În lume

articolul anterior articolul urmator

Iran respinge orice negocieri cu Trump: „Acest om bătrân a folosit negocierile cu Coreea de Nord pentru a face propagandă“

10
31 Jul 2020 21:17:28
Autor: News.ro
Donald Trump FOTO EPA-EFE
Donald Trump FOTO EPA-EFE

Liderul suprem iranian Ali Khamenei a îndepărtat încă o dată, vineri, orice eventuale negocieri cu Statele Unite, întrucât acestea ar fi doar în beneficiul preşedintelui Donald Trump, aflat în campanie în vederea realegerii sale, relatează AFP.

Într-un discurs televizat, susţinut cu ocazia Eid al-Adha, sărbătoarea musulmană a sacrificiului, numărul unu iranian a apreciat că politica sancţiunilor Statelor Unite împotriva ţării sale a eşuat.

Tensiunile între Iran şi Statele Unite, ţări inamice, au crescut continuu după retragerea unilaterală, în 2018, a administraţiei Trump din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian şi impunerea şi multiplicarea sancţiunilor americane.

„Acest om bătrân aflat la putere a folosit, evident, negocierile cu Coreea de Nord pentru a face propagandă. Acum el vrea să folosească (eventuale negocieri cu Iranul) în alegerile” prezidenţiale americane din noiembrie, a denunţat ayatollahul în vârstă de 81 de ani, referindu-se la Trump, în vârstă de 74 de ani.

Europa n-a „făcut nimic”

În schimbul unor eventuale negocieri, Statele Unite cer Iranului „să-şi reducă capacităţile de apărare, să-şi distrugă puterea regională şi să abandoneze industria nucleară vitală”, a declarat Khamenei.

„Nu este logic să te supui cererilor agresorului”, a subliniat el.

Statele Unite au reimpus sancţiuni exportului de petrol iranian şi schimburilor bancare cu străinătatea.

„Nu există vreo îndoială că sancţiunile sunt o crimă, o lovitură a Statelor Unite aplicată Iranului”, a denunţat Khamenei.

„Însă iranianul inteligent a luat partea bună a acestei agresiuni şi a profitat (...) de sancţiuni pentru a spori autonomia naţională”, apreciază el.

Aceste sancţiuni au „permis economiei ţării să fie mai puţin dependentă de petrol” şi dezvoltarea altor sectoare, precum industria automobilului şi exporturi în ţările vecine, a continuat ayatollahul.

„Centre de reflecţie (occidentale) recunosc ele însele că (politica) presiunii maxime a Statelor Unite a eşuat”, susţine liderul suprem iranian.

Ali Khamenei a acuzat totodată statele europene parte la Acordul de la Viena de faptul că „n-au făcut nimic” pentru a garanta beneficiile economice prevăzute de pact Iranului şi a apreciat că mecanismul de troc conceput în vederea ocolirii sancţiunilor americane este o „jucărie inutilă”.

Mecanismul „Instex”, creat de Germania, Franţa şi Regatul Unit, funcţionează ca o cameră de compensare şi permite întreprinderilor europene să facă comerţ cu Iranul fără să se expună consecinţelor sancţiunilor extrateritoriale americane.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

10 Comentarii

Vic Hermann
31.07.2020, 21:33:53

Frumos bah trogloditilor, ati inceput sa tineti cu aiatolacu! Sa va vad la toamna, cand tov palcovnic o sa va taie copeicile.

-7 (9 voturi)
Beta Alfa
31.07.2020, 22:41:53

@V H Mass-media de o anumita factura face o propaganda furibunda anti -Trump. Pana si poza aleasa spune multe despre opiniile site-ului

-5 (9 voturi)
Ncita Co
1.08.2020, 00:17:44

Această imagine este foarte potrivită și foarte reprezentativă pentru starea maimuțoiului de la casa albă. După marii lideri ai lumii i-au dat cu flit, a venit și rândul celor mai mărunți să-i dea cu flit. Exact așa cum merită. Desigur trumpițeii sunt indignați. Deh, cu așa tătucă, așa tratament.

+2 (8 voturi)
IMGB
1.08.2020, 03:02:45

Ce-aveti cu Iranu' bey Trumpistilor ? De-acolo a pornit cultura in lume sau va e dor de un alt spinzurat ? Israelul are 300 de atomice si sinteti mutzi in ceea ce-i priveste ...De ce nu vreti pace cum vrea toata lumea asta ? Care-i democratia cu care va tot laudati ? De ce nu va luati dupa vecinii din nord care e o tara minunata ? Cine sinteti voi sa amendati pe toata lumea ? La voi toata lumea are pistoale in loc de-o asigurare medicala ....tare de tot grija asta pentru oameni ....50000 de cazuri Covid pe zi.... America.....stapinul lumii.....

0 (8 voturi)
Bun Om
1.08.2020, 07:05:31

Avem problemele noastre si tot de Trump vorbim?

0 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (10)