Macron „to do list“ pentru Liban. Urmează o nouă tutelă franceză

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

S-au împlinit 100 de ani de la proclamarea oficială a Marelui Stat al Libanului care va deveni Republica Libaneză, predecesoarea Libanului de azi. Proclamaţia a fost făcută pe 1 septembrie 1920, urmare a decretului din 31 august 1920, ca mandat francez pentru Siria şi Liban al Ligii Naţiunilor.

Totul se petrecea după înfrângerea teribilă suferită de Imperiul Otoman care avea să fie împărţit în state separate, cele mai importante „alocări“ fiind negociate în termenii Tratatului Sykes-Picot: englezii s-au tocmit şi au primit Palestina şi Irakul, iar francezii Siria şi Libanul.

Desigur că Libanul s-a eliberat de sub stăpânirea colonială franceză, dar, poate şi din cauza extrem de complicatului său sistem constituţional, în ultimele decenii au existat numeroase episoade de război civil, violenţe interconfesionale, corupţie, totul culminând cu ceea ce există acum, adică un adevărat faliment al structurilor statului. Episodul tragic al devastatoarei explozii din portul Beirut a mai arătat şi că, folosindu-şi doar propriile resurse, ţara se apropie de faliment naţional, poate intra rapid în incapacitate de plată, transformânu-se în teren de luptă pe care iar să se întâlnească foarte numeroasele facţiuni care se află în continuu conflict.

Acesta este contextul în care Macron a decis să reia tradiţia prezenţei active a Franţei în Liban, organizând o chetă internaţională pentru fonduri care să servească la finanţarea procesului de refacere a ţării şi aducerii sale la linia de plutire.

Se poate să reuşească?

Răspunsul este incredibil de complicat, aşa cum este şi sistemul de guvernământ din Liban, constituit pe baza confesionalismului, amestec de religie şi politică. Aceasta implică de obicei distribuirea puterii politice şi instituţionale proporţional între comunităţile confesionale. Chiar dacă există un sistem legislativ general inspirat din cel francez, există spre exemplu excepţiile majore legate de statutul persoanelor (succesiune, căsătorie, divorţ, adopţii etc) pentru care există pachete legislative complet separate destinate fiecărea dintre comunităţile religioase, spre exemplu cele islamice fiind făcute pentru a respecta Şaria. Prin constituţie, principalele comunităţi religioase din ţară (Suniţi, Şiiţi, Maroniţi, Ortodocşi, Druzi, Melkiţi şi Protestanţi) au un număr fix de locuri în conducerea armatei. Preşedintele ţării trebuie să fie un creştin maronit, prim-ministrul este un musulman sunit, Preşedintele Parlamentului este un musulman şiit, adjuncţii prim-ministrului şi al preşedintelui Parlamentului trebuie să fie creştini ortodocşi. Plus, ceea ce complică întregul peisaj decizional în toate sectoarele, mişcarea Hezbollah este recunoscută oficial şi are reprezentanţi în Parlament, fiind, de facto, unul dintre cele mai importante elemente în compunerea oricărei alianţe viabile.

De data asta, Macron condiţionează ajutorul extern (în jur de 25 miliarde de euro) de îndeplinirea de către policienii libanezi a unui set de măsuri obligatoriu de rezolvat până la finele anului. Totul rezumat într-un document obţinut în exclusivitate de cei de la Al Jazeera, în realitate schiţa unui program de guvernare în condiţii de criză.

Iată câteva dintre măsurile cerute cu mare fermitate deoarece, explica cu gentileţe Macron, „nu avem de gând să le oferim libanezilor un cec în alb“:

Reforme

- guvernul va organiza în mod regulat schimburi de opinii cu societatea civilă privind programul şi reformele pe care doreşte să le iniţieze

- să reia imediat negocierile cu FMI şi să aprobe măsurile cerute de cei care împumută fondurile, inclusiv o lege privind controlul capitalurilor şi un „audit absolut complet“ al contuilor existente în Banca Centrală

Controlul capitalurilor

- într-o lună, Parlamentul va trebui să finalizeze şi să aprobe un proiect de lege privind controlul capitalurilor „care să fie implementată îmediat pentru o perioadă de patru ani“ după ce a fost aprobată de FMI

Guvernanţă, reglementări financiare şi juridice.

în următoarea lună de zile, Parlamentul va trebui:

-să organizeze o reuniune în continuarea conferinţei donatorilor din 2018 în care comunitatea internaţională s-a angajat pentru un împrumut de 11 miliarde de dolari şi să lanseze un site web dedicat proiectelor, finanţării şi reformelor subsecvente

- să completeze numirile necesare în sistemul juridic, administrativ şi financiar, inclusiv a membrilor Consiliului Suprem al Justiţiei, al Autorităţii de supraveghere financiară şi a instituţiilor responsabile în domeniile electricităţii, telecomunicaţiilot şi aviaţiei civile „în acord cu standardele de transparenţă şi competenţă“

- să aprobe o lege privind independenţa justiţiei

- să lanseze un studiu asupra administraţiei civile din Liban „de către o instituţie internaţională independentă“ precum Banca Mondială sau OCDE „cu un birou specializat“

După explozia din Beirut

- guvernul trebuie să lansexe rapid licitaţiile pentru reconstrucţia portului Beirut respectând „standarde neutre“

- Începerea procesului de reconstrucţie pe baza nevoilor estimate de Banca Mondială, UE şi ONU care spun că explozia a provocat daune de aproximativ 4,6 miliarde de dolari

- să implanteze mecanismele necesare pentru a permite urmărirea distribuirii ajutoarelor „într-un mod transparent“

- guvernul trebuie să lanseze licitaţiile necesare pentru construirea unor centrale electrice pe gaze care să contribuie la rezolvarea problemei energetice

- să se anunţe un program cu un orizont clar de timp pentru mărirea preţului la electricitate „cu condiţia ca asta va efecta mai întâi pe cei mai bogaţi dintre consumatori“

- să demareze o „anchetă imparţială şi independentă privind explozia“ şi care, cu sprijinul partenerilor internaţionali ai Libanului, să permită descoperirea întregului adevăr asupra cauzelor exploziei.

Vizita în Liban a continuat în Irak, la câteva zile după ce Trump, pe 21 august, a susţinut din nou că a luat iniţiativa retragerii tuturor soldaţilor americani de acolo (aproximativ 5.000 de oameni), fără însă să precizeze un calendar al retragerii. Oricum, este clar că asta urmează să se producă în contextul presiunii locale şi zonale împotriva prezenţei trupelor americane. În acest context are o simbolistică aparte declaraţia lui Macron care a spus că a scopul vizitei sale este de a ajuta ţara să-şi recapate „suveranitatea“. A mai spus că va lansa la Bagdad „în acord cu ONU, o iniţiativă pentru a susţine demersul de suveranitate... Această luptă pentru suveranitate este esenţială pentru noi doarece permite acestei ţări care a suferit atât de mult să nu cedeze fatalităţii de a fi dominată de puterile regionale şi de terorismul islamist... Există lideri politici şi un popor care sunt conştienţi de acest lucru şi vor să-şi ia destinul în propriile mâini“.

Ne întoarcem oare la sistemul mandatelor care să fie acordate de către Naţiunile Unite unor ţări care să repună pe linia de plutire state a căror intrare în faliment ar duce la consecinţe gravissime şi războaie nesfârşite? Posibil ca şi acest tip de demers să facă parte din refacerea hărţii de putere din zonă. Poate asta să fie explicaţia faptului că Maron a avut întâlniri inclusiv cu cei din Hezbollah care, la rândul lor, azi, discută la Beirut cu cei din Hamas.

Este „un bine cu forţa“ care să aibă urmările cunoscute prevăzute de proverbul românesc pe această temă, caz în care Macron duce Franţa şi câţiva dintre aliaţii săi din UE pe un drum care se va închide din nou într-un război civil sau proiectul de care vorbeşte el ca susţinut de ONU este negociat pentru a cuprinde exact arealul mai vechi, Siria-Irak, aducând la masă noii garanţi ai echilibrului (încă precar) din zonă?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite