Lumea se va întoarce la normalitate? Posibil, dar nu e sigur. Şi nu se ştie nici când

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
cc

Semne ar fi. Într-un sens ca şi în celălalt, se adună uşoare semnale că deja a început operaţiunea masivă anunţată pe diverse canale de trimişii discreţi ai echipei Biden care dau asigurări că schimbările respective se vor produce deoarece sunt o prioritate politică esenţială pentru noua Administraţie care vrea ca „Paranteza Trump” să fie anulată cât mai rapid.

Dar, în paralel, aceleaşi echipe avertizează că „procesul de vindecare“ va fi lent deoarece nu e vorba numai de oarece declaraţii de principiu, ci de refacerea practică a unor canale de cooperare care, literalmente, au fost dinamitate în ultimii ani şi înlocuite cu alte circuite de coalborare construite în mare grabă de cei care doreau să aplice o anumită linie politică şi, în acelaşi timp, să se apere împotriva ameninţărilor şi sancţiunilor anunţate şi puse în practică de SUA.

Asta face ca, în acest moment, să se ciocneasă încă jocurile clădite în virtutea tensiunilor extreme precedente şi încercarea de a readuce SUA la masa discuţiilor pe teme care ţin de supravieţuirea globală. În acest sens, echipa Biden nu va beneficia de o perioadă minimă de tranziţie, ci este considerată ca deja intrată în jocurile globale deoarece, în spiritul pragmatismului politic extrem, foşti parteneri privilegiaţi şi extrem de vocali ai echipei Trump s-au trezit la realitate şi au făcut o foarte semnificativă translaţie de partea celaltă a baricadei.

Primul exemplu, petrecut cu două zile în urmă, arată că, chiar pusă cu spatele la zid şi izolată în organizaţiile internaţionale, echipa Trump – cât a mai râmas activă şi la post – merge mai departe negând principiul multilateralismului în acţiune. Asta chiar dacă, la Naţiunile Unite, a fost vorba despre votarea organizării, pe 3-4 decembrie, a unui Summit dedicat promovării acţiunii colective globale împotriva pandemiei cu COVID-19 şi efectelor sale distructive uriaşe asupra diverselor societăţi. Votul a fost de 150-0 în favoarea Rezoluţiei negociate de Canada şi Azerbaidjan, dar a înregistrat 3 abţineri, cele două tradiţional legate (SUA şi Israel) şi una din partea Armeniei.

Motivele invocate?

SUA propuseseră un amendament prin care cereau să fie eliminată orice referire la OMS, structura relevantă a ONU în domeniul sănătăţii, devenită indezirabilă pentru americani din momentul în care Donald Trump a dat ordinul ca ţara sa se retragă din organizaţie (luna iulie 2020, în plin vârf al pandemiei, acea „formă uşoară de gripă“ despre care poate aţi auzit vorbindu-se).

Israelul a cerut ca în textul final al Rezoluţiei să fie eliminată orice referire la dreptul de participare asigurat „observatorilor“, asta presupunând că ar fi fost interzisă participarea Autorităţii Palestiniene.

Armenia a venit cu un amendament, poate cel mai inutil dintre toate, solicitând eliminarea din text a oricărei referiri la Mişcarea Ţărilor Nealiniate (organizaţie cu 120 de state membre şi pe lista celor neiubite de SUA lui Trump), sursa care a generat prima formulă a Rezoluţiei votate acum.

Luna asta, pe 21-22 noiembrie, va mai exista un Summit coordonat de ONU prin care se va încerca obţinerea unui răspuns pe bază de angajamente precise la cererea ca viitorul vaccin să fie consioderat „bun al omenirii“. Să vedem dacă, în noile condiţii, poziţia SUA va evolua în sensul acţiunii multilaterale, caz în care s-ar schimba profund datele jocului şi s-ar putea deschide perspectivele minimale ale unui autentic răspuns global care să fie negociat pentru reuniunea de la începutul lui decembrie.

Posibil? Dar cine ştie ce va mai face Trump şi dacă va putea accepta o Rezoluţie „în care să se recunoască necesitatea unui răspuns global care să fie centrat pe oameni, cu respectarea drepturilor omului, multidimensională, coordonată, inclusivă şi inovativă, bazată pe solidaritate, unitate şi cooperare multilaterală“?

Al doilea eveniment de importanţă globală va avea loc pe 12 decembrie: un Summit care să marcheze cea de-a cincea aniversare a Acordului de la Paris. Eveniment important în sine datorită evidentei (şi tragicei) urgenţe climatice în care ne aflăm. Dar considerat şi profund relevant în a vedea cum principalele ţări ale lumii îşi adaptează politicile naţionale bazate pe acţiuni prioritare în domeniul climatului, dar şi de posibil, sperata apariţie a primelor semne concrete că va produce şi revenirea SUA în cadrul acestui Acord, abandonat unilateral de americani în urma deciziei lui Trump.

Acesta ar fi primul moment major de schimbare în politicile globale americane  - se va produce oricum după preluarea oficială de Biden a prerogativelor prezidenţiale – dar nivelul de aşteptare este pe măsura urgenţei deoarece problematica a devenit extrem de serioasă deoarce se estimează că, chiar dacă va exista o bunăvoinţă extremă, reinserţia americanilor în tot sistemul acţiunii climatice globale va cere relativ mult timp şi reuniuni succesive ale instituţiilor de specialitate care şi-au construit deja alte agende şi au cooptat alţi participanţi.

Revenirea SUA în sistemele multilaterale se va produce cu siguranţă şi, pesemne că în maximun un an vom putea vedea efectele globale ale reangajării americane. Un tablou global în care nu vom lipsi nici noi căci, la nivelul echipei Biden de analişti globali de securitate nu se va stinge niciodată amintirea celei mai grave acuzaţii în perioada electorală, cea purtată pe vectorul Ucraina-România pe tema „corupţiei familiei Biden“. Există un foarte bogat dosar în acest sens, poate, dacă va fi cazul, să revenim asupra lui.

Deocamdată să aşteptăm cu inters să vedem cum se vor muta piesele pe tabla de şah şi cum vor arăta concepţiile de securitate remodelate în NATO, obligată să se reinventeze. Sau în relaţiile comerciale SUA-UE.

Marele spectacol încă nu a început. Deocamdată se numără cei căzuţi în luptă şi li se organizează funeraliile. Va fi greu, fie şi pentru că unii dintre preopinenţi nici nu ştiu c-au ieşit din toate jocurile. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite