Iarna vrajbei noastre. Divergenţele dintre Ucraina şi America

Sursă foto: 112.international

Ce se întâmplă acolo? Care este resortul tensiunilor care încep să se întrevadă între declaraţiile oficialilor ucraineni şi occidentali (în special americani)? Ceea ce a apărut cu câteva zile în urmă, sub formă mai degrabă de aluzii, devine acum tot mai apăsat. Ne îndreptăm spre o confruntare de opinii între Kiev şi Occident? Cu ce consecinţe?

Pe 6 februarie 2022, consilierul de securitate al Preşedintelui Biden, Jake Sullivan, spune răspicat pentru presa americană că o invazie rusească este iminentă şi că este „foarte mare probabilitatea ca Vladimir Putin să ordone un atac asupra Ucrainei”. În aceeaşi zi, Ministrul de externe al Ucrainei iese la rampă şi ne spune să nu credem în „predicţiile apocaliptice” despre o posibilă invazie rusească a Ucrainei (sursa aici). Aluzia, fără să fie explicită, este nu doar la declaraţia lui Sullivan, dar şi la anumite mesaje mai apăsate transmise în ultima vreme, mai ales, de către oficiali americani şi britanici.

Este o evoluţie inedită în criza profundă la care asistăm acum. O criză care, trebuie să o spunem, dincolo de declaraţii bombastice, are în fundal un proces de negociere fără precedent, şi ca intensitate şi ca întindere. Fiind subiectul (cel) fierbinte de pe mapamond, dosarul ucrainean este în vâltoarea evenimentelor, iar întâlniri, reacţii şi negocieri curg ca de la sine - iar cele mai importante trebuie neapărat consemnate.

Cum s-a ajuns aici?

După apariţia publică a cerinţelor reciproce de securitate pe care şi le-au adresat Rusia şi SUA (inclusiv NATO) şi intensitatea cu care negociează cei mai înalţi diplomaţi de la Washington şi Moscova în privinţa atât a detensionării situaţiei ucrainene, dar şi pe marginea altor dosare importante (poate chiar mult mai importante!) în legătură cu securitatea europeană şi nu numai (a se urmări dosarul iranian şi poate cel asiatic), se întrevăd cu claritate elementele unei negocieri profunde, iar elementul de intervenţie militară face parte din acest proces de negociere, cu rolul probabil de avansare ale unor compromisuri pe care toate părţile le vor face într-un final.

Deocamdată, însă, trebuie să explicăm altceva, respectiv în ce punct al negocierii ne aflăm mai exact. Chiar dacă spiritele par încinse şi la cote maxime încordate, sau, după cum exultă presa, ne aflăm în pragul unui război, care ar trebui să înceapă în februarie, fiecare parte care negociează în aceste momente se gândeşte la cedările pe care le-ar putea face în relaţia cu celălalt.

Având în vedere că Ucraina nu este de o importanţă strategică vitală pentru SUA, nefiind membră NATO sau UE, interesul american fiind mai mult legat de prestigiu şi nevoia de stabilire a unui echilibru de securitate în Europa înainte de a pivota spre Asia (şi poate că are nevoie de Rusia în viitoarea confruntare cu China), disponibilitatea americană de a face mari compromisuri este mai redusă, interesată fiind mai mult indirect, în timp ce Rusia şi Ucraina, pe de altă parte, sunt direct implicate şi vizate să-şi seteze termenii de securitate una în raport cu cealaltă - astfel încât compromisurile de aici ar trebui să apară.

După cum rigiditatea rusească pare de nepătruns, iar însăşi faptul că s-a ajuns la asemenea termeni de negociere este deja un succes pentru regimul de la Kremlin, aceştia vor merge până-n pânzele albe ca multe dintre cerinţele lor să fie luate în considerare şi parţial aplicate, iar ceea ce mai rămâne, de fapt, este Ucraina. Ea va trebui să facă cele mai mari cedări, pentru că are pe umeri cea mai mare presiune, iar, uneori, când te bucuri şi profiţi (chiar dacă pentru scurt timp) că eşti principalul subiect despre care vorbeşte întreg mapamondul şi eşti în centrul atenţiei puterilor mari şi mijlocii, totul se poate întoarce împotriva ta.

Ce se întâmplă acolo? „Ucraina nu este un Titanic”

Sursă foto: Twitter – Volodimir Zelenski

Anume în acest punct s-a şi tensionat conversaţia dintre preşedintele american Joe Biden şi cel ucrainean Volodimir Zelenski, din 28 ianuarie, care a durat o oră şi 20 de minute şi s-a desfăşurat cu disensiuni între cei doi sau „nu a mers bine”, conform unor surse anonime ale CNN. Pe lângă dezacordul cu privire la „nivelul de risc” al unui posibil atac din partea Rusiei, un punct-cheie al discuţiei tensionate dintre cei doi preşedinţi a fost implementarea acordurilor de la Minsk. Conform comunicatului oficial de la Casa Albă, Joe Biden i-ar fi transmis lui Zelenski că SUA susţine eforturile de soluţionare a conflictului în formatul Normandia şi speră la avansarea implementării Acordurilor de la Minsk, ceea ce se poate traduce prin exercitarea unei anumite presiuni asupra administraţiei de la Kiev de a livra „ceva” în acest sens.

Combinat cu presiunea timpului şi iminenţa unui posibil atac armat asupra Ucrainei întreţinut atât la nivel diplomatic, cât şi mediatic, preşedintele Zelenski trebuie să livreze într-un timp scurt o soluţie privind implementarea acordurilor de la Minsk, adică o concesie, care este aşteptată în privinţa soluţionării conflictului din Donbass. În presa de la Kiev se vehiculează deja, prin intermediul unor surse, faptul că preşedintele Zelenski ar avea la dispoziţie trei luni pentru a veni cu o soluţie sau a le implementa aceste acorduri într-o formă sau alta.

Între timp, să nu uităm, după cum notează Dan Dungaciu în analiza sa, că Ucraina a făcut deja un pas înapoi prin retragerea din Rada Supremă (Parlament) a unui proiect de lege din august 2021 care ar fi împiedicat implementarea Acordurilor de la Minsk, fiindcă presupunea resetarea politicii Ucrainei şi a mecanismelor care trebuie aplicate în „perioada de tranziţie”, respectiv perioada de până la revenirea teritoriilor ocupate de Rusia sub controlul complet al autorităţilor de la Kiev (proiectul 5844). Însă trebuie să urmeze şi alte compromisuri, de aici probabil şi tonul diferit al preşedintelui Zelenski în comparaţie cu liderii occidentali.

Sursă foto: EPA EFE

Situaţia tensionată şi incomodă în care se află preşedintele ucrainean s-a reflectat şi prin reacţia ulterioară conversaţiei purtate cu preşedintele Biden, când, în ziua imediat următoare, a ţinut o conferinţă de presă în faţa jurnaliştilor străini, prin intermediul cărora a făcut un apel la calm, iar mesajul său către Occident a fost de a înceta să mai genereze panică în privinţa izbucnirii unui război. „Trebuie evitate acţiunile de suscitare a panicii în tensiunile cu Rusia. Probabilitatea unui atac există, nu a dispărut, dar nu a fost mai puţin gravă în 2021. Dacă citim presa internaţională, am putea crede că avem deja un război în întreaga ţară, că sunt trupe care avansează pe drumuri. Dar nu este cazul”, a afirmat Volodimir Zelenski.

Declaraţia sa a fost întărită şi de către ministrul apărării Oleksii Reznikov, care a susţinut că în apropierea graniţei cu Ucraina nu sunt observate evenimente sau acţiuni de natură militară, care ar diferi semnificativ de ceea ce s-a întâmplat în primăvara anului trecut. „Numărul (de trupe) de atunci şi de acum este asemănător. Reacţia este diferită”, a declarat Reznikov. Adică reacţia din partea Occidentului este diferită.

Imediat după aceste reacţii de la Kiev, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki a afirmat că administraţia americană nu va mai califica o posibilă invazie a Ucrainei de către Rusia ca fiind una „iminentă” şi că renunţă „să mai folosească [n.red. acest termen – iminent] pentru că a trimis un mesaj diferit de ceea ce doream să transmitem”.

Să reamintim aici şi episodul cu retragerea diplomaţilor occidentali de la posturile de la Kiev, şi replica amară a preşedintelui ucrainean – „Ucraina nu este un Titanic!”, iar prăsirea ei de către unii diplomaţi este nejustificată.

Între timp, presa de la Moscova exultă deja pe marginea faptului că există disensiuni între Washington şi Kiev, iar pentru o parte a mass-mediei reprezentantul Ucrainei se face vinovat de această situaţie tensionată, precum titrează Vedomosti: „Zelensky a mers împotriva SUA” sau TV Centr „Ucraina supără SUA”. În continuare, o altă parte a presei ruse consideră partea americană este vinovată de aceste neînţelegeri, după cum redă Ren TV: „judecând după scurgeri (n.red. de informaţii), ambii lideri nu s-au înţeles deloc, deoarece vorbeau limbi diferite. Iar traducătorii nu au putut ajuta. Este evident că nici măcar oficialul Kievul nu susţine acum ideile pe care Washington încearcă să le insufle tuturor”, iar pentru restul „Zelensky s-a săturat de Casa Albă – Biden a obosit de saga ucraineană”, după cum titrează Svabodnaia Presa.

Marea problemă – Acordurile de la Minsk

Revenind la Kiev, marea problemă este găsirea unei soluţii pentru implementarea acordurilor de la Minsk în forma lor actuală, care sunt complet în defavoarea Ucrainei. Însă ce reprezintă mai exact aceste acorduri, încât îngrijorarea ucraineană este atât de mare?

Conform acordurilor Minsk I şi Minsk II, autorităţile de la Kiev se angajează în acordarea unui statut special pentru teritoriul necontrolat din Donbas, vor permite organizarea de alegeri în DNR şi LNR (Republica Populară Donetsk şi respectiv, Lugansk), conferirea amnistiei pentru cei care au comis crime în cadrul conflictului din estul Ucrainei, precum şi o anumită formă de descentralizare. Toate aceste puncte sunt măsuri politice de care sunt responsabile autorităţile ucrainene, în timp ce Rusia trebuie să îşi îndeplinească angajamentele de securitate în privinţa retragerii militarilor şi a armamentului din Donbas şi conferirea controlului asupra frontierei ruso-ucrainene. Măsurile de securitate vin însă, în respectivele acorduri, după implementarea măsurilor politice. (De reamintit că aceste acorduri au fost semnate în mod forţat de către Kiev în timpul luptelor sângeroase din jurul oraşului Debalţevo, iar, pe lângă acest aspect, problema principală este că Rusia insistă asupra îndeplinirii punctelor politice mai întâi, după care să urmeze măsurile de securitate - iar ucrainenii spun invers).

Îngrijorarea anume de acest aspect este legată, fiindcă implementarea în primul rând a măsurilor politice va permite o formă de federalizare a Ucrainei şi de control prin puterea părţilor, adică Donbas-ul să fie pe picior de egalitate cu autorităţile de la Kiev, în timp ce „omuleţii verzi” ai Rusiei să controleze, de fapt, regiunea, ceea ce, cu siguranţă, Ucraina nu vrea să accepte.

În acest sens, oficialii ucraineni au ieşit în mod public în ultimele zile să expună ideea că în forma lor actuală, acordurile de la Minsk nu pot fi implementate. „Aplicarea Acordurilor de la Minsk înseamnă distrugerea ţării”, a spus Danilov într-un interviu acordat pentru The Associated Press.

Şeful Consiliului pentru Securitatea şi Apărarea Ucrainei a trimis un semnal de alarmă Occidentului pentru a nu forţa Kievul să dea curs unui acord de pace pentru Donbas care prevede o autonomie largă pentru separatiştii pro-ruşi, fiindcă un astfel de document ar putea fi văzut ca un act de „trădare” şi ar putea genera tulburări interne. Oleksei Danilov a cerut revizuirea Acordurilor de pace de la Minsk semnate în 2015 şi publicate mai jos, documente care prevăd amnistie pentru separatişti şi o autonomie largă pentru regiunile Doneţk şi Luhansk.

Acordul de la Minsk 2, textul în engleză poate fi consultat aici.

În următoarea zi, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu ocazia vizitei lui Boris Johnson a explicat, pe un ton mai domol, că partea ucraineană este obligată să pună în aplicare acordurile de la Minsk: „Nu-mi amintesc cine a semnat acordurile de la Minsk. Dar ştiu exact cine ar trebui să le implementeze. Noi suntem responsabili şi ducem responsabilitatea pentru orice acte, documente sau legi. Tratăm acordurile în mod responsabil”, însă potrivit acestuia „avem atitudini diferite faţă de ordinea de execuţie a punctelor (n.red. acordurilor de la Minsk). Dar suntem băieţi mari, trebuie să facem ceea ce se poate pentru a ne dezocupa teritoriile, protejându-ne statul într-o formă sau alta”, a adăugat Zelenskii.

Cu o clarificare publică a venit în următoarele zile şi ministrul de Externe, Dmitri Kuleba, care într-un interviu pentru ziarul polonez Rzeczpospolita a explicat faptul că „nicio regiune ucraineană nu va avea o putere în privinţa deciziilor statului naţional. Acest lucru este scris în piatră! Nu va exista niciun statut special, aşa cum îşi imaginează Rusia, niciun drept de veto”, iar Ucraina este gata să lucreze la implementarea acordurilor de la Minsk şi pregăteşte „o reformă de descentralizare foarte profundă. (...) Dar Acordurile de la Minsk încep cu probleme de securitate. Partea politică este pe locul doi. Deci, toată lumea trebuie să se concentreze mai întâi privind securitatea”, s-a exprimat înalt diplomatul.

În continuarea acestei idei a vorbit şi consilierul preşedintelui ucrainean, Mykhailo Podoliak: „Recunoscând importanţa acestui acord, atât preşedintele Zelenski, cât şi Biroul Preşedintelui şi întreaga echipă guvernamentală lucrează pentru a identifica astfel de paşi de implementare a Minskului, care să garanteze Ucrainei o pace corectă şi de durată. Guvernul nu respinge acordurile de la Minsk, ci face tot ce îi stă în putere pentru a păstra pe deplin suveranitatea şi caracterul democratic al Ucrainei pe teritoriul nostru”, a redat acesta.

Foto: Victoria Nuland.

Pe de altă parte, adjunctul secretarului de stat, Victoria Nuland, într-un interviu acordat agenţiei TASS, pe 4 februarie, spune că nu cunoaşte despre declaraţiile ministrului de externe ucrainean şi că părţii americane nu i-au fost comunicate oficial asemenea mesaje.

Presiunea pe Kiev se simte în mod clar din aceste declaraţii ale oficialilor ucraineni, însă refuzul de a implementa măsurile politice înaintea celor de securitate nu se ştie cât timp ar mai fi o opţiune, iar revizuirea Acordurilor de la Minsk în termenii favorabili Ucrainei ar fi greu de obţinut. În aceste condiţii dificile, atât oficialii de la Kiev, cât şi populaţia ucraineană sunt conştienţi că vor trebui să facă nişte compromisuri.

Conform ultimelor sondaje majoritatea ucrainenilor (50%) consideră că pentru a realiza pacea în Donbas trebuie făcute anumite compromisuri, dar nu toate, şi numai 20% cred că pacea este posibilă doar în cazul unei victorii militare a uneia dintre părţi. Ţinem să precizăm că această opinie – a nevoii de compromis - a continuat să prevaleze în opinia publică încă de la începutul conflictului. Dacă populaţia susţine ideea compromisurilor, atunci rămâne la latitudinea oficialilor să stabilească condiţiile în care se realizează aceste compromisuri şi dimensiunile cedărilor. O misiune dificilă, dacă nu chiar imposibilă.

Rusia joacă tare: China şi ONU

Sursă foto: EPA EFE

De la Kremlin, în nenumărate rânduri s-a transmis mesajul prin care Ucraina trebuie să renunţe la încăpăţânarea de a refuza implementarea Acordurilor de la Minsk. Mai mult decât atât, Rusia va încerca să certifice acordurile de la Minsk drept un document juridic internaţional recunoscut la ONU (!), odată cu preluarea preşedinţiei în cadrul Consiliului de securitate, după ce însăşi reprezentantul Rusiei, Vasili Nebenzia, a subliniat în cadrul alocuţiunii de la reuniunea de urgenţă iniţiată de SUA pe marginea evenimentelor de la graniţa cu Ucraina, că intenţia Federaţiei Ruse de a reduce tensiunile ar putea fi demonstrată pe 17 februarie. La acea dată, ruşii vor să discute în cadrul unei reuniuni separate a Consiliului de Securitate al ONU pe marginea acordurilor de la Minsk, cu scopul, ulterior, de a impune Kievului implementarea interpretării ruseşti a documentului, poate (!) recunoscut deja la nivel internaţional.

Rămâne de urmărit deznodământul acestei situaţii periculoase pentru Ucraina, fiindcă în cadrul şedinţei Consiliului de Securitate al ONU din 31 ianuarie, pe lângă Rusia, acordurile de la Minsk au fost menţionate de mai multe state:

• India: „Aprobăm acordurile de la Minsk ca bază pentru rezolvarea problemei”.
• China: „Pentru a rezolva problema, trebuie să revenim la implementarea şi îndeplinirea acordurilor de la Minsk”.
• Brazilia: „Facem apel la toate părţile pentru negocieri reale privind implementarea acordurilor de la Minsk”.
• Emiratele Arabe Unite: „Este important să menţinem stabilitatea şi securitatea. Atragem atenţia asupra centralităţii acordurilor de la Minsk pentru acest proces, care trebuie pus în practică”.
• Franţa: „În timpul întâlnirii din 26 ianuarie (n.red. întâlnirea reprezentanţilor formatului Normandia), s-a ajuns la un acord privind sprijinirea implementării necondiţionate a încetării focului şi a prevederilor acordurilor de la Minsk”.
• Reprezentantul Belarusului invitat la întâlnire a mai declarat că nu există nicio altă alternativă la acordurile de la Minsk.

În continuare a fost anunţată vizita preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron pe 7 februarie la Moscova, după care acesta va merge şi la Kiev, iar la 15 februarie este prevăzută o întâlnire între noul cancelar al Germaniei, Olaf Scholz şi Vladimir Putin, toate aceste întrevederi având ca temă de discuţie Ucraina şi negocierea arhitecturii securităţii europene.

Până la un nou episod al confruntării, Vladimir Putin a transmis un mesaj puternic Occidentului de la Beijing, unde s-a întrevăzut cu omologul său chinez Xi Jinping, şi şi-au reiterat sprijinul reciproc printr-o declaraţie comună prin care „părţile se opun extinderii ulterioare a NATO şi solicită Alianţei Nord-Atlantice să renunţe la abordările ideologice ale Războiului Rece, să respecte suveranitatea, securitatea şi interesele altor ţări”. Aşa cum Xi Jinping îl susţine pe Vladimir Putin în poziţia Rusiei cu privire la construirea unor noi garanţii de securitate europene, aşa şi Vladimir Putin îşi arată sprijinul pentru apărarea intereselor Chinei în regiunea asiatică, „părţile se opun formării de blocuri şi tabere de opoziţie în regiunea Asia-Pacific şi rămân foarte atente cu privire la impactul negativ al strategiei SUA în regiunea Indo-Pacific”. Prietenul (!) la nevoie se cunoaşte!

Concluzii de etapă

Sursă foto: Foxnews

• Înainte de toate, atâta timp cât se poartă nenumărate discuţii şi se negociază pe toate planurile şi, îndeosebi, asistăm la reluarea formatului Normandia – acest cumul de semnale ne indică faptul că, cel puţin pe termen scurt, nu va fi nicio invazie în Ucraina sau nu este vorba de vreo intervenţie militară iminentă.
• SUA au transmis încă de la întrunirea de la Geneva de anul trecut că este deschisă spre negociere cu Federaţia Rusă, iar războiul declarativ şi poziţia de forţă exprimată la nivel public are drept scop angajarea tuturor forţelor occidentale şi de a diminua poziţia şi statutul Rusiei în această negociere.
• Ucraina nu are o însemnătate crucială pentru SUA, decât prin prisma problemelor pe care le ridică privind securitatea europeană şi setarea unui echilibru de putere în regiune. Mai degrabă Ucraina este folosită drept pretext de către ambele părţi pentru negocierea mai multor dosare şi obţinerea unei predictibilităţi strategice în privinţa confruntării care va urma cu colosul chinez.
• Atenţia şi prestigiul de care se bucură Ucraina astăzi se poate întoarce împotriva sa, fiindcă anume de la Kiev se aşteaptă cele mai mari compromisuri. Punctul-cheie din dosarul ucrainean a fost, este şi va fi forma de implementare a Acordurilor de la Minsk, adică termenii în care se va oferi un statut special teritoriului necontrolat de autorităţile de la Kiev din Doneţk şi Lugansk. Mai mult decât atât, va deveni Ucraina un stat federalizat sau doar cu o putere descentralizată? Răspunsul se află la Kiev, iar din această cauză Ucraina este incomodată şi reacţionează. Există o presiunea prea mare pe umerii săi, însă decizia trebuie luată cât de curând. O decizie care va fi definitorie pentru statul care va fi să devină Ucraina, statul de la est de graniţa NATO şi UE şi la vest de Federaţia Rusă, nedefinit din punct de vedere strategic.
• În cazul federalizării Ucrainei, Rusia va fi marea câştigătoare a acestei negocieri, cel puţin pe dosarul Mării Negre, fiindcă a ştiut să-şi instrumentalizeze potenţialul de putere militară în cel mai potrivit sens (culmea e că într-o eră a soft power), şi a ajuns la o renegociere a termenilor defavorabili după prăbuşirea URSS privind securitatea europeană. Prin federalizarea Ucrainei, Moscova şi va ajunge să-şi securizeze „spaţiul vecinătăţii apropiate” cel puţin pentru o generaţie.

***

Analiză de Cristina Melnic, cercetător asociat al Centrului de studii sino-ruse (CSSR) din cadrul ISPRI al Academiei Române.