În lume

articolul anterior articolul urmator

Israelul  începe să administreze cea de-a treia doză de vaccin anti-Covid 19. Şi Ungaria se pregăteşte pentru a treia imunizare

3
30 Jul 2021 10:51:48
Autor: Viorica Marin
Israelul va oferi începând de duminică a treia doză de vaccin împotriva coronavirusului pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani
Israelul va oferi începând de duminică a treia doză de vaccin împotriva coronavirusului pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani

Israelul va începe să ofere a treia doză de vaccin persoanelor trecute de 60 de ani, devenind astfel „efectiv un teren de testare a celei de-a treia doze”.

Israelul va oferi începând de duminică a treia doză de vaccin împotriva coronavirusului pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, a declarat premierul Naftali Bennett.
 
Cei care au primit a doua injecţie cu cel puţin cinci luni în urmă vor fi eligibili pentru o injecţie de rapel Pfizer începând de duminică, a precizat el.
 
Preşedintele Isaac Herzog, care împlineşte 61 de ani în septembrie, va fi primul care va primi rapelul, vineri.
 
Vaccinarea cu a treia doză vine pe fondul unei creşteri a numărului de infecţii în Israel şi a îngrijorării în multe ţări cu privire la varianta Delta, care este foarte contagioasă.
 
„Descoperirile arată că există un declin al imunităţii organismului în timp. Scopul dozei suplimentare este de a o construi din nou şi, astfel, de a reduce semnificativ şansele de infecţie şi de boală gravă”, a mai declarat premierul Bennett, joi, în cadrul unui briefing.
 
Israelul este lider mondial la vaccinare, mulţi vârstnici primind vaccinul încă din decembrie, ianuarie şi februarie, fiind consideraţi segmentul cel mai vulnerabil al populaţiei.
 
De la apariţia variantei Delta, ministerul sănătăţii a raportat o scădere a eficienţei vaccinului împotriva infecţiei cu coronavirus şi o uşoară scădere a protecţiei împotriva bolilor severe.
 
Campania, care urmează să înceapă în curând, va transforma Israelul într-un teren de testare pentru a treia doză înainte de aprobarea sa de Agenţia americană a Medicamentului (FDA).
 
Pfizer a declarat miercuri că crede că oamenii au nevoie de o doză suplimentară pentru a menţine ridicată protecţia împotriva coronavirusului ridicată. Compania spune că ar putea cere urgent autorizaţia agenţiei SUA.
 
Presa a scris că ministrul israelian al sănătăţii şi-a dat acordul pentru administrarea celei de a treia doze după ce experţii israelieni au aprobat campania miercuri seară.
 
Săptămâna trecută, ministerul sănătăţii a estimat că vaccinul are o eficienţă de doar 41% în oprirea infecţiilor simptomatice, protecţia împotriva bolilor severe rămânând la fel de puternică, adică de 91%.
 
Unii experţi au criticat analiza ministerului spunând că ar fi părtinitoare, ceea ce ar putea distorsiona datele. Alţii au spus că Israelul ar trebui să aştepte puţin mai mult pentru a primi mai multe informaţii despre siguranţa şi eficacitatea unei a treia doze.
 
Aproximativ 57% din populaţia Israelului de 9,3 milioane a fost vaccinată. Aproximativ 160 de persoane sunt spitalizate cu simptome severe, iar infecţiile zilnice au crescut la peste 2.000, în comparaţie cu doar câteva pe zi în urmă cu câteva luni.
 
Guvernul israelian speră că vaccinurile îi vor permite să evite carantina extrem de costisitoare pentru economie, prin protejarea celor mai vulnerabili la boli severe, chiar şi pe măsură ce infecţiile cresc.
 
 Şi spitalele din Ungaria se pregătesc deja pentru administrarea celei de-a treia doze celor inoculaţi cu a doua doză de cel puţin patru luni, anunţă postul ungar Radio Kossuth Budapesta.
 
În Statele Unite, experţii avertizează că virulenta tulpină Delta şi stagnarea vaccinării irosesc eforturile de până acum, dar nu recomandă a treia vaccinare. Pe de altă parte, toţi angajaţii agenţiilor federale vor fi din nou obligăţi să poarte măşti în interior şi să le spună şefilor dacă s-au vaccinat sau nu.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

. CORONER
30.07.2021, 10:59:38

a 3 a imunizare???? poate IRONIZARE...

-62 (64 voturi)
Stefan din Nord
30.07.2021, 13:56:33

Opriti actiunea ! Am ramas mult in urma ,n-am facut nici prima doza .

-67 (69 voturi)
Pecos Bill
30.07.2021, 15:40:46

Primele doua doze nu si-au facut efectul. Nici a treia nu va ajuta.

-47 (49 voturi)
Modifică Setările