INTERVIU N. Guessoum, profesor  Universitatea Americană din Sharjah, EAU: „Noi, arabii, sperăm încă la o renaştere a civilizaţiei islamice”

Răspunsurile profesorului de origine algeriană indică echilibru, încredere în depăşirea momentelor dificile din zonele de conflict ale Orientului Mijlociu şi deschiderea spre un dialog dincolo de aparentele constrângeri culturale, sociale sau religioase.

L-am cunoscut pe Nidhal Guessoum în vara anului trecut la Universitatea din Cambridge. Eram acolo prin bunăvoinţa şi generozitatea unei burse oferită de Institutul Faraday. Erudiţia şi maniera accesibilă cu care Nidhal Guessoum dezbătea unele dintre cele mai fierbinţi subiecte ale momentului- rolul femeilor în cultura şi ştiinţa arabă, islam şi modernitate, tehnologie şi credinţă- l-au făcut să fie unul dintre cei mai populari invitaţi din acea serie de cursuri.

De atunci i-am citit ultima carte publicată, Islam's Quantum Question, numeroasele articole din reviste ca Nature, Gulf News, Huffington Post şi am păstrat legătura prin intermediul reţelelor de socializare.

Interviul a fost acordat în exclusivitate pentru adevarul.ro

Domnule profesor Nidhal Guessoum, ce a însemnat Primăvara Arabă pentru lumea academică?

Din păcate, chiar şi după trei ani, Primăvara Arabă, nu a produs nicio schimbare socială sau politică semnificativă. La început a fost un val de optimism, mulţi crezând că dreptul la liberă exprimare şi gândire, autoritatea legii şi respectul pentru demnitatea umană or să se facă vizibile şi în lumea arabă. Ceea ce s-a întâmplat, din păcate, a fost o mai mare vărsare de sânge, mai multă discordie, mai puţin respect pentru drepturile omului, pentru minorităţi sau pentru opinii diferite. Remarc cu tristeţe că, atât profesorii cât şi studenţii, nu au observat nicio schimbare în bine.

Lumea arabă nu a fost dintotdeauna considerată o “zonă fierbinte”. În realitate, au fost două perioade istorice importante în care arabii au avut aspiraţii de măreţie-primele cinci secole după apariţia religiei islamice (sec. VII-XII), epoca marilor imperii şi o a doua perioadă, în secolul al XIX-lea, faimoasa nahda. Are Primăvara Arabă potenţialul să devină o a treia perioadă de renaştere pentru Orientul Mijlociu?

Primăvara Arabă a eşuat în a produce o asemenea perioadă, o nahda, deşi iniţial părea că o va face. Noi, arabii, sperăm încă la o nouă nahda, una în care să vedem o explozie de activităţi culturale, în care liber-cugetătorii, artiştii, academicienii, oameni de ştiinţă, chiar şi teologii, să participe la o renaştere a civilizaţiei islamice. Din păcate nu cred că o asemenea renaştere va avea loc în viitorul apropiat. De aceea e nevoie de multă muncă în domeniul educaţiei.

Ce fel de schimbari aduc ştiinţa şi tehnologia în Orientul Mijlociu?

Ştiinţa şi tehnologia aduc două schimbări foarte diferite în această regiune. Tehnologia aduce schimbări în standardul de viaţă de obicei, deşi acest standard tinde să devină doar mai luxos, un gen de viaţă plin de accesorii ( “gadget-filled lifestyle”), aşa cum e cazul cu jucăriile digitale de care atât demulţi oameni aici sunt îndrăgostiţi, chiar obsedaţi.

Ştiinţa, pe de altă parte, aduce cel puţin teoretic, o mai bună înţelegere a lumii, în mod deosebit a lumii naturale şi, mai important, metode riguroase de gândire. Ştiinţa aduce gândirea critică; ne împinge mereu să căutăm dovezi, să verificăm acele dovezi prin metode diferite şi să nu acceptăm o realitate bazată pe autoritate.

Această regiune (n.a. Orientul Mijlociu) a avut, aşa cum aţi menţionat, o “epocă de aur” atunci când a îmbrăţişat ştiinţa şi tehnologia. Mai târziu, ortodoxia şi autoritatea au dominat spaţiul public, cercetarea critică a fost marginalizată şi Orientul Mijlociu a decăzut. Să sperăm totuşi că educaţia şi ştiinţa vor trezi acel spirit vechi Arabo-Islamic.

Este ştiinţa modernă în conflict cu învăţăturile islamului?

Nu neapărat. În primul rând depinde ce înţelegem prin “ştiinţă” şi ce înţelegem prin “islam”. Ştiinţa modernă a adus noi provocări tradiţiei islamice din două motive. Ştiinţa modernă adoptă a abordare a lumii bazată pe de-a-ntregul pe principii naturalistice, în care divinitatea şi spiritualitatea nu sunt respinse dar sunt ţinute în afara graniţelor sale. Al doilea motiv este datorat rezultatelor pe care ştiinţa modernă le-a produs. Mă refer aici la cel mai remarcabil aspect al ştiinţei- teoria evoluţiei darwiniene, care intră în conflict, cel puţin îniţial, cu conceptele islamice tradiţionale.

Totuşi, dacă le analizăm atent, atăt ştiinţa cât şi tradiţia islamică, încercând să descoperim ce e “de neatins” şi ce se poate interpreta de fiecare parte, atunci putem găsi modalităţi de reconciliere fără a le raporta una la cealaltă neapărat. Asta am discutat în ultima mea carte “Islam’s Quantum Question: reconciling modern science and Muslim tradition”. Conflictul nu e singura alternativă deşi poate fi prezent uneori.

Care este diferenţa dintre islam şi islamism?

Islamul este o religie şi o cultură; islamismul este o ideologie politică care pretinde să alinieze fiecare aspect al socialului (de la politic, la media, lumea academică) unui anumit tip de islam (salafism, Frăţia Musulmană etc).

Atunci de ce mulţi oameni asociază cei doi termeni?

Mulţi oameni asociază cei doi termeni pentru că vocile zgomotoase şi actele violente provin adesea, deşi nu mereu, din rândurile islamiştilor. Aceste voci se fac mai uşor auzite şi văzute în media decât vocile tăcute, paşnice şi pioase, caracteristice majorităţii musulmanilor.

E de datoria noastră să educăm pe toată lumea vis a vis de această diferenţă între cei doi termeni.

Cum vă explicaţi prezenţa din ce în ce mai mare a femeilor în universităţile arabe şi, în acelaşi timp, o creştere semnificativă a grupărilor radicale în această regiune? Nu avem un conflict între cele două aspecte?

Educaţia pe scară largă era foarte scăzută în regiune în momentul în care majoritatea ţărilor îşi căpătau independenţa de la puterile coloniale. Între timp s-a depus un efort uriaş ca se asigure accesul la educaţie pentru toată lumea şi, evident, rata alfabetizării a crescut foarte repede, odată cu ea, şi numărul femeilor în rândul studenţilor.

Fetele în această regiune tind să ia şcoala mai în serios, în primul rând pentru că pierd mai puţin timp cu activităţi ca şi mersul la meciurile de fotbal de exemplu. În al doilea rând, pentru că se tem ca în cazul în care nu se căsătoresc sau divorţează (un fenomen în creştere în ultima vreme) vor fi pe cont-propriu. Băieţii, pe de altă parte, se bazează foarte mult pe cariere în armată sau poliţie, chiar şi în negoţ- ajutaţi de membrii familiei- oportunităţi care nu sunt accesibile femeilor.

Paradoxul prezenţei crescute a femeilor în universităţile arabe şi cel al grupurilor radicale este unul de suprafaţă. Tindem să exagerăm importanţa socială şi numerică a acestor grupuri radicale. Dimpotrivă, ratele crescute ale femeilor în universităţi şi pe piaţa forţei de muncă, reprezintă un fenomen mult mai semnificativ pentru regiune, atât pentru ziua de azi cât şi pentru viitor.

Dar se reflectă cu adevărat această creştere a numărului femeilor în universităţi pe piaţa forţei de muncă?

Da şi nu. Numărul femeilor pe piaţa forţei de muncă este cu siguranţă mult mai mare decât, să spunem, acum zece ani. Sunt unele locuri, Arabia Saudită de exemplu, unde acest aspect creează unele tensiuni şi am observat cereri de a interzice accesul femeilor la anumite slujbe. În general, observăm o prezenţă căt mai crescută a femeilor în aproape fiecare sector economic.

Totuşi, în funcţii de conducere, fie ele ministere, lumea academică sau în sectoare economice importante, procentul femeilor este unul scăzut încă. Asta se datorează faptului că atât societatea în general cât şi, uneori chiar femeile înseşi, nu doresc o vizibilitate crescută. Dar asta se va schimba. Aproape peste tot vedem femei în funcţii ministeriale, rectori sau decani etc.

Recent, o tânără avocată yemenită a primit premiul Nobel pentru pace. Tawakkol Karman a devenit, astfel, prima femeie arabă ce a primit o asemenea distincţie. Este acest eveniment un prim pas dintr-o serie de recunoaşteri şi acceptări al efortului pe care femeile din Orientul Mijlociu îl depun la construcţia societăţii arabe?

Da, absolut. Şi ce e cu adevărat semnificativ e că Tawakkol Karman nu este o femeie influenţată de cultura Occidentală, în gândire sau în aspect, pe care Vestul a împins-o de la spate ci, mai degrabă, o femeie arabă în cel mai strict sens al cuvântului. O femeie care şi-a afirmat mândră identitatea musulmană, dar care a înfruntat autorităţile pentru a cere drepturi pentru oamenii săi (bărbaţi şi femei deopotrivă şi în special drepturi pentru minorităţi). Toate acestea din interiorul ţării şi din interiorul sistemului. Aceste aspecte sunt foarte importante.

Sunt multe femei ca ea în regiune; rar au şansa să fie observate şi recunoscute. Tawakkol Karman înţelege că reprezintă o nou generaţie şi clasă de femei arabe: educate, mândre şi libere.

Sunt universităţile din lumea arabă interesate să atragă studenţi internaţionali?

Da, universităţile din regiune, inclusiv cea la care predau eu, sunt foarte interesate să atragă studenţi din toate colţurile lumii. În funcţie de studenţi, de naţionalitatea şi cultura din care provin, argumentele pot fi diferite: în primul rând trebuie să avem capacitatea de a oferi învăţâmânt superior de calitate, altfel nu avem nicio speranţă în atragerea acestor studenţi; în al doilea rând ar trebui să avem în vedere oferta de cursuri şi experienţele academice ce nu sunt disponibile în alte părţi ale lumii (momentan observăm un interes crescut în învăţararea limbii dar şi a culturii, societăţii şi politicii arabe); un ultim aspect îl reprezintă condiţiile de studiu în Golful Persic (rată a criminalităţii extrem de scăzută, climă plăcută, regiune interesantă pentru turismul cultural etc). Uneori universităţile din regiune pot oferi cele menţionate mai sus, alteori nu...