Haremul, o şcoală pentru femei? O mie şi una de spaime

Să fii soţia lui Erdogan este probabil printre cele mai dificile lucruri din lume. Să fii partenera de viaţă a unuia dintre cei mai mari sexişti ai istoriei recente, botezat, pe jumătate afabil, pe jumătate tendenţios – Sultanul – trebuie să fie, dincolo de normele de conduită internalizate din copilărie, o probă perpetuă de rezistenţă. Dar trebuie sa ne-o imaginam pe Emine Erdogan fericită.

Declaraţia primei doamne a Turciei e, fără îndoială, consistentă cu sistemul religios-axiologic în care ea si alte femei musulmane au fost educate. La rigoare, cu interpretările pedagogice ale acestuia. La o întâlnire a mamelor, Emine Erdogan a declarat că haremul este o şcoală şi un lăcaş de educaţie pentru femei. Mai mult, a asimilat haremul cu un centru pentru activităţi caritabile. Cum era de aşteptat, presa internaţională şi reţelele sociale au dat-o de toţii pereţii ontologici şi morali. Într-adevăr, declaraţia primei doamne a Turciei este problematică, iar în contextul crizei refugiaţilor sirieni, o criză geopolitică, dar şi morală, o astfel de pozitionare devine extrem de riscantă.

Dincolo de legendele fantezisto-idilice şi de reprezentările lubrice din pictură, unele de un erotism aproape spiritualizat, altele conţinând o imagine puternic sexualizată-obiectualizată a cadânelor, haremul este eminamente o instituţie a exploatării.

Etimologic, cuvântul „harem” vine din limba arabă, de la termenul haram, care înseamna „de neatins”, „interzis” însă pentru o cadână, Noli me tangere nu era o opţiune reală. De altfel, un amănunt care poate părea contraintuiv este că multe dintre cadâne mureau virgine, pentru că sultanul pur şi simplu nu găsea timpul fizic să le defloreze (violeze!) pe toate. Odată ajunsă în harem, tânăra femeie devenea proprietatea sultanului şi toate libertăţile îi erau anulate. Originea femeilor din haremurile turceşti era variată, iar sistemul prin care ajungeau la Palat nu era cu nimic diferit de vânzarea-cumpărarea animalelor din târgurile publice. Majoritatea era răpite, capturate din ţările vecine în timpul camapniilor militare sau obiect al trocului. Convertite cu forţa la Islam, ameninţate cu tortura în cazul în care se opuneau rezistenţă, ele deveneau parte a structurii ierarhizate a haremului condus şi monitorizat de prima soţie a sultanului şi de eunuci. Opţiunea sultanului de a-şi păzi dormitorul prin eunuci nu e, evident,  deloc întâmplătoare. Personaje profund tragice, la limită portretizate drept ridicole prin intrigile politice, specula şi zvonistica prin care îşi compensau amputarea sexualiăţii, eunucii ajungeau chiar să aibă în grijă toată administraţia Imperiului. La fel ca haremul – şi aici e o notă importantă – orginea lor nu era arabă, ci e legată de Bizanţ, versiuni ale haremului sunt atestate în China antică. Însă, probabil cel mai prolific posesor de cadâne a fost regele hindus Tamba, care a domnit în Varanasi acum mai bine de 2.400 ani şi care „păstorea” nu mai puţin de 16.000 de neveste. Cronicile hinduse amintesc de generozitatea ieşită din comun a regelui Tamba, care obişnuia să-şi trateze oaspeţii cu câte 3-4  femei pe noapte. Ce e esenţial de reţinut este, însă, că haremul nu este o instituţie musulmană, aşa cum în mod eronat, se asumă.

A face lobby sau a detecta virtuţile haremului e egal moral cu a găsi vreun aspect pozitiv al violului sau a face o campanie pro-tortură.

De ce e periculoasă declaraţia primei doamne a Turciei şi de ce, dincolo de conţinutul ei care presupune reiterarea unui raport de putere patriarhal, este cu atât mai inadecvată în contextul actual? Teama de aşa-zisa islamizare a Europei odată cu valul migraţionist masiv  va fi hrănită de acest tip de declaraţii care accentuează clivajele religios-identitare. Să declari că haremul, expresia istorică a exploatării femeilor de câtre bărbat/barbaţi, asociat cu practici precum violul, tortura, agresiunea fizică şi abuzul psihic, e un centru de educaţie pentru femei, e fundamental greşit. În niciun context istoric, haremul nu poate fi asimilat nici măcar cu vreo formă minimă de valorizare a individului femeie. A face lobby sau a detecta virtuţile haremului e egal moral cu a găsi vreun aspect pozitiv al violului sau a face o campanie pro-tortură. Mai mult, pericolul cel mai profund e că, alături de tendinţele autoritare  din ce in ce mai  accentuate ale lui Erdogan (Tayyip, de data aceasta), astfel de poziţionări asumate public amplifică clivajele deja existente între o Europă tributară valorilor umanismului, dispusă, de a lungul istoriei recente, să asimileze în grade diferite comunităţi musulmane sau alterităţi de orice tip, în definitiv, şi o nouă Europă, etanşă, gata să iniţieze şi să asiste un proces de reeducare colectivă, o Europă în care Europa nu se mai recunoaşte pe sine.