Judecata lipsei de judecată

Voi folosi pentru acest articol un citat biblic (Facerea, cap. 18): Şi apropiindu-se Avraam, a zis: "Pierde-vei, oare, pe cel drept ca şi pe cel păcătos, încât să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui nelegiuit?" […] Şi a mai zis Avraam: "Să nu se mânie Stăpânul meu de voi mai grăi încă o dată: Dar de se vor găsi acolo numai zece drepţi?" Iar Domnul i-a zis: "Pentru cei zece nu o voi pierde".

Acum trei săptămâni am comentat exodul sirienilor, dintr-o ţară bântuită, sfâşiată de război. Am spus că, din partea noastră, există mai multe tipuri de judecăţi: morală, economică, socială sau strategică. Am mai spus că niciuna nu oferă un răspuns complet, pentru că atinge doar o latură a realităţii. Între timp, lucrurile s-au limpezit. E exclusiv o problemă religioasă, bandajată în concepte: criminalitate, terorism, natalitate. După ce înlăturăm coaja cuvintelor, după ce disecăm argumentele, după ce separăm propaganda de informaţie şi emoţionalul de prejudecată, rămâne în picioare un singur argument: religia. Cel puţin în spaţiul românesc, ăsta e calul de bătaie: "Ăştia vin să impună islamul, sharia şi poligamia, prin foc şi sabie."

Aş vrea să luăm argumentele pe rând. Primul este terorismul. Într-adevăr, agenţiile de ştiri şi serviciile au identificat vreo zece militanţi-războinici, camuflaţi printre refugiaţi. Au identificat (şi confiscat) vreo 10.000 de paşapoarte siriene false. ISIS afirmă că operaţiunea de infiltrare europeană a fost un succes. E drept, ISIS a mai afirmat că trimite un milion de terorişti pe bătrânul continent. Între timp, şi-a mai scăzut din pretenţii. Dintr-o perspectivă normală, operaţiunea de identificare nu diferă cu nimic de un control pe aeroport. Tot zilele astea, oficiosul ISIS a încercat marea cu degetul, folosind fotografia băieţelului înecat şi sfătuind populaţia să nu mai fugă. Ceea ce deconspiră propaganda e exact contrariul: oamenii fug mâncând pământul din calea lor. Aşadar, avem de a face chiar cu refugiaţi de război. Sau cu refugiaţi economici, evadaţi din lagărele Orientului Apropiat, unde viaţa lor şi a copiilor lor e terminată. Dacă stăm cu faţa la fenomen, vedem că, în imensa lor majoritate, atentatele teroriste nu sunt opera imigranţilor. Dimpotrivă, Europa furnizează grosul mercenarilor ISIS.

Al doilea argument e islamizarea: poligamie, natalitate în exces, impunerea unui cod vestimentar şi moral străin spiritului laic european. Temerea are o bază. Există ghetto-uri, există majorităţi, există constrângeri religioase în multe părţi, mai ales în Franţa laică. Dacă, însă, ne uităm la statistici, vedem cu totul altceva. În 2010, în Europa erau aproximativ 44 de milioane de musulmani, (6%), iar în UE, cam 19 milioane (3.8%). Refugiaţii reprezintă 2% din numărul total de musulmani ai Uniunii, adică 0,7%. Iar natalitatea, după o generaţie, coboară la media europeană. O fi ăsta un motiv de îngrijorare? Această frică reflectă o trăsătură umană veche şi indestructibilă, frica de celălalt, invadatorul sau vrăjitorul magic. De aceea am folosit citatul de la început, care pune problema inocenţilor. Răspunsul e crud şi acelaşi: înapoi! Să se descurce, să piară! Cei care invocă creştinismul ca motiv de respingere sunt şi cei mai îndepărtaţi de spiritul lui.

Cât mai durează războiul? Dacă va fi în continuare război, nimeni nu e în siguranţă. Nici umanitarii, nici intoleranţii.