La Moscova, Putin şi Erdogan au decis: de joi de la miezul nopţii, avem încetarea focului la Idlib

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
sfegfgh

După şase ore de discuţii, cei doi lideri politici care, din nou foarte evident, sunt coordonatorii de joc în Orientul Mijlociu, au ajuns la o concluzie care, imediat, a produs un oftat de profundă uşurare în capitalele interesate din zona respective, dar şi (poate mai ales) în Europa care poate spera la un răstimp în care să încerce să rezolve problema explozivă a migranţilor ilegali.

Sigur că negocierile au privit Siria, poate au delimitat întinderea orizontului de speranţă al guvernării Bachar al-Assad, personaj care a devenit deja destul de incomod pentru mulţi dintre susţinătorii săi, fie şi numai pentru că, aşa cum spun unele surse, pare să creadă că el a câştigat războiul şi poate face singur jocurile viitoare în Siria.

Pentru Erdogan însă, mizele erau şi rămân cu mult dincolo de spaţiul sirian pentru care a existat mereu şi rămâne în continuare valabil Acordul de la Soci cu Rusia. Chiar şi în mijlocul înfierbântării din ultimele zile, acest acord nu a fost pus niciodată în discuţie şi nici nu prea există motive să credem că s-ar putea strica noul echilibru la care s-a ajuns atât de greu şi care face ca cele două Puteri Protectoare, Turcia şi Rusia, să deţină un formidabil spaţiu pentru orice tip de operaţiune de control şi, la nevoie, de interdicţie totală a regiunii, plus a Mediteranei de est.

Ambiţiile regionale sunt cele care se află în discuţie, acestea sunt acum în plină desfăşurare şi extensie, pe măsură ce apare evident că se conturează două mari regiuni care rămân „libere de contract“ prin retragerea americanilor din Afganistan şi cu posibila mişcare similară ce ar fi amorsată dacă va rămâne în vigoare cererea fermă a Parlamentului irakian. Asta este miza suplimentară în raport cu preluarea totală a controlului în Siria şi începerea construcţiei de baze militare de mare capacitate pentru operaţiuni aeriene, terestre şi maritime. Perspectiva Afganistan şi Irak, tratată într-un sistem de cooperare cum a fost cel oferit prin Procesul Astana, pare-se că a fost deja iniţiat, legătura comună fiind constanta musulmană (asigurată de Turcia) şi cea de susţinere de proiecte comune (în primul rând în industria militară, dar şi în alte sectoare strategice), este de departe suficient de ofertantă încât să alimenteze ambiţii justificate atât la Moscova cât şi la Ankara.

Dar, pentru orice discuţie despre viitor, era esenţial ca cei doi lideri să trimită un mesaj ferm că, în ciuda tuturor eforturilor făcute pentru explodarea situaţiei de la Idlib, ei rămân posesorii unei forţe de decizie reală care să fie în stare să impună, la ordin, ceea ce au promis acum, adică 1. „o încetare a tuturor acţiunilor militare“,  2. implementarea unui „coridor de securitate“ de şase kilometri la nord şi şase kilometri la sud de şoseaua M4 care duce spre Latakia, coridor care trebuie să fie finalizat până la finele acestei săptămâni, 3. Acordul de la Moscova prevede şi formarea de patrule suplimentare turco-ruse pentru a supraveghea aplicarea integrală a prevederilor conţinute în textul agreat.

Exact după modelul Acordului de la Soci în septembrie 2018, tocmai pentru a arăta că, de fapt, se joacă în termenii „bussines as usual“, Putin şi Erdogan îi reafirmă angajamentul în favoarea integrităţii teritoriale a Siriei, a luptei împotriva terorismului şi dorinţa de a se identifica o soluţie siriană pentru rezolvarea conflictului care să răspundă Rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU.

Foarte important este pasajul în care se subliniază angajamentul comun în favoarea populaţiilor care au fugit din faţa conflictului şi care au suferit de pe urma bombardamentelor. Aici, dincolo de dimensiunea umanitară, se poate citi în mod clar mesajul politic adresat europenilor, vizibil aflaţi cu spatele la zid în acest ultime zile, confruntaţi cu spaima de a trebui să recurgă la măsuri extreme cum ar fi folosirea armatei (cel puţin în ţările aflate pe „Coridorul Balcanic“ sau în zona frontalieră a Mării Negre. Pe de altă parte, acelaşi mesaj de liniştire provizorie este transmis şi către NATO în clipa când unităţi militare ale Greciei şi ale Turciei se apropiaseră primejdios unele de celelalte în ceea ce părea să fie o posibilă situaţie conflictuală cu înalt grad de risc.

Ocazie cu care, alături de posibilitatea fermă de liniştire a situaţiei deschisă de acest acord, Erdogan, mult mai sigur pe situaţie, lansează un mesaj general: „Asta nu schimbă faptul că UE nu şi-a ţinut promisiunile în termenii acordului din 2016. UE trebuie să facă paşi înainte pentru a coopera cu Turcia pentru a încheia ceea ce este acum criza umanitară, asta mai degrabă decât să ia măsuri împotriva Turciei. Trebuie să ne amintim că 3 milioane de civili rămân blocaţi în Idlib“, a adăugat Erdogan, spunând, pentru cine vrea să audă, că pericolul migraţiei ilegale rămâne încă „perfect real“. „Turcia a dat o lovitură regimului Assad folosindu-şi propriile capacităţi militare şi şi-a demonstrat angajamentul de a juca în continuare un rol în viitorul Siriei“.

Întrebarea este dacă acordul acesta va fi respectat, căci rămân în teren destul de mulţi actori care şi-ar dori ca situaţia de conflict să continue şi să se dezvolte. Pe de altă parte, s-ar putea să aibă câştig de cauză presiunea internaţională de detensionare a situaţiei din estul Mediteranei şi din zona strâmtorilor, ca şi mesajele de ultimă oră trimise de europeni în sensul organizării unui summit cu participarea a patru sau cinci ţări din UE şi Turcia, posibil şi Rusia, acum din nou garantă a unui acord de încetare a focului.

În rezumat, o victorie diplomatică majoră pentru Putin şi Erdogan. Dar încă deschisă tuturor necunoscutelor proprii dezechilibrelor tradiţionale din Orientul Apropiat. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite