În lume

articolul anterior articolul urmator

Interesul lui Putin în Siria şi Liban

19
1 Apr 2019 08:45:06
Alexandru Grumaz
Siria în război
Siria în război

Henry Kissinger a spus odată: „Arabii nu pot face război fără Egipt şi nu pot face pace fără Siria“. Acestă declaraţie este un „tribut“ adus Siriei, datorită poziţiei sale dure împotriva Israelului şi a SUA, în timpul negocierilor de pace din Orientul Mijlociu dintre Israel şi Egipt din 1973.

Motto: Sunt împrejurări când trebuie să tacem,dar niciodată să nu tradăm adevarul prim minciună. - Sf. Augustin.

O întrebare care mă frământă şi la care, deocamdată, nu reuşesc să găsesc răspuns: va servi ajutorul preşedintelui Trump, dat premierului Netanyahu, privind recunoaşterea Înălţimilor Golan ca parte a Israelului, pentru realegerea sa sau va servi interesele preşedintelui Putin şi pe cele ale preşedintelui Xi Jinping?

UE nu recunoaşte suveranitatea Israelului asupra teritoriilor de pe Înălţimile Golan. De fapt, aproape orice iniţiativă a preşedintelui Trump este imediat contrată la Bruxelles, la Berlin sau la Paris. De ce oare se întâmplă aşa atunci când se clamează importanţa relaţiei transatlantice? Războiul declaraţiilor va continua până când unii din actori se vor retrage de pe scena geopolitică, iar relaţiile transatlantice vor reintra pe cursul normal.

În timpul summitului de la Helsinki, care i-a reunit pe preşedintele american, Donald Trump, şi pe preşedintele Rusiei, Vladmir Putin, în iulie 2018, după unele surse din sistemul de informaţii, Înălţimile Golan/Golan Heights au fost, fără îndoială, elementul principal pe care Putin l-a oferit lui Trump pentru o cooperare cu Siria. Preşedintele Putin a încercat o mediere între Israel şi Iran în legătură cu Înălţimile Golan şi a cerut respectarea Tratatului încheiat în 1974 între Siria şi Israel. Rusia şi-a desfăşurat poliţia militară de-a lungul liniei Bravo, care ulterior a permis observatorilor ONU să se întoarcă în misiunea lor de a monitoriza încetarea focului şi separarea forţelor.

Ce reacţie are Teheranul? Teheranul poate acum să aştepte şi să vadă modul în care - şi cum - resentimentele arabe asupra mişcării lui Donald Trump ar putea să oprească aliaţii arabi ai SUA din a încălzi relaţiile cu Israelul în scopul de a contracara Iranul. Ministrul de stat pentru afaceri externe din Emiratele Arabe Unite, Anwar Gargash, şi-a exprimat deja îngrijorarea cu privire la o astfel de posibilitate, spunând pe 28 martie că este necesar ca arabii să „disece şi să despartă între chestiunea politică şi păstrarea deschisă a liniilor de comunicare cu Israelul“.

Va extinde Assad cererea către Teheran pentru ca iranieni să-şi menţină trupele în Siria? Reacţia Hezbollah a fost devoalată în discursul şefului mişcării Hassan Nasrallah în 26 martie, cînd a declarat „rezistenţa“ ca singura modalitate de a lua înapoi terenurile ocupate în Siria. 

Înălţimile Golan - puţină istorie

În 1967, în Războiul de 6 zile, Israelul a ocupat înălţimile Golan. Acest teritoriu din nordul Israelului, situat la graniţa cu Siria, mai mic ca întindere decât Luxemburgul, este de importanţă strategică în rivalitatea continuă dintre Israel şi Siria. Siria a încercat să reia Golanul în Războiul din Yom Kippur din octombrie 1973 (amintit ca Războiul Ramadan de către arabi), dar a pierdut sute de tancuri şi mii de oameni în operaţiunile militare. Confruntarea dintre tancuri s-a comparat cu intensitatea bătăliei de la Kursk, desfăşurată cu 30 de ani în urmă (1943). Această înfrângere a adus Damascului pierderea acestui teritoriu.

Israel a încercat să rezolve problema ocupării teritoriului, atât de jure, cât şi de facto, cu o lege adoptată de Knesset în 1981. Această decizie nu a fost recunoscută de nimeni în afara Israelului şi a fost contracarată de o rezoluţie a ONU care denunţă şi respinge votul din Knesset. Toţi membrii Consiliului de Securitate al ONU, inclusiv Statele Unite, au votat pentru Rezoluţia 497. De fapt, preşedintele Trump a recunoscut hotărârea Knessetului din 1981.

Această mişcare ar putea avea un impact dincolo de politica electorală simplă necesară în alegerile din Israel. Chiar şi aliaţii preşedintelui Donald Trump din Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită au emis deja condamnări. Moscova a primit deja mesajul. Kremlinul a denunţat rapid mişcarea preşedintelui Trump referitoare la Golan drept „o încălcare directă a deciziilor ONU“, iar ruşii ştiu de ce. Adevăratul mesaj, deocamdată, este: dacă America poate recunoaşte ocupaţia Israelului asupra înălţimilor Golan ca fiind legitimă, de ce nu poate face toată lumea acelaşi lucru pentru ocupaţia rusă din Crimeea?

Ambele zone sunt strategice pentru securitatea Rusiei şi a Israelului. Situaţia din teren este diferită faţă de deciziile celor două puteri, Rusia şi SUA. Teritoriile de pe Înălţimile Golan sunt obţinute în urma unei agresiuni siriene împotriva Israelului din 1967 şi, deci, este o acţiune defensivă, iar Crimeea este obţinută într-o agresiune rusă împotriva Ucrainei, ca replică, conform Kremlinului, la lovitura occidentală de stat de la Kiev din 2014 şi, deci, este o acţiune defensivă. Indiferent de declaraţiile actuale, cele două situaţii nu vor căpăta recunoştere internaţională, rămânând îngheţate pentru mult timp de acum înainte.

Toate aceste lecţii predate de Washington nu sunt ratate la Moscova şi Beijing. Fiecare tweet a lui Donald Trump este luat în considerare la Kremlin şi la Beijing. Diplomaţia tweet este nou formă de comunicare la nivelul marilor puteri şi imitată de eşalonul doi şi trei de ţări. Când  Zhongnanhaiul[1] şi-a stabilit strategia de ocupare şi fortificare a insulelor din Marea  Chinei de Sud - ceea ce Pentagonul crede că este o chestiune de timp - ei contează pe faptul că, la un moment dat, teritoriile preluate ilegal vor fi recunoscute drept teritorii chineze de către comunitatea internaţională. 

Sezonul investiţiilor în Levant sau cine pierde cine câştigă (!?)

Pe măsură ce războiul din Siria se apropie de sfârşit, investitorii internaţionali caută soluţii pentru investiţii în reconstrucţia ţării sfâşiate de război.

Războiul este o afacere profitabilă. Primele arme sunt vândute pentru a distruge o ţară, apoi materialele sunt vândute pentru a o construi din nou “, a declarat Ahmad Tamer, directorul portului din Tripoli într-un interviu.

În decembrie anul trecut, compania chineză COSCO, aflată în proprietatea statului, a aterizat în Tripoli, inaugurând o nouă rută maritimă care leagă China de Marea Mediterană. Situat la mai puţin de 30 de kilometri de graniţa siriană, Tripoli beneficiază de o poziţie strategică importantă în ochii investitorilor care caută acces rapid la oraşele Siriei afectate de război. „China testează Tripoli ca locaţie potenţială pentru investiţii", a adăugat Tamer.

După ce a obţinut un împrumut de 86 de milioane de dolari de la Banca Islamică pentru Dezvoltare, portul se pregăteşte pentru investiţii la scară largă. „Chinezii nu se vor uita la nimic sub jumătate de miliard", a declarat Tamer şi a continuat: „Dacă investesc în port este din cauza interesului lor pentru întreaga regiune“.

Păstrarea deschisă a ambasadei sale la Damasc pe parcursul conflictului a făcut ca Beijingul să acorde un sprijin diplomatic constant regimului lui Bashar al-Assad. China a respins majoritatea rezoluţiilor împotriva Damascului la Consiliul de Securitate al ONU.

China este singura ţară cu capacitatea economică şi influenţa politică pentru o astfel de investiţie străină masivă în Siria. Având în vedere că Beijingul a angajat deja 2 miliarde de dolari pentru reconstrucţia industriei din Siria în 2017, mai mult de 200 de companii chineze au participat la cel de-al 60-lea târg internaţional din Damasc în septembrie 2018, arătând că China se pregăteşte să semneze parteneriate public-privat supravegheate direct de la Beijing.

În ciuda divizărilor aspre legate de relaţiile cu regimul sirian în rândurile guvernului libanez, criza refugiaţilor şi posibilele oportunităţi de reconstrucţie sunt în mare măsură în mintea politicienilor libanezi din întregul spectru politic. În ceea ce priveşte China, investiţia sa în Tripoli nu este numai pentru participarea la reconstrucţia Siriei, ci vine ca parte a unui proiect mai mare pentru întreaga regiune. Importând mai mult de jumătate din ţiţeiul utilizat, din Orientul Mijlociu, China are un interes strategic în regiune ca punct de acces cheie în Africa şi Europa. În 2013, preşedintele chinez Xi Jinping a lansat iniţiativa Belt and Road, un plan de investiţii în infrastructura de transport care ar lega China de peste 65 de ţări, atât pe mare, cât şi pe uscat. Tripoli, aşezat pe ţărmurile estice ale Mediteranei, ar putea deveni un centru logistic pentru rutele comerciale terestre care leagă Marea Mediterană de Asia Centrală, un coridor către China care trebuie să reducă timpul de transport şi să evite trecerea prin Canalul Suez.

Deci cine câştigă din soluţiile date pe tweet de preşedintele Donald Trump? Dacă tweeturile şi timpul dau tonul să ne pregătim pentru un secol frământat!

Jocuri ruso-iraniene-siriene-irakiene. Refacerea alianţelor

Rusia şi Iranul au început să exploateze noul mediu strategic creat de retragerea SUA din Siria. Împreună cu preşedintele sirian Bashar al-Assad au mobilizat unităţi militare suplimentare în Valea râului Eufrat, în estul Siriei, la sfârşitul lunii decembrie 2018. Aceste întâlniri - care au inclus unităţi de elită ale Armatei Siriene, precum şi elemente ale Forţelor Armate ale Rusiei - sunt pregătite pentru a traversa râul Eufrat şi pentru a prelua de la coaliţia anti-ISIS condusă de SUA terenurile bogate în rezerve de petrol. De asemenea, Rusia şi Assad au desfăşurat pe 28 decembrie 2018, întăriri în nordul Siriei pentru a bloca o ofensivă iminentă din partea Turciei împotriva SDF în Manbij. Întâlnirea dintre primul ministru Netanyahu şi preşedintele rus, Vladimir Putin, pe marginea realizării unei conferinţe internaţionale la Paris, a fost aranjată în cele din urmă după multe eforturi israeliene, dar evident nu a rezolvat criza.Putin a declarat iniţial că nu intenţionează să se întâlnească cu Netanyahu. 

Rusia a explicat Israelului că status quo ante a dispărut. Activitatea forţelor aeriene israeliene  a restabilit în fapt controlul regimului Assad asupra marii majorităţi a teritoriului Siriei şi a dus la semnarea de contracte pe termen lung cu preşedintele sirian Bashar Assad care vor proteja securitatea şi interesele economice ale Moscovei în ţară.

Schimbarea este evidentă în tonul agresiv pe linia roşie care leagă relaţia dintre Cartierul general al Forţelor Aeriene din Israel şi baza rusă de la Khmeimim, în Siria de nord-vest, al cărei scop este de a preveni incidentele aeriene dintre Israel şi Rusia. Este, de asemenea, evidentă atitudinea  activă a avioanelor ruse şi a bateriilor antiaeriene din Siria care contracarează eventualele atacuri israeliene.

O problemă va apărea şi în Liban. În discursul adresat Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite în septembrie 2018, Netanyahu a avertizat asupra eforturilor depuse de Iran şi Hezbollah pentru crearea unor instalaţii de producţie a rachetelor în zona Beirut. Având în vedere problemele pe care le-au întâmpinat în operaţiunile de contrabandă, forţele iraniene Quds au apreciat că trebuie să scurteze distanţa dintre producător şi client, mutându-şi eforturile, pentru a îmbunătăţi acurateţea producerii rachetelor pentru Hezbollah, în Liban.

Discursul premierului Netaniahu a fost eficient. În cele trei zile dintre acest discurs şi turneul din Beirut al oficialilor ONU, guvernul libanez a muncit din greu pentru a elimina dovezile din teren. Dar, pe termen lung, Iranul pare puţin probabil să renunţe la acest efort.

Ceea ce este îngrijorător este faptul că Putin a manifestat recent un interes sporit faţă de evenimentele din Liban. În cel mai rău scenariu, umbrela defensivă - atât reală, cât şi simbolică -, pe care Rusia a extins-o asupra Siriei de nord-vest, va fi extinsă în Liban, complicând în continuare calculele Israelului. 

Coaliţia ruso-iraniană foloseşte de asemenea retragerea anunţată pentru a coopta parteneri şi aliaţi ai SUA în Siria şi Irak. SDF (Forţele Democratice Siriene) au recunoscut că nu poate rezista unei presiuni combinate din partea Rusiei, Iranului, Siriei şi Turciei, fără sprijinul Coaliţiei SUA anti-ISIS. SDF au redeschis discuţiile cu coliţia lui Assad, dar de pe o poziţie de negociere mai slabă. Rezultatul final al acestor negocieri va include, probabil, predarea unor părţi mari din Siria de Nord şi de Est Coaliţiei Ruso-Iraniene.

Între timp, preocupările legate de securitatea frontierelor au atras de asemenea Irakul mai aproape de Coaliţia Ruso-Iraniană. Primul ministru irakian, Adel Abdul-Mehdi, a trimis o delegaţie la nivel înalt, condusă de consilierul iranian pentru securitatea naţională, Falih al-Fayyad, la Damasc, în 30 decembrie 2018. Preşedintele Assad a autorizat Irakul să efectueze atacuri transfrontaliere unilaterale împotriva rămăşiţelor/celulelor teroriste ISIS din Siria. Rusia şi Iranul vor încerca probabil să încurajeze aceste legături pentru a-şi spori influenţa asupra guvernului irakian şi pentru a dezvolta o capacitate regională de proiectare a puterii în detrimentul SUA în Orientul Mijlociu.

Israel versus Hezbollah 

Preşedintele Putin are interese importante atât în Siria cât şi în Liban: resursele petroliere din Marea Mediterană, din platoul marin sirian dar şi din cel libanez. Interesele lui Putin în Siria şi Liban limitează opţiunile militare ale Israelului.

 Jocul de şah cu folosirea Hezbollah este o parte a ecuaţiei. Încercarea de a-ţi da seama ce vrea Putin, în Siria şi probabil şi în Liban, chiar dacă Hezbollah încearcă să producă arme acolo, este o altă parte a ecuaţie şi o provocare complet diferită. Un motiv pentru precauţia extraordinară a Israelului în relaţiile cu Hamas în Fâşia Gaza este îngrijorarea crescândă faţă de frontul de nord. Deşi poate părea o scuză, acest lucru pare să fie unul dintre considerentele care determină premierul Benjamin Netanyahu să decidă, de mai multe ori, să încerce să ajungă la un acord de încetare a focului în Gaza. Directorul serviciului de spionaj israelian Mossad, Yossie Cohen, şi consilierul pentru securitatea naţională, Meir Ben Shabat, au reuşit să reducă violenţele în jurul Fâşiei Gaza şi a Poarţii de Aur[2] a Templului Muntelui prin negocieri intense cu Cairo şi Amman. Acestea s-au încheiat cu acorduri acceptate de toate părţile. 

Ce s-a negociat?

Pentru Poarta de Aur: (1) Iordania a fost de acord că Poarta de Aur (Gate of Mercy) să nu fie transformată într-o moschee. Israelul a fost de acord să-i păstreze pe arheologi să cerceteze vechea poartă cu arc dublu, despre care se crede că se află pe acelaşi loc încă din zilele primului Templu Evreiesc; (2) Chiar dacă Iordania a susţinut violenţa palestiniană în Ierusalim, Israelul nu va da un centimetru din status quo-ul de pe Muntele Templului; (3) Israelul a fost de acord să deschidă vizitatorilor Poarta de Aur, care a fost blocată şi închisă de-a lungul secolelor. În timp, Amman a acceptat poziţia Israelului, de aceea, la ritualul de închinare la moscheea Al Aqsa nu au mai fost incidente în ultima vreme. 

Pentru Fâşia Gaza. Mişcarea palestiniană Hamas, care guvernează Fâşia Gaza, a fost de acord să dezamorseze graniţa dintre Gaza şi Israel în cinci etape. Astfel, începând cu 9 martie, pentru prima dată în ultimele săptămâni, nu au mai fost manifestaţii violente. Printre etapele care au fost acceptate de Hamas: eliminare atacurilor cu rachete şi mortiere şi interzicerea demonstraţiilor violente la graniţă. De asemenea, Mohammed Al-Amadi, ambasadorul Qatarului în Gaza, va prezenta conducătorilor Hamasului un plan de creare de locuri de muncă pentru populaţia în dificultate, plus granturi în numerar pentru locuitori săraci din Gaza.

Prim-ministrul israelian a semnat cele două acorduri care sunt deja puse în aplicare. Să vedem cum se vor respecta mai ales cele de la graniţa cu fâşia Gaza.

Problema cu care se confruntă Israelul în nord, pe scurt, este pericolul că se închide fereastra sa operaţională. În ultimii ani, Israelul a exploatat revoltele din lumea arabă pentru a-şi extinde activitatea ofensivă, cea mai mare parte a acestei fiind secretăPrin zeci  de lovituri aeriene şi operaţiuni speciale, armata şi agenţiile de informaţii israeliene au lucrat pentru a evita pericolulul unui alt război şi pentru a reduce capabilităţile operaţionale ale inamicului în cazul în care războiul ar fi izbucnit.

În Siria şi Liban, campania s-a concentrat iniţial pe împiedicarea Iranului să transporte arme avansate către Hezbollah. Dar, în ultimul an, s-a adăugat o nouă misiune - împiedicarea instaurării militare a Iranului în Siria. Aceasta misiune a atins apogeul în incidentele dintre forţele de apărare ale Israelului şi Garda Revoluţionară din Iran, în iarna şi primăvara lui 2018. Stabilizarea regimului Assad în Siria schimbă treptat situaţia. Doborârea unui avion de spionaj rusesc de către sirieni, în urma unei manevre a aviaţiei israeliene sau a incompetenţei militarilor care deserveau un sistem S-200, a fost exploatată de ruşi pentru a dicta noi reguli strategice în nord. Israelul nu a oprit complet bombardamentele din Siria, dar a redus numărul acestora în mod considerabil.

Despre Siria din alt punct de vedere[3

Poziţia geografică a Siriei l-a făcut pe premierul israelian Beniamin Netanyahu să numească zona „un cartier dur". Siria luptă la o categorie mai mare decât greutatea ei, ceea ce o face să fie un pivot / centru de gravitaţie al stabilităţii / instabilităţii în Orientul Mijlociu.

O generaţie mai târziu, cuvintele lui Kissinger sunt adevărate - dar într-un context diferit. Ceea ce se întâmplă în Siria trimite „valuri de insecuritate” mult dincolo de graniţele sale. Siria este o răscruce regională - la graniţa cu Libanul, Israelul, Irakul, Iordania şi Turcia.

Instabilitatea în Siria, intrarea sa în războiul civil şi răsturnarea preşedintelui Bashar al-Assad oferă / a oferit tuturor adversarilor regimului oportunităţi, dar şi riscuri mari. S-au discutat pe larg secenariile post conflict din Siria, unele asemănătoare cu cele din Libia, Afganistan sau Bosnia. S-a discutat inclusiv despre căderea lui Assad şi preluarea puterii de către o coaliţie de uniune naţională, dar s-a uitat un singur lucru şi anume istoria Levantului.

Siria sub Assad a condus show-ul din Levant, de la Damasc. Bineînţeles, cu ajutorul Moscovei şi a Teheranului. Damascul a fost implicat în Liban, în negocierile de pace cu Israelul, în negocierile cu turci privind insurgenţa kurdă, a purtat o competiţie dură împotriva lui Saddam Hussein în Irak şi a construit o relaţie militară importantă cu Algeria şi Egiptul, două state puternice din punct de vedere militar, din lumea arabă.

Sirienii au constituit, la un moment dat, principalul pivot pe care regiunea l-a avut pentru menţinerea securităţii. Şi avem câteva exemple: Liga Arabă a cerut Siriei să-şi trimită forţele în Liban, turcii i-au chemat să oprească forţele kurde cărora li s-a permis un sanctuar în condiţii de siguranţă, saudiţii s-au bazat pe forţele siriene pentru a întări balanţa împotriva lui Hussein, iar americanii şi israelienii au menţinut dialogul cu Damascul pentru a finaliza negocierile asupra Înălţimilor Golan.

Iranul are un loc special în politica lui Assad. Astfe, Bashar Assad s-a dus la Teheran, la începutul anului 2019, pentru a consolida relaţia cu Iranul. A fost primit de liderul suprem iranian, Aiatolahul Ali Khamenei. Este prima întâlnire dintre cei doi de la începutul războiului civil în Siria. Aiatolahul l-a gratulat pe Assad cu vorbele: „Suntem mândri de tine şi de faptul că eşti la conducerea Siriei”.

Politicieni importanţi, precum Patrick Seale, Kissinger, Zbigniew Brzezinski şi Brent Scowcroft au mentionat de-a lungul timpului riscurile îndepărtării lui Assad. Într-o audiere în Comitetul pentru Serviciile Armate din Senat, de la începutul lunii ianuarie 2015, Brzezinski şi Scowcroft - doi decani ai securităţii naţionale americane - au vorbit despre necesitatea de a lupta împotriva lui Assad şi, în afară de aceasta, au afirmat că „Assad are mai mult sprijin decât oricare dintre grupurile care luptau împotriva lui“. Între timp, şefa politicii externe europene, Frederica Mogherini, vorbea, tot în 2015, despre un nou Afganistan pentru Rusia, atunci când de fapt devenise clar că ruşii vor avea succes acolo unde americani au eşuat. De ce? Pentru că americanilor le lipseau informaţiile vitale din teren (Siria), spre deosebire de ruşi care erau conectaţi cu sirienii, la toate nivelurile, în special cel militar, încă din anii 50. De asemenea relaţia cu Teheranul a asigurat comandamentului rus informaţiile lipsă dintre cele prezentate de sirieni. Forţele iraniene s-au integrat în forţele militare ale lui Assad. Acum, militarii iranieni oferă o mare parte din conducerea strategică, îndrumarea tactică şi informaţii pentru armata siriană. Nu este clar dacă iranienii ajută, alături de sirieni, la coordonarea loviturilor aeriene ruseşti.

Lipsa forţelor terestre americane din teren necesare pentru a identifica ţintele la sol a afectat în mod palpabil campania aeriană a SUA, care a început la mijlocul lui 2014. În timp ce armata americană dispune de o varietate de mijloace tehnice de culegere a informaţiilor în Irak şi Siria - care include sateliţi, mijloace de supraveghere şi recunoaştere (ISR) aeriană, analizarea precisă a datelor din zonele dens populate, devine o provocare enormă pentru analişti care încearcă să facă diferenţa între prieteni şi duşmani. Acolo ar trebui surse umane aliate. Daunele colaterale contează pentru americani, dar nu şi pentru ruşi. Assad a supravieţuit până la sosirea ruşilor. Statul sirian a rămas în continuare în cele mai mari oraşe, şi chiar jumătate din Alep era condus de forţele guvernamentale. Assad a supravieţuit bombardamentelor care i-au eliminat pe cei patru şefi din serviciile de securitate şi pe principalii consilieri ai apărării în 2012. Assad a supravieţuit şi aşa-numitelor momente pivotale, când generalul Manaf Tlass şi prim-ministrul Riyad Farid Hijab Riad Hijab au dezertat, sistemul fiind în pragul colapsului. Apoi au existat fake news-urile care au susţinut că Ali Habib, ministrul apărării, a fost răpit. De fapt, el nu a plecat din Damasc să meargă în Turcia niciodată, aşa cum a susţinut opoziţia siriană. În mod similar, presupusa neînţelegere dintre Assad şi vicepreşedintele Farouk Sharaa s-a dovedit a fi neadevărată.

Planul Kushner

Într-un interviu pentru Sky News în limba arabă, dat pe 25 februarie, Jared Kushner, ginere şi consilier al preşedintelui Donald Trump, a declarat că el şi trimisul în Orientul Mijlociu, Jason Greenblatt, "au formulat soluţii practice şi corecte, care vor  fi relevante pentru anul 2019, în problema privind pacea dintre Israel şi PalestinaPlanul de pace al SUA este foarte detaliat şi se concentrează pe trasarea frontierei şi pe rezolvarea problemelor cheie - a spus Kushner. Washingtonul speră, de asemenea, şi într-o "reconciliere între conducerile palestiniene din Gaza şi Cisiordania" şi "în unirea lor sub o singură conducere". Kushner a continuat: "Conflictul israeliano-palestinian a fost folosit ani de zile pentru a incita extremismul. De ani de zile rezistenţa faţă de naţiunea Israelului a unificat regiunea, dar acum se schimbă... Vedem că Iranul este cea mai mare ameninţare în regiunea“.

Kushner nu a spus clar că planul a fost terminat sau când va fi lansat spre publicare. Ideea lui, care se concentrează pe frontiere, spune cam aşa: Iordania să dea un teritoriu palestinienilor, Iordania să ia teren de la Arabia Saudită, iar saudiţi să primească două insule egipetene din Marea Roşie[4].

Este realista poziţia lui Kushner? Depinde cum şi când o privim în timp: înainte sau după alegerile din Israel. Media mainstream israeliene au omis punctele care nu corespundeau atmosferei politice preelectorale din acest plan devoalat uneori pe surse - în special insistenţa lui Kushner de a aborda problemele economice palestiniene înainte de a aborda soluţiile politice. Interviul a fost, de fapt, programat să stimuleze turneul lui Kusnher în zona Golfului. 

Iran versus Netanyahu

Iranul şi-a stabilit un plan în câteva puncte pentru a-l îndepărta pe Netanyahu de la putere. Consilierul iranian pentru securitate naţională, Ali Shamkhani, a lansat sâmbătă, 23 februarie, un plan de răsturnare de la putere a prim-ministrului Beniamin Netanyahu printr-un război total în Siria şi prin constituirea de noi "fronturi de rezistenţă".

Intervenţia Teheranului în alegerile din Israel din 9 aprilie este piesa de rezistenţă a planului strategic al Iranului. Un înalt general al Corpului Gardienilor/IRGC, generalul de brigadă Amir Ali Hajizadeh, a susţinut că Iranul a spart sistemul de comandă şi a preluat controlul a jumătate din dronele SUA care zburau deasupra Siriei şi Irakului.

Iranul, Rusia şi Hezbollah au îmbunătăţit capacitatea de descurajare militară în Siria după părerea Teheranului. Oficiali israelieni şi militarii din sistemul de informaţii sunt conştienţi de faptul că lucrurile s-au complicat în defavoarea lor, în schimb nu şi publicul larg cunoaşte aceste modificări conform declaraţiilor iraniene.

Această îmbunătăţire, conform conisilierului iranian, va fi în curând evidentă. Se pare că se referă la desfăşurarea iminentă în Siria şi, eventual în Liban, a sistemelor de apărare aeriană iraniene Bavar-373, care sunt o replică a sistemelor ruseşti S-300. De asemenea, din informaţii rezultă că Iranul intenţionează să livreze în Siria drone dotate cu armament, fapt sugerat de generalul Hajizadeh. Guvernul prim-ministrului Netanyahu a ameninţat că va extinde operaţiunile sale militare şi în Irak, dacă Teheranul va folosi forţele militare şiite pro-iraniene locale (irakiene) pentru a trage rachete în Israel

La rândul său, Iranul este gata să contracareze eventualele operaţiuni israeliene în Irak de la locaţiile folosite de forţele Qod în Irak. De asemenea, consilierul pe probleme de securitate iranian Shamkhani a declarat că dacă premierul Netanyahu merge la război pe mai multe fronturi ale axei de rezistenţă[5]- Gaza, Liban, Siria şi Irak - "îşi va încheia viaţa politică odată cu alegerile".

Adevărul este că încheierea vieţii politice a lui Netanyahu este obiectivul principal al Teheranului şi este gata să se ducă la război pentru a o realiza. 

Planul de război al Iranului împotriva Israelului

Elementele esenţiale ale planului de război al lui Shamkhani, aşa cum a fost prezentat în interviul său dat agenţiei de ştiri Tasnim sunt (subliniate sunt cuvintele generalului Shamkhani):

1.   Prezenţa legală în Siria este "principiul de bază" al Republicii Islamice;

2.   Iranul va rămâne în Siria atât timp cât prezenţa sa este cerută de guvernul legitim sirian;

3.   Atacurile israeliene servesc intereselor teroriştilor din Siria;

4.   "Regimul sionist a trecut linia roşie prin lovirea forţelor iraniene din SiriaÎn consecinţă, am reacţionat la atacul israelian asupra T-4 (baza aeriană din Siria unde erau forţe iraniene şi ruseşti) şi le-am dat o lovitură grea sioniştilor”.Iranul a răspuns pe 10 mai la atacul Israelului asupra bazei T-4 din 10 aprilie 2018, cu un baraj de 32 de rachete trase din sud-estul Siriei, împotriva nordului Israelului. Niciuna dintre rachete nu şi-a atins ţinta. Ele au explodat în Siria sau au fost interceptate în aer înainte de aterizare de sistemul antirachetă mobil Iron Dom.

5. Am luat măsuri pentru a ne proteja linia roşie de orice act de agresiune sau invazie care ar cauza pierderi umane din partea noastră„ Au fost elaborate planuri de prevenire a victimelor umane din atacurile din Israel "în cooperare cu armata siriană şi grupul de aliaţi din ţara respectivă".Palnurile de descurajare au fost făcute împreună cu forţele ruseşti şi Hezbollah care au lucrat cu Iranul pentru a construi noul ”scut de descurajare" de deasupra Siriei;

6.   "Vom asista în curând la o upgradare majoră în puterea de descurajare în Siria. Cred că oficialii regimului sionist, în special oficialii lor militari şi de informaţii, sunt conştienţi de acest lucru";

7.   "Metoda de abordare a atacurilor regimului sionist asupra Siriei şi aaxei rezistenţeiîn 2019 va fi semnificativ diferită de metodele de luptă din trecut"."Regimul sionist nu va căuta un război în fronturile nordice ale Siriei, deoarece este prea slab în această regiune." 

8.   Iranul a considerat un "scenariu de prevenire"în mai multe etape, în funcţie de evoluţii.

9.   "Dacă Netanyahu se încurcă simultan în mai multe fronturi, el va înceta definitiv viaţa politică ciudată în timpul alegerilor. Nu cred că ar fi atât de stupid.”

10. Atacurile israeliene "nu au reuşit să blocheze realizarea scopurilor axelor rezistente în Siria". Consilierul iranian afirmă ca la unul dintre atacurile israeliene asupra unui depozit considerat a fi de munitie au lovit un depozit de covoare(!?) ceea ce a genera o dezbatere aprinsă asupra operaţiunilor militare israeliene în cadrul administraţiei de la Tel Aviv. 


[1]Zhongnanhai sedul Partidului Comunist Chinez din Piaţa Tienanmen

[2]Poarta de Aur” - Poarta prin care a intrat Domnul Hristos în Ierusalim

Ierusalimul Vechi, spre deosebire de cel nou, este înconjurat de jur-împrejur cu ziduri groase de circa 3 metri şi înalte de 10-12 metri, care formează un poligon neregulat cu suprafaţa totală de circa 4 kilometri pătraţi. Intrarea în Sfânta Cetate se poate face pe orice latură, prin cele şapte porţi deschise, plasate de jur-împrejur. Cea de-a opta poartă, numită „Poarta de Aur”, situată în partea de răsărit, străjuită de sute de morminte, este zidită de musulmani, pentru a nu mai putea intra pe aici Hristos, a două oară. Căci pe această poartă a intrat Domnul triumfal în Sfânta Cetate, la Duminica Floriilor. Tradiţia spune că tot pe această poartă va veni Hristos să judece lumea în Valea lui Iosafat, care este alături. Numai atunci se va deschide. În forma actuală a fost construită de bizantini în secolul al VII-lea păstrând şi elemente irodiene pe lângă bolţile bizantine. Se crede că pe locul porţii se găsea, în vremea lui Irod, Poarta Suzei. În anul 810 a fost închisă lăsându-se doar o mică deschizătură. Cruciaţii o deschideau de două ori pe an: o dată la Ziua Crucii şi a doua oară în Duminica Floriilor. Poarta a fost închisă de musulmani în anul 1530, reprezentând pentru ei Poarta Judecăţii Universale.

[3]Arhiva SUA: Documentul 47: Situation Room(cunoscută ca sala de conferinte John F Kenedy situată în subsolul Casei Albe) Mesaj din partea lui Peter Rodman către Kissinger, TOHAK 20, 20 octombrie 1973, transmiterea memorandumului de la Scowcroft către Kissinger

Sursa:NPMP,HAKO,caseta 39,HAK Trip-Moscova,Tel Aviv,Londra - 20-23 octombrie 1973TOHAK1-60

După întâlnirea cu Brejnev, Kissinger a fost şocat să primească un mesaj, de la Scowcroft, bazat pe o dictare a lui Nixon. Considerând că o "pace permanentă în Orientul Mijlociu" este un obiectiv important, Nixon a dorit un acord încheiat între SUA-URSS cu privire la "termenii generali" care ar facilita ambelor superputeri să "scoată combatanţi la discuţii". Probabil, suspectând că Kissinger era prea interesat de partea israeliană, Nixon şi-a dorit ca acesta să facă o abordare dură dar pentru ambele părţi. Cum nici israeliţii, nici arabii nu s-ar apropia de "acest subiect ... într-o manieră raţională", Nixon credea că Moscova şi Washington trebuie să impună o înţelegere: "să facă presiunile necesare asupra părţilor". Confruntându-se cu atacul continuu în scandalul Watergate, fără îndoială că a văzut un mare avantaj politic într-un succes diplomatic ( n. A.G.-în Orientul Mijlociu). Nixon a dorit ca Brejnev să ştie că dacă ei vor ajunge la o înţelegere ar "putea fi o stea strălucitoare într-o galaxie a păcii rezultată din relaţia dintre Nixon şi Brejnev ". (Nota 48)

Documentul 48: Mesajul lui Kissinger către Scowcroft, HAKTO 06 [20 octombrie 1973]

Sursa: NPMP, HAKO, caseta 39, HAK Trip - Moscova, Tel Aviv, Londra - 20-23 octombrie 1973 HAKTO, SECTO, TOSEC, Diverse.

Kissinger ignora instrucţiunile lui Nixon. Deja nemulţumit de scrisoarea lui Nixon către Brejnev cu privire la autoritatea sa de negociere şi recunoscând că Nixon nu era în măsură să-şi impună voinţa, Kissinger ia transmis lui Scowcroft faptul că este "şocat". El a susţinut că, dacă ar  executa instrucţiunile, va "distrugeîn totalitate efectele negocierilor purtate deja". Viziunea lui Nixon asupra superputerilor care puteau impune voinţa lor partenerilor lor era total incompatibilă cu hotărârea lui Kissinger de a scoate Uniunea Sovietică din procesul de pace din Orientul Mijlociu. (Nota 49)

[4]Republicanul David E. Price (D-NC) l-a întrebat pe Secretarul de Stat Mike Pompeo despre cum vor funcţiona aceste acţiuni precum: mutarea Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim; închiderea unui birou politic palestinian de la Washington şi a Consulatul SUA din Ierusalim care a servit Cisiordaniei; reducerile financiare ale ajutorelor  date de Agenţia Naţiunilor Unite pentru Ajutoare şi Lucrări pentru Refugiaţii Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA) şi asistenţă pentru asistenţa din West Bank-"Puteţi să-mi spuneţi cum ar trebui să funcţioneze acest lucru?", a precizat Price, observând că palestinienii refuză să se întâlnească cu oficialii din SUA. Pompeo a răspun vag că: vor fi popoarele celor două părţi care vor soluţiona problema.

[5]Axa de rezistenăeste conceptul iranian de îngrădire a Israelului

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

19 Comentarii

Lucifer
1.04.2019, 11:12:46

În Orientul Mijlociu este o poveste fără de sfârşit ca în "1001 de nopţi".Dar nu este o poveste frumoasă, este o poveste sângeroasă care durează de vreo 3-4.000 de ani. Mă deranjează non-implicarea europenilor în această poveste. Au o datorie acolo, de acolo a început civilizaţia şi istoria creştină a Europei. Apoi, dacă Europa nu se implică iar SUA pleacă, rămân ruşii şi vor veni chinezii. Asta se doreşte, apropierea barbarilor asiatici de frontierele Europei?

-2 (8 voturi)
spaima vitelor
1.04.2019, 12:03:05

@Lucifer: europenii tai sunt mari si tari in dansele numai cand e vorba de profit economic, nici macar pe parte de religie nu-i mai intereseaza: sta Papa si si se uita si se face ca nu vede genocidul care are loc impotriva crestinilor in lumea araba si ne da zeama chioara de pace de la balconul sau favorit...

+2 (4 voturi)
din Laho Timisorean
1.04.2019, 11:57:43

Domnule Git (pardon...Grumaz) le amesteci ca la alba-neagra ca sa iasa cum vrei dumneata...batalia de tancuri din Golan este departe de Kursk...Comparatia cu Crimeea este cel putin copilaroasa, declaratia ca Iranul este cea mai mare amenintare in regiune...in afara de americani si evrei, pe deasupra citiva naivi si spalati pe creier NIMENI nu o crede. In rest nu pot decit sa te admir pentru recunoasterea faptului ca rusii au avut succes in Siria, iar americanii NU, deci ai putea si sa fii obiectiv!!!

-1 (7 voturi)
spaima vitelor
1.04.2019, 11:59:29

Trump e pragmatic: in conditiile in care e clar ca russia nu mai pleaca din Crimea, macar primeste la schimb un avantaj la fel de imens: Inaltimile Golan pt Israel, si astfel isi asigura vrabia din mana fara sa mai cheltuiasca resurse si vieti omenesti pt o vrabie de pe gard pe care oricum nu o va mai avea in vecii vecilor din cauza prostiilor facute de Clintoneasa si lasitatii mamei Merkel in fata russiei(occidentul a pierdut pe veci Ukraina, practic a facut-o cadou, nu mai conteaza cum. Inca o crima asupra poporului ucrainean)

0 (6 voturi)
Mircea Vidrascu
1.04.2019, 22:16:47

Articolul este interesant,faptele prezentate sunt reale dar cred că de data asta domnul Grumaz a ratat mult ținta și asta din cauză că în general analizele domniei sale ignoră sau subapreciază factorul economic : pentru a-și realiza ambițiile geopolitice atît Rusia cît și Iranul ar trebui să se bazeze pe o economie puternică ceea ce evident nu este cazul. Înafara de asta chiar și din punct de vedere politic atît Puțin cît și ayatollahii iranienieni au depășit punctul maxim și sunt din diverse motive pe o traiectorie descendentă. Cît despre Assad chiar daca pare că a câștigat războiul evident e departe de a câștiga pacea, Siria e o țară distrusă economic și social și refacerea ei va lua decenii.

-1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (19)