Proteste violente în Liban: Peste 160 de răniţi în lupte de stradă între manifestanţi şi forţele de ordine VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 160 de persoane au fost rănite, sâmbătă, la Beirut, în violenţe între manifestanţi şi forţele de ordine, cele mai grave de la începutul în urmă cu trei luni a mişcării de contestare a clasei politice acuzate de corupţie şi inerţie, relatează AFP.

Nemulţumirea populaţiei a crescut odată cu degradarea rapidă în ultimele săptămâni a situaţiei socio-economice şi cu incapacitatea autorităţilor de a forma un guvern, la peste două luni de la demisia premierului Rafic Hariri.

Violenţele au început în faţa uneia dintre intrările principale în parlament, în centrul Beirutului. Contestatarii i-au atacat pe poliţiştii din forţele speciale, amplasaţi în spatele unor barricade. Manifestanţii, unii purtând măşti, au aruncat cu diverse obiecte, în special cu pietre, indicatoare şi crengi.

Poliţiştii au reacţionat folosind tunuri de apă şi gaze lacrimogene.

Potrivit Crucii Roşii libaneze, peste 160 de persoane au fost rănite în timpul înfruntărilor. Dintre răniţi, cel puţin 40 au ajuns la spitale din Beirut.

Unii protestatari s-au retras pe străzi din zona parlamentului şi au aruncat cu pietre şi cu artificii către forţele de ordine.

Necunoscuţi au incendiat corturile instalate de manifestanţi în centrul Beirutului, de la începutul mişcării de protest.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite