Kurzii şi miza alegerilor parlamentare din Turcia

Sfârşitul anului trecut anunţa un 2015 tensionat în ceea ce priveşte scena politicii interne din Turcia, iar în acest sens cel mai bun argument era dat de contextul  trecerii  lui Erdogan în postura de preşedinte al Republicii.

Numirea lui Davutoglu în funcţia de premier şi marginalizarea  lui Gul, reprezentant al taberei moderate din cadrul AKP, dar şi anunţul privind viitorul unor parlamentari AKP sau dorinţa de schimbare a Constituţiei pentru a se putea face trecerea de la un sistem parlamentar către unul prezidenţial sunt teme suficiente pentru a încărca agenda politică a Turciei. Pentru toate acestea, ne putem aştepta la o accentuare a disputei dintre guvern şi mişcarea Gulen, continuarea arestării unor jurnalişti şi reprezentanţi ai societăţii civile precum şi posibila escaladare a tensiunilor sociale în această primăvară. În tot acest timp, Erdogan urmăreşte menţinerea totală a controlului asupra propriului partid, iniţiind   departamente speciale de supraveghere a guvernului, lucru ce pare a nu-l deranja pe actualul premier. Relaţia Erdogan – Davutoglu era de aşteptat a fi una solidă cel puţin în prima parte a anului, cu atât mai mult cu cât premierul este concentrat asupra alegerilor parlamentare ce ar trebui să aibe loc în data de 7  iunie.

Întreaga miză a jocului politic este dată de alegerile parlamentare, dar nu în ceea ce priveşte câştigătorul, ci în privinţa numărul de locuri câştigate în Parlament de către fiecare partid în parte, opoziţia urmărind împiedicarea obţinerii de către AKP a unui număr suficient de parlamentari proprii care să îi poată permite schimbarea Constituţiei.

 Este cert că Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), care deţine puterea încă din 2001, se va clasa pe primul loc, fiind cotat cu aproximativ 55% din voturile totale ale electoratului, procent care nu îi va permite însă obţinerea numărului de locuri necesar  pentru a putea modifica Constituţia. Criticile la adresa  acestui partid sunt din ce în ce mai solide, de la scandaluri de corupţie la acuze privind islamizarea treptată a societăţii, fapt pentru care   creşterea prerogativelor preşedintelui ridică numeroase semne de întrebare în Occident, acolo unde Erdogan începe a fi asemănat cu lideri precum Putin sau Chavez.

Cel mai probabil, pe locurile doi şi trei, conform sondajelor, se vor clasa Partidul Republican (CHP), respectiv  Partidul Mişcării Naţionaliste (MHP). Complexitatea situaţiei este dată  însă de Partidul Democratic (HDP), reprezentant al comunităţii kurde, care a decis ca  pentru prima dată în istorie  să participe  la alegerile parlamentare. Până în prezent, kurzii au participat în marea lor parte ca şi candidaţi independenţi, ceea ce le-a permis să evite o serie  din restricţiile legii electorale, câştigând 33 de locuri în Parlament în 2011, echivalentul a 6, 55% din electoratul total. De altfel, HDP este cotat la 6-7%, mult sub pragul de minim 10 procente necesare fiecărui partid pentru a putea accede în Parlamentul turc. Legea a fost impusă la începutul anilor ’90 atunci când liderii armatei au urmărit excluderea partidelor mici, dar şi marginalizarea politică a kurzilor şi islamiştilor. În schimb, legislaţia este mai permisivă candidaţilor independenţi, situaţie fructificată de kurzi.

Decizia HDP, pe cât de surprinzătoare pe atât de riscantă, vine după ce liderul partidului, Selahattin Demirtaş a reuşit să obţină un scor de   9,76% în toamna anului trecut, atunci când au fost organizate primele alegeri populare pentru  funcţia de preşedinte. Obţinerea unui număr impresionant de voturi venite nu numai din zonele populate de kurzi, ci şi din marile oraşe ale ţării,  a determinat HDP să îşi regândească calculele politice. Un eşec însă, care nu ar permite accederea în Parlament, ar echivala cu o creştere a numărului de mandate obţinute de AKP, partidul lui Erdogan şi Davutoglu putând obţine astfel un număr de  minim 330 de parlamentari din totalul celor 500. În acest context, schimbarea Constituţie va fi doar o formalitate pentru Erdogan.

Pe cealaltă parte însă, prezenţa kurdă în Parlament este necesară pentru stabilitatea internă  a Turciei, în timp ce o posibilă absenţă a acestora ar risca o scindare între islamiştii kurzi - apropiaţi AKP - şi susţinătorii PKK, ceea ce va putea arunca în aer actualul acord de pace. Un asemenea scenariu este de nepermis pentru actuala conducere de la Ankara, care dincolo de riscurile de   socio-economice, nu doreşte  readucerea Armatei în prim plan.

Pentru toate acestea, AKP trebuie să gândească cu mare atenţie  strategia politică.  Cert este că, în ciuda presiunii venite din partea opoziţiei, partidul de guvernământ nu ia în calcul reducerea pragului electoral de 10 procente. Elocvent în acest sens este declaraţia facută de Mustafa Şentrop, lider AKP, în opinia căruia, chiar dacă s-ar accepta reducerea acestui prag electoral, conform prevederilor Constituţionale, o asemenea decizie se poate lua cu minim 1 an înaintea alegerilor.