Israel: Testarea noului sistemul naval de apărare aeriană „C-Dome” s-a dovedit a fi un succes VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sistemul „C-Dome” este o versiune navală a „Iron Dome” Foto: Twitter
Sistemul „C-Dome” este o versiune navală a „Iron Dome” Foto: Twitter

Israelul a anunţat, luni, că testarea noului sistem naval de apărare aeriană creat pentru protecţia împotriva Iranului şi a aliaţilor săi din regiune s-a dovedit a fi un succes, conform Associated Press.

Sistemul „C-Dome” este o versiune navală a „Iron Dome”, care a fost folosit pentru a doborî rachete lansate din Fâşia Gaza în ultimul deceniu. C-Dome este instalat pe corvetele moderne ale Israelului, care protejează zona de coasta ţării şi rezervele de gaze naturale din largul Mării Mediterane. 

Testul realizat luni a simulat o serie de potenţiale ameninţări, precum rachete, rachete de croazieră şi drone, a transmis Ministerul Apărării. 

„Sistemul de apărare antirachetă pe mai multe niveluri al Israelului ne permite să acţionăm împotriva aliaţilor Iranului din regiune şi să ne apărăm împotriva armamentului lor, care este în mod constant îmbunătăţit”, a declarat ministrul Apărării, Benny Gantz. 

„Continuăm să fim cu doi paşi în faţa lor şi vom continua să ne dezvoltăm şi să ne îmbunătăţim capacităţile pentru a menţine superioritatea securităţii în regiune”, a mai menţionat el. 

C-Dome va deveni parte a sistemului de apărare antirachetă multistrat al Israelului – care include armament capabil să intercepteze orice, de la rachete cu rază lungă de acţiune până la rachete cu rază scurtă de acţiune. 

Testarea sistemului a avut loc pe fondul unor tensiuni. Gruparea militantă Hezbollah, susţinută de Iran, a lansat drone în spaţiul aerian al Israelului săptămâna trecută. Se crede că Iranul este pe punctul de a semna un nou acord nuclear internaţional cu puterile globale, menit să scutească statul iranian de sancţiuni drastice. 

Israelul se opune acordului şi se teme că Iranul va redirecţiona fondurile către aliaţii săi, precum gruparea Hezbollah. 

Gruparea militantă Hezbollah a făcut public faptul că va viza platformele de gaze ale Israelului în eventualitatea izbucnirii unui conflict. Israelul şi militanţii acestei grupări au purtat un război, care a durat o lună, în 2006. În timpul acelui conflict, gruparea militantă a lansat o rachetă care a lovit o navă de război israeliană, atac ce s-a soldat cu moartea a patru soldaţi israelieni.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite