Lumea offshore: umbrele unei industrii înfloritoare

Directorii-paravan sunt un element-cheie al operaţiunilor offshore. FOTO: Reuters

O anchetă internaţională a jurnaliştilor de la ”The Guardian”, BBC şi Consorţiul Internaţional pentru Investigaţii Jurnalistice  a scos la lumină oamenii din spatele unei reţele extinse de companii globale, care încurajează evaziunea fiscală şi ascunderea unor bunuri.

Guvernul britanic susţine că astfel de abuzuri au fost de mult înlăturate, dar investigaţie a dus la descoperirea unei industrii în plină expansiune a afacerilor cu sediul într-o ţară străină care lasă calea deschisă pentru evaziune fiscală şi pentru ascunderea unor bunuri. 

Aproximativ 22.000 de companii au fost identificate prin prisma faptului că foloseau un grup de 28 de aşa-zişi „directori-paravan”. Aceştia joacă un rol esenţial în menţinerea secretă a sute de mii de tranzacţii comerciale prin faptul că îşi vând numele pentru utilizarea în documentele oficiale ale companiei şi folosind adrese în locaţii obscure din toată lumea. 

Acest lucru nu este ilegal, potrivit normelor din Marea Britanie, iar, uneori, directorii-paravan au un rol legitim în interiorul companiilor. Dar dovezile investigaţiei desfăşurate de „The Guardian“, BBC şi CIIJ sugerează că acest grup particular pretinde controlul companiilor asupra cărora ”şi-au dat cu subsemnatul”. 

Un simplu nume în schimbul unui „regat”

Companiile sunt adesea înregistrare sub anonimat în afara graniţelor Marii Britanii, în Insulele Virgine Britanice, dar şi în Irlanda, Noua Zeelandă, Insulele Belize. Unele există chiar şi pe pământ britanic. Un număr considerabil de agenţii britanice vând astfel de companii-fantomă, multe dintre ele fiind furnizori de fonduri pentru directorii fictivi. 

Spre exemplu, un cuplu britanic, Sarah şi Edward Petre-Mears, care au emigrat din Insula Sark aflată în arhipelagul Insulelor Canalului în insula din Marea Caraibe, Nevis, şi-a vândut serviciile pentru mai bine de 2.000 de entităţi, astfel că numele lor figurau în activităţi variind de la achiziţionarea de proprietăţi ruseşti de lux la pornografie şi site-uri ale unor cazinouri. 

În 1999, guvernul britanic a susţinut că falsul director al industriei a fost „în mod eficient scos în afara legii”, după ce un judecător pe nume Justice Blackburne a declarat că instanţa nu va tolaera „situaţia în care cineva preia atribuţiile de director a atâtor companii şi mai apoi să anuleze în totalitate responsabilitatea asupra acestora”. Informaţiile scoase la iveală de această anchetă au arătat că aceste acţiuni au eşuat în a fi controlate. 

Aceste paravane ascund o varietate de proprietari reali, inclusiv care au afaceri perfect legale, de la oligarhii ruşi până la speculanţii de pe piaţa imobiliară britanică. Ce au în comun toţi? Dorinţa de a rămâne discreţi. Iată o listă a unora dintre proprietarii identificaţi: 

Vladimir Antonov, miliardarul rus stabilit la Londra care a cumpărat clubul de fotbal Portsmounth FC şi care în prezent încearcă să scape de cererea de extrădare în Lituania, acolo unde deţinea controlul asupra unei bănci. El neagă orice infracţiune. 

Yair Spitzer, un programator din nordul Londrei, care a cumpărat şi a vândut apartamente în capitala Marii Britanii. El a declarat: „Am fost informaţi de către contabili ai Regatului Unit că această structură... este perfect legală.”

Familia Hackmeys, familie înstărită israeliană, care s-a folosit de o companie din Insulele Virgine Britanice pentru a cumpăra un bloc de birouri din Londra în valoare de 26 de milioane de lire sterline. Purtătorul de cuvânt al acestora a declarat că „tranzacţia a fost încheiată cu un partener confidenţial care a stabilit datele afacerii şi structura acesteia.”

Nicholas Joannou, deţinătorul Grupului Armstrong care a vândut acţiuni de la o adresă din Berkeley Square, din centrul Londrei. Jurnaliştii „The Guardian” nu au putut lua legătura cu el. 

SP Trading, care în 2009 a avut legături cu un om de afaceri kazah, dar şi cu scandalul armelor din Iran. Se pare că directorii-paravan din Vanuatu nu aveau cunoştinţă de activităţile reale ale companiei. Au declarat pentru investigaţie că au fost „foarte puţine cazuri de abuz din partea clienţilor”.

Industria care fabrică nume

Într-o investigaţie realizată în paralel de echipa emisiunii „Panorama” de pe BBC1 se arată cum un agent de formare se oferă să ajute reporterul sub acoperire să scape de impozitare. Agentul, James Turner de la „Turner Little”, din oraşul York, oferă directori-paravan din Belize spunând că „nici nu vor şti că au fost directori, vor fi plătiţi pentru asta.”

Unui alt reprezentat al altei companii, Atlas Corporate Services, i se cere maximă confidenţailitate. Acesta explică că cei mai mulţi dintre directorii-paravan nici măcar nu ştiu cum sunt folosite numele lor. Jesse Hester, care conduce Atlas Corporate Services din Mauritius, este văzut drept un potenţial client  cu care autorităţile din Marea Britanie nu pot ţine pasul. „Autorităţile fiscale nu au resursele necesare pentru a „vâna” pe fiecare în parte... Socotesc că au aceleaşi şanse de reuşită ca şi câştigul premiului cel mare de la loterie”, spune el. 

Odată ce lucrurile au ieşit la iveală s-a ajuns la o serie întregă de discuţii pe site-ul „The Guardian” prin care se dorea înlăturarea anonimatului companiilor de peste graniţe, cel mai ascuns detaliu al sectorului financiar din Marea Britanie. Insulele Virgine Britanice sunt o ascunzătoare perfectă, datorită secretului acestora care vine odată cu oferta. Teritoriul caraibian controlat în totalitate de Marea Britanie a vândut   mai bine de un milion de entităţi deţinute de anonimi, de la lansarea propriu-zisă din 1984 ca un paradis fiscal. 

Un proiect care ar putea face „lumină”

Cumpărătorii sunt adesea persoane care, dintr-o varietate de motive, unele perfect legitime, nu doresc să dezvăluie ceea ce fac cu bogăţia lor. Dar un efort de cercetare la nivel mondial a fost început din acest an de către CIIJ. Scopul: identificarea, ţară cu ţară, a adevăraţilor proprietari. 

Colaborarea dintre „The Guardian” şi CIIJ, o organizaţie non-profit, a dus la analizarea unui cantităţi imense de informaţii, care ulterior, va duce la deconspirarea şi mai multor nume. De precizat că prin aceste acţini nu se sugerează că au fost înfăptuite acte criminale. Printre cei contactaţi, nu toţi au anagajat astfel de „directori”, iar şi mai mulţi sugerează că nu au făcut ceva abuziv şi nici că profită de facilităţile fiscale legitime sau oportunităţile pentru intimitate. Criticii spun că acest sistem al insulelor poate fi deschis către abuz din cauza lipsei de transparenţă. 

Gerald Ryle, directorul CIIJ, a afirmat: „Punem în aplicare un soft special pentru a „rumega” sute de mii de astfel de entităţi offshore şi pentru a căuta modele. Combinăm descoperirile noastre cu interviuri realizate cu oameni din interior, care pot oferi mai multe informaţii cu privire la această lume mai puţin cunoscută şi slab reglementată. Suntem mulţumiţi că informaţiile pe care le avem sunt autentice.”

Ryle crede că la finalizarea proiectului global al CIIJ se va aduce în lumina reflectoarelor un sistem financiar obscur care se presupune că ar pune în mişcare miliarde de dolari în jurul lumii.