Liderul opoziţiei afgane din Panjshir, dispus să negocieze încetarea ostilităţilor cu talibanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valea Panjshir FOTO EPA-EFE
Valea Panjshir FOTO EPA-EFE

Liderul opoziţiei afgane din valea Panjshir, Ahmad Massoud, şi-a exprimat duminică disponibilitatea de a negocia încetarea ostilităţilor cu talibanii, salutând propunerile în acest sens venite din partea unor erudiţi religioşi, transmite Reuters.

Massoud, şeful Frontului Naţional de Rezistenţă (FNR), a făcut anunţul pe pagina de Facebook a grupului.

Forţele talibane au anunţat mai devreme că au avansat în capitala Panjshir, după ce au cucerit districtele înconjurătoare.

Talibanii au preluat controlul în restul Afganistanului cu trei săptămâni în urmă, preluând puterea la Kabul pe 15 august, după ce guvernul susţinut de Occident s-a prăbuşit, iar preşedintele Ashraf Ghani a fugit din ţară.

"NRF este de principiu de acord să rezolve problemele actuale şi să pună capăt imediat luptelor şi să continue negocierile. Pentru a ajunge la o pace durabilă, NRF este gata să înceteze lupta cu condiţia ca talibanii să oprească şi atacurile şi mişcările lor militare asupra Panjshir şi Andarab ", a spus Massoud în postarea de pe Facebook, referindu-se la un district din provincia vecină Baghlan.

 Ar putea fi organizată o mare adunare cu participarea tuturor părţilor părţile şi consiliul de erudiţi religioşi din Ulema, a spus el.

Anterior, presa afgană a scris că erudiţii religioşi au cerut talibanilor să accepte o soluţionare negociată pentru a pune capăt luptelor din Panjshir.

Talibanii nu au dat niciun răspuns imediat.

 Massoud, care conduce o forţă formată din rămăşiţe ale armatei afgane regulate şi unităţi ale forţelor speciale, precum şi luptători de miliţie locală, a cerut o soluţionare negociată cu talibanii înainte ca luptele să se declanşeze în urmă cu aproximativ o săptămână.

Au avut loc mai multe încercări de discuţii, dar în cele din urmă au eşuat, fiecare parte învinuindu-o pe cealaltă pentru eşecul lor.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Bilal Karimi, a declarat duminică mai devreme că forţele lor s-au luptat în capitala provinciei Bazarak şi au capturat cantităţi mari de arme şi muniţii.

Panjshir, o vale accidentată din munţii situaţi la nord de Kabul, care este încă plină de resturile tancurilor sovietice distruse în timpul lungului război din anii 1980 pentru a elimina prezenţa sovietică, s-a dovedit a fi foarte dificil de depăşit în trecut.

Sub regretatul tată al lui Massoud, Ahmad Shah Massoud, regiunea a rezistat mult timp atât armatei sovietice invadatoare, cât şi guvernului taliban care a condus anterior ţara, în perioada 1996 - 2001.

Dar efortul respectiv a fost ajutat atunci de rutele de aprovizionare care duceau spre nord, până la graniţă, care au fost însă închise de victoria talibanilor de luna trecută.

Luptele din Panjshir au fost cel mai proeminent exemplu de rezistenţă în faţa talibanilor. Dar mici proteste individuale pentru drepturile femeilor sau pentru apărarea drapelului tricolor verde, roşu şi negru al Afganistanului au avut loc, de asemenea, în diferite oraşe.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite