Hinduşii îşi spală păcatele în Gange

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Încă din zori

Milioane de credincioşi hinduşi s-au îmbăiat în fluviul sacru în cadrul unui ritual care are loc o dată la 12 ani la Allahabad.

Sute de mii de pelerini conduşi de preoţi goi şi acoperiţi de cenuşă s-au deplasat, ieri, spre Gange, pentru a participa la cel mai mare festival religios din lume, Kumbh Mela, care are loc o dată la 12 ani, la Allahabad.

Încă din zori, un moment ales de astrologi, sute de lideri spirituali, unii purtând săbi şi tridente, au intrat în apele tulburi şi reci ale râului sacru şi au dat semnalul începerii festivităţilor. Pe parcursul celor 55 de zile cât durează sărbătoarea, peste 110 milioane de oameni urmează să se îmbăieze la Sangam, locul unde cele trei fluvii – Gange, Yamuna şi miticul Saraswati – se adună la marginea acestui oraş indian din nordul ţării. 

Alinierea planetelor

Există şase zile favorabile pentru scăldat, stabilite în funcţie de alinierea planetelor, când credincioşii hinduşi se îmbăiază pentru a a-şi spăla păcatele şi pentru a se elibera de ei înşişi în cadrul aşa-numitului ciclu al morţii şi al renaşterii.

Momentul de vârf al festivalului va fi atins în 15 februarie, ziua cea mai favorabilă – potrivit astrologilor –, când sunt aşteptaţi 20 de milioane de pelerini.

„Dorinţa noastră cea mai mare este să fie pace, iar oamenii să aibă grijă unul de celălalt“, a declarat pentru AFP Naga Sadhu, unul dintre adepţii lui Shiva care a renunţat la compania sa familială pentru a se dedica zeului iubit.

Pentru pelerini, Kumbh Mela sau Pitcher Festival este oportunitatea să se roage şi să se relaxeze în compania familiei şi a prietenilor într-o atmosferă de sărbătoare.

Un oficial al festivalului, Mani Prasad Mishra, a afirmat că aproximativ trei milioane de persoane s-au îmbăiat luni dimineaţă şi alte 11 milioane sau  intrat în apa rece până la sfârşitul zilei. 

50.000 de poliţişti, mobilizaţi

Aproximativ 50.000 de poliţişti au fost desfăşuraţi pentru a menţine ordinea în timpul festivalului, deoarece există riscul producerii de atacuri teroriste sau de busculade în rândul pelerinilor.

Acest festival îşi are originea în mitologia hindusă. Kumbh Mela marchează victoria zeilor asupra demonilor în lupta pentru o licoare care ar oferi nemurirea. În timpul luptei, câteva picături din nectarul nemuririi ar fi căzut în cele patru oraşe care îl găzduiesc: Allahabad, Nasik, Ujjain şi 

Haridwar.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite