În lume

articolul anterior articolul urmator

Liban. Guvernul demisionează pe fondul protestelor violente de după exploziile ucigaşe din Beirut

0
10 Aug 2020 18:39:28
Autor: Viorica Marin
Premierul ;ibanez Hassan Diab
Premierul ;ibanez Hassan Diab

Premierul libanez Hassane Diab a anunţat luni seară demisia Guvernului, după ce mai mulţi miniştri şi-au dat demisia în urma presiunii străzii, care consideră că pentru explozia devastatoare din 4 august este responsabilă clasa politică.  Patru miniştri demisionaser[ deja, iar protestele violente au continuat.

Premierul libanez Hassan Diab a aanunţat luni seara demisia cabinetului său, după demisiile succesive ale membrilor echipei sale pe fondul exploziei mortale din portul Beirutului, a declarat pentru AFP un ministru sub protecţia anonimatului. Întregul cabinet şi-a dat demisia, a spus ministrul Sănătăţii, Hamad Hassan, potrivit AP News.
 
”Întregul guvern şi-a dat demisia”, a spus Hamad. Premierul Hassan Diab se va duce la palatul prezidenţial pentru a ”înmâna demisia în numele tututor miniştrilor”.
 
 La această oră nu este clar dacă Diab va vorbi după ce va prezenta demisia cabinetului său preşedintelui Michel Aoun sau înainte, dar acest cabinet este considerat demisionar. 
 
Patru membri ai echipei sale au demisionat deja, după ce mii de libanezi au protestat duminică în faţa Parlamentului, aruncând cu pietre şi cerând demisia guvernului, pe fondul catastrofei generate de exploziile de săptămâna trecută.
 
Prim-ministru Hassan Diab a fost învestit la putere în decembrie anul trecut, la două luni după ce o revoltă populară a doborât guvernul anterior. Guvernul lui Diab este format din tehnocraţi şi susţinut de partide politice importante, inclusiv grupul politic şi militant Hezbollah, susţinut de Iran.
 
În Liban au continuat duminică protestele violente, la cinci zile după exploziile uriaşe care au dus la moartea a 158 de de oameni şi rănirea altor 6.000. În Beirut, manifestanţii care cer schimbarea clasei politice, pe care o consideră coruptă în întregime, s-au confruntat cu forţele de ordine.
 
Ţara se află în faţa colapsului, după exploziile devastatoare. Libanul trecea deja prin cea mai gravă criză economică din ultimele decenii. Moneda naţională s-a devalorizat cu peste 70% din valoarea sa de la protestele antiguvernamentale începute în octombrie. 
 
De asemenea, Guvernul Diab fusese văzut ca fiind neputincios în faţa unei crize bancare în creştere. Statul nu a adoptat o lege privind controlul capitalului, lucru care contribuie la criza severă de lichiditate a ţării. Cetăţenilor li s-au impus limite stricte şi arbitrare de retragere a numerarului de aproape un an, în timp ce se crede că miliardele de dolari au fost retrase din Liban de către elita economică a ţării, epuizând rezervele valutare.
 
La 4 august, două explozii de o violenţă incredibilă au devastat portul din Beirut şi mai multe cartiere din capitală, provocând 158 de morţi şi 6.000 de răniţi, potrivit unui bilanţ provizoriu. 
 
Conform versiunii oficiale, explozia a fost declanşată de un incendiu la un depoyit cu 2.750 de tone de nitrat de amoniu stocat în port din 2014, fără măsuri de siguranţă, potrivit afirmaţiilor premierului. 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările