Ieşirea SUA şi Iranului din starea de război, fără costuri de imagine

Confruntarea SUA-Iran a devenit o rivalitate şi ciocnire a voinţelor mai degrabă decât o ameninţare de război deschis. Însă criza este departe de a se fi încheiat, odată ce ambele părţi încearcă să evite războiul, dar să arate că nu au clipit primele, eventual că nu clipesc deloc când e vorba de înfruntarea directă.

De aceea, poziţionările sunt atât de complicate între Washington şi Teheran. Dar marele avantaj este că, la Casa Albă, Preşedintele Donald Trump are puţine dorinţe de a lansa un conflict care i-ar periclita poziţia cu care a câştigat alegerile anunţând că aduce trupele acasă. De aceea membrii administraţiei cu porniri mai belicoase au fost struniţi repede.

Situaţie de urgenţă pentru vânzările de arme în Golf

Totuşi, ieşirea din conflict nu se putea face atât de simplu. Iar Preşedintele american a găsit câteva artificii care să justifice întregul demers şi să-i permită marcarea unor puncte importante şi în privinţa unor elemente ce ţin de propria sa viziune. Astfel, mai întâi, vineri, Preşedintele Donald Trump a anunţat situaţie de urgenţă şi a decis, peste Congres, vânzări de 8,1 miliarde de dolari armament în 22 tranzacţii pentru 3 state arabe din Golf, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Iordania. Este vorba despre o afacere care intră în gândirea diplomaţiei pentru afaceri şi profit economic a lui Trump, avantajând administraţia chiar cu riscul de a antagoniza definitiv Congresul care blocase bipartizan aceste achiziţii.

Decizia a fost susţinută şi mai bine de afirmaţiile vice-amiralului Michael Gilday, de la Joint Chiefs of Staff, care a anunţat explicit, pentru prima oară, că Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice este responsabil pentru atacurile la cele patru tancuri petroliere în apropierea coastelor Emiratelor Arabe Unite, în Golful Oman. Fără a aduce probe, baza acestei afirmaţii ar fi intelligence-ul american, acelaşi care confirmase în ajun că vasele mici iraniene renunţaseră la rachetele de la bord care puneam în pericol navele americane. Nimic, însă, despre dronele care au lovit o staţie de pompare, incident revendicat de rebelii yemeniţi al Houthi.

Anunţul cel mai important de vineri, venit practic concomitent cu cel privind starea de urgenţă şi vânzarea de arme, a vizat creşterea prezenţei trupelor americane în zonă. El este, de fapt, o versiune simplificată şi minimalistă a solicitărilor Central Command, responsabilă pentru regiune. Gen. Kenneth F. McKenzie Jr. ar fi cerut 20.000 de oameni pentru protecţia forţei în Orientul Mijlociu.

Departamentul Apărării a negat şi a spus că a fost aprobată cererea completă de 1500 de oameni, singura lansată de Central Command: 600 prelungindu-şi şederea şi 900 intrând în teatru. E vorba despre un batalion de apărare anti-aeriană Patriot, cu desfăşurarea extinsă, suplimentarea cu avioane pentru intelligence, supraveghere şi recunoaştere (ISR); elemente inginereşti de suplimentare a măsurilor de protecţie a personalului militar staţionat în regiune şi prezenţa suplimentară a unui escadron de avioane de luptă.

Joaca cu focul a Teheranului: îmbogăţirea uraniului

Deja ca răspuns la sancţiunile petroliere, Iranul a trecut la îmbogăţirea uraniului, dar sub cantitatea necesară unei bombe, fapt pentru care Casa Albă a introdus sancţiuni noi la exporturile de oţel, aluminiu, cupru şi fier, care reprezintă 10% din exporturile iraniene de astăzi. Deşi este a patra ţară din lume ca resurse probate de petrol, Iranul a văzut, de la sancţiunile impuse de SUA, o cădere la jumătate a exporturilor de petrol, inflaţia la 40%, valoarea monedei naţionale, Rialul, prăbuşindu-se cu 60% şi o economie care e aşteptată să se contracte cu 6% anul acesta şi peste o tremie din populaţie sub nivelul sărăciei absolute şi relative, adică fără posibilitatea de a-şi achiziţiona cele necesare supravieţuirii.

SUA ar avea pregătite şi planurile pentru un atac şi distrugere a capacităţilor nucleare, dacă Iranul alege să revină la îmbogăţirea pe scară largă şi la arma nucleară. Astfel, experţii în Securitate convocaţi de John Bolton, consilierul pentru Securitate Naţională, au stabilit joi că e necesară creşterea cu 120.000 a numărului de militari în Orientul Mijlociu. În regiune, SUA are 70.000 de militari azi, între care cei mai mulţi în baza navală din Bahrein, centrul de operaţiuni aeriene din Qatar, 5200 militari în Iraq şi 2000 în Siria.

Marile probleme ale SUA şi ale lumii cu Iranul vin de la programul nuclear şi balistic, de la ura ridicată la nivel de politică de stat împotriva Israelului şi a SUA, dar şi de la masacrele teroriste din Argentina, tentativa de asasinare într-un restaurant a ambasadorului saudit la Washington DC (cu ajutorul cartelurilor mexicane), tentativa de asasinat din Danemarca, atacul cu bombă din Franţa, susţinerea militară, financiară şi logistică a lui Bashar al Assad, inclusiv atacurile chimice la adresa opoziţiei, livrarea de arme, antrenament şi recruţi talibanilor din Afganistan şi Pakistan, livrarea de rachete balistice grupării rebele al Houthi, care trage regulat către Mecca, susţinerea financiară şi cu arme a grupărilor teroriste din Orientul Mijlociu.

Planul de Pace în Orientul Mijlociu, urgenţa reală pentru vânzările de arme

Dar administraţia Trump şi Donald Trump personal ar mai avea un avantaj din formula rezervată şi minimalistă aleasă pentru ca SUA să nu clipească prima în faţa Iranului: furnizarea de arme statelor arabe ajută şi la sprijinul pentru viitorul proiect de pace din Orientul Mijlociu, pe care ginerele şi consilierul lui Donald Trump, Jared Kushner, urmează să-l prezinte după formarea guvernului israelian.

Într-adevăr, se vorbeşte despre o formula costisitoare şi pentru Tel Aviv – după premiile cu mutarea formală a ambasadei SUA la Ierusalim, recunoaşterea ca şi capitală respectiv recunoaşterea ocupaţiei Înălţimilor Golan – de aceea greutatea în a forma un guvern cu cât mai puţini reprezentanţi ai partidelor de extremă dreaptă. Apoi va aduce avantaje economice şi financiare, poate chiar recuperări teritoriale pentru palestinieni, dar sigur nu statalitatea promisă şi aşteptată în soluţia celor două state, de aceea fiind nevoie de susţinerea statelor arabe Sunnite din Golf.

Vânzările de arme ar valida şi o asigurare a apărării, şi un cerc de aliaţi împotriva Iranului, dar şi un sprijin pentru viitorul plan de pace al cărui detalii le sunt cunoscute deja statelor în cauză, care au fost informate deja din turneele anterioare ale autorilor în Orientul Mijlociu.

Retorică iraniană propagandistică pentru limitarea escaladării

Şi partea iraniană a mers mai degrabă pe o variantă de dezescaladare, dar cu păstrarea aparenţelor faţă de propriul său public. Iar asta a însemnat recursul la retorică dură şi propaganda desuetă, pe toate vocile. Ayatolahul Ali Khamenei, liderul suprem religios iranian, a afirmat într-o întâlnire cu tinerii, de miercuri „voi tinerii, vezi fi martorii distrugerii inamicilor umanităţii, civilizaţia americană degenerate şi Israelul“.

Preşedintele Hassan Rohani a afirmat, la comemorarea războiului Iran-Irak 1980-1988, că Iranul nu se va preda nici dacă e bombardat. În faţa comandanţilor militari, joi, el a avertizat împotriva aventurismului american. Rohani a mai spus că „iranienii nu s-au plecat în faţa presiunilor în ciuda dificultăţilor din viaţa lor. Iranul nu se va retrage de la independenţa şi demnitate chiar dacă ţara va fi bombardată“.

Cel mai extins în declaraţii a fost, vineri, ministrul de Externe iranian, Javad Zarif, care a susţinut că decizia SUA de a amplasa noi trupe în regiune, după ce a acuzat Teheranul de atacul la adresa tancurilor petroliere, este un atac foarte grav la adresa păcii mondiale. Iranul „va vedea sfârşitul lui Trump, dar el nu va vedea niciodată sfârşitul Iranului“, a mai declarat Zarif. Pe de altă parte, generalul de brigadă Hassan Seifi a afirmat: „Sper ca americanii raţionali şi comandanţii lor experimentaţi să nu lase elementele radicale să îi conducă într-o situaţie din care ar fi foarte dificil de ieşit, de aceea nu vor intra în război“.

Concomitent şi Preşedintele Trump a diminuat tonul propriei retorici, declarând la plecarea în Japonia, vineri, că defăşurările de trupe sunt în marea majoritate pentru protecţie şi creşterea securităţii forţelor care se află deja în regiune, nefiind vorba despre forte adiţionale combatante.

„Vrem să avem protecţie în oriental Mijlociu. Trimitem un număr relative redus de trupe. Acum nu cred că Iranul vrea să se lupte. Şi sigur că nu vor să se lupte cu noi.“