În lume

articolul anterior articolul urmator

Lavrov: Teheranul a doborât accidental aeronava ucraineană pentru că ştia de prezenţa mai multor avioane americane F-35 în apropiere

21
17 Jan 2020 17:38:14
Autor: Ştefana Radu
Serghei Lavrov a declarat ca Iranul stia de prezenta unor avioane F-35 americane in zona, la momentul in care a doborat avionul ucrainean FOTO EPA-EFE
Serghei Lavrov a declarat ca Iranul stia de prezenta unor avioane F-35 americane in zona, la momentul in care a doborat avionul ucrainean FOTO EPA-EFE

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov,  a declarat, vineri, că doborârea accidentală de către Iran a avionului comercial ucrainean, săptămâna trecută, a avut loc în contextul în care Teheranul era speriat de informaţii legate de prezenţa mai multor avioane invizibile americane în apropiere, potrivit Reuters.

„Erau cel puţin şase avioane F-35 ale SUA în aer, în zona graniţei iraniene (la acel moment). Aceste informaţii nu au fost încă verificate, dar aş vrea să subliniez tensiunea care însoţeşte mereu astfel de situaţii”, a spus Lavrov.

Doborârea de către Iran a zborului 752 al companiei Ukraine International Airlines, în urma căreia 176 de oameni au murit, a dus la o criză pentru liderii religioşi ai Republicii Islamice, care au avut de-a face cu oamenii care au ieşit în stradă să protesteze, după ce Armata iraniană a recunoscut că a tras accidental în avion.

Lavrov, care a vorbit în cadrul conferinţei sale de presă anuale de la Moscova, a spus că incidentul a fost o eroare umană şi a precizat că nu încearcă să disculpe pe nimeni pentru ceea ce s-a întâmplat. Însă oficialul rus a afirmat că este importantă înţelegerea contextului în care a avut loc incidentul, care s-a petrecut la câteva ore după ce Iranul a atacat două baze americane din Irak, ca răspuns la uciderea de către americani a generalului Qassem Soleimani.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

21 Comentarii

Tepes
17.01.2020, 18:47:01

Interesant. Și posibil real. Dar înaintea avionului ucraenian au mai decolat 8 avioane de pe aeroport, unul, turcesc având același traseu cu al celui doborât. Așa că tot rămâne întrebarea, de ce exact acesta a fost doborât? Totuși, „Erau cel puţin şase avioane F-35 ale SUA în aer, în zona graniţei iraniene (la acel moment). Aceste informaţii nu au fost încă verificate, dar aş vrea să subliniez tensiunea care însoţeşte mereu astfel de situaţii”, a spus Lavrov. Deci Lavrov vorbește de ceva ipotetic. De ce s-a trezit rusul să caute scuze iranienilor care au doboât avionul?

+5 (9 voturi)
Nicu_4
17.01.2020, 20:02:56

pt ca numai cumpara nimeni instalatii AA rusesti dupa 3 fiasco in 6 ani cu 500 de nevinovati omorati

+1 (7 voturi)
DoaroOpinie!
17.01.2020, 19:23:28

Rusia a dus o politica ambigua in ultimii 30 de ani! A vrut sa ramina echidistanta fata de Turcia, Israel, Iran, Arabia Saudita, Turcia, etc. A tergiversat ani si ani livrarea de sisteme AA Iranului, cind la ora actuala Iranul trebuia sa fie 100% aparata de S400. Asta ca sa nu-i super pe evrei! Daca aveau iranienii S400, F35 sigur ca nu zburau "probabil" la granita Iranului si cursa ucraineana sigul nu era doborita din greseala! La fel, in Siria ii permite Israelului sa faca incursiuni impotriva iranienilor si hezbollah, dar ii ciufuleste un F35 ca sa arate cine-i stapinul! Turciei ii permite sa trimita trupe in Tripoli, dar tacit il ajuta pe Haftar! Dupa atitea esecuri cu si tradari din partea occidentului, rusii inca nu au inteles ca SUA stie doar de bita data dur peste bot, cum a fost in Vietnam! Daca in Iraq Rusia il ajuta masiv pe Sadam, astazi SUA, in loc sa-l faca pe vulturul, era un pui de vrabie jigarit plingindu-si de jale! Iar lumea un loc infinite mai bun! Asa incit opinia lui Lavrov va contra doar cind la Kremlin se va hotari ce vor in lume!

-2 (12 voturi)
ion damian
17.01.2020, 20:29:32

Comentariu considerat abuziv.

Goodfellow
17.01.2020, 20:43:34

Politica dusa de Putin si et co, in ultimii 10 ani nu adus gloria mareata pe care si-a dorit-o. Au devenit un stat paria, nefrecventabil, cu o economie facuta praf si total axat pe militarism. Dezinformarea este politica de stat in Rusia si trebuie sa acceptam ca sunt experti in domeniul asta. Comentariul lui Lavrov se traduce "putem sa vedem avioanele voastre invizibile" care poate fi adevarat, poate nu. Se merge la diversiune. Iranienii, in schimb, s-au facut de cacao cu mareata lor armata. Oricine care lucreaza in aviatie stie ca toate avioanele civile apar pe radar cu un numar unic de identificare. In plus, protocolul cere sa identifici clar tinta inainte de a trage. Puteau sa trimita avioane de interceptare, dar adevarul adevarat este ca le este o frica imensa de razboi. Au o economie facuta praf, inflatie galopanta, somaj. Nu isi permit sa intre intr-un razboi cu vest-ul. Daca ei nu sunt in stare sa opereze o baterie antiaeriana, va inchipuiti ce dezastru ne paste daca ajung sa aiba arme nucleare?

+3 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (21)