept o „capitulare în faţa terorismului“. „Statul cumpără linişte pe terme scurt cu preţul unor pagube mari pe termen lung pentru securitatea naţională“, a spus el.

Lieberman a denunţat totodată decizia Guvernului Netanyahu de a permite transferuri de dolari dinspre Qatar către Fâşia Gaza, banii fiind destinaţi susţinerii salariilor funcţionarilor, printre ei aflându-se şi membri ai mişcării islamiste palestiniene Hamas, aflată în război cu Israelul.

„Trebuie să ne înţelegem pentru o dată şi să organizăm alegeri cât mai repede cu putinţă“, a subliniat Lieberman, în condiţiile în care mandatul Guvernului israelian în exerciţiu se încheie în noiembrie 2019.

Hamas exultă

Hamas a salutat demisia lui Lieberman, catalogând-o drept o „victorie“.

Este „o victorie a (Fâşiei) Gaza, care a reuşit, prin rezistenţa sa, să zdruncine scena politică“ israeliană, arată un comunicat al mişcării islamiste palestiniene.

Cum se apără Netanyahu

Şeful Guvernul israelian a respins miercuri criticile legate de armistiţiul cu grupările palestiniene.

„În perioadele de urgenţă, publicul nu poate fi întotdeauna pus la curent cu decizii esenţiale pentru securitatea ţării şi considerente ce trebuie să rămână secrete pentru inamic. Inamicii noştri ne-au implorat să acceptăm acest armistiţiu şi ei ştiu foarte bine de ce au făcut acest lucru“, a spus el, conform AFP.

„Aud vocile locuitorilor din sud, însă eu şi şefii serviciilor de securitate avem o imagine mai largă a lucrurilor, pe care nu o pot împărtăşi cu opinia publică“, a adăugat premierul israelian.

Netanyahu a făcut aceste declaraţii la Sde Boker (sud), în cadrul unei ceremonii în memoria lui David Ben Gurion, unul dintre părinţii fondatori ai statului Israel.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite