Liderul palestinian Mahmoud Abbas „respinge şi denunţă“ acordul dintre Israel şi Emiratele Arabe Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mahmoud Abbas
Mahmoud Abbas

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a denunţat acordul dintre Israel şi Emiratele Arabe Unite (UAE) de normalizare a relaţiilor, într-un comunicat publicat joi noaptea de purtătorul său de cuvânt, transmite Reuters.

”Conducerea palestiniană respinge şi denunţă anunţul trilateral, surprinzător, al UAE, Israel i SUA”, a declarat Nabil Abu Rudeineh, consilier al preşedintelui Abbas.

Abu Rudeineh, care a citit comunicatul în faţa sediului lui Abbas din Ramallah, în Cisiordania ocupată, a spus că acordul este ”o trădare a ierusalimului, Al-Aqsa i a cauzei palestiniene”.

Israel şi Emiratele Arabe Unite au ajuns la un acord istoric de pace, joi, care va duce la normalizarea relaţiilor dintre cele două naţiuni, înţelegere la realizarea căreia a contribuit Donald Trump.

Conform înţelegerii, Israel a fost de acord să suspende aplicarea suveranităţii în zone din Cisiordania despre care se discuta despre o anexare.

Acordul de pace este rezultatul unor negocieri îndelungate între Israel, Emiratele Arabe Unite şi Statele Unite, care s-au accelerat recent, au afirmat oficiali de la Casa Albă.

Acordul a fost realizat telefonic, joi, între Trump, premierul israelian Benjamin Netanyahu şi şeicul Mohammed Bin Zayed.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite