Lumea de după pandemie. Lecţia 1: se schimbă regulie. Vrem sau nu, ştim sau nu

Asta ne învaţă întreaga harababură care a cuprins toate sistemele politice şi administraţiile care s-au găsit complet descoperit şi nepregătite pentru a face faţă unui asemenea şoc de dimensiuni planetare.

În schimb, se pregătiseră, investind fonduri uriaşe, pentru toate tipurile de războaie imaginabile, creaseră noi şi noi generaţii de arme din ce în ce mai complexe şi sofisticate, pregătindu-se pentru un atac combinat cu toate armele şi la care aveau să răspundă nimicitor, imediat şi pe cât se poate de definitiv, scop în care au fost ţinute în stare de funcţionare armate numeroase şi inutile, dar şi o stare de isterie de tip Războiul Rece. Iar când a venit criza reală, s-a dovedit nu numai inutilitatea profundă a sistemelor respective şi banilor înfundaţi fără rost în spaime închipuite, ci şi faptul că nu exista, nu fusese pregătită, capacitatea de reacţie politică şi administrativă specifică sistemelor de urgenţă, ci rămase doar în cărţile de teorie şcolară.

Liderii politici au descoperit că:

1. Descrierea „noilor tipuri de ameninţări“ a fost greşită încă de la început: se estima că acestea vor fi locale, generând ulterior efecte reginale, continentale şi mondiale. Dar, în principiu, ar fi existat destul timp între aceste etape pentru ca, prin mijloacele clasice de răspuns, să fie pusă la punct reacţia necesară, în cazul nostru şi prin cooperarea presupusă de circuitele NATO şi UE. Dar criza care a apărut a fost de natură sanitară, cu uriaşă viteză de răspândire şi afectând sectorul civil, cel mai vulnerabil deoarece neapărat de niciunul dintre scuturile create pentru apărarea militară. În consecinţă, odată criza declanşată, decidenţii au căutat şi nu au găsit:

a) manualele de reacţie rapidă şi procedurile de răspuns altele decât cele prevăzute în foarte clasicele „stări de urgenţă” şi „stări de alertă” în cazul României, spre exemplu

b) au căutat şi au găsit goale ceea ce documentele oficiale denumeau „rezerve naţionale de urgenţă! în care, în proporţii niciodată comunicate public, ar fi trebuit să intre şi materiale sanitare

c) au descoperit că nici la nivel UE nu existau nici proceduri nici stocuri de medicamente sau materiale sanitare.

2. În acest context, au descoperit că reflexul naţional de protecţie al pieţei naţionale a prevalat în faţa reflexului comunitar, ceea ce a dus la întârziera punerii la punct a unui grafic european de răspuns

3. Primul lucru pe care l-au înţeles, cu reflexul lor de politicieni cu experienţă, este că prima sarcina care le revenea era să arate electoratului naţional că nu ei, ci altcineva era vinovat pentru haos. Nu puteau accepta propria incompetenţă sau incultură politică şi administrativă, aşa că au trimis urgent atenţia spre alte ţinte, cu cât mai depărtate şi imposibil de controlat, cu atât mai bine, vezi teoria „virusului chinez” care ar fi trebuit să-l exonereze pe Trump de orice acuzaţie de gestionare dramatic de neprofesionistă a crizei generată de pandemie.

4. Au observat că, puse în faţa unui asemenea nivel de pericol, opiniile publice pot accepta reducerea, modificarea sau chiar suspendarea, evident prezentate drept provizorii, unor legislaţii trecute deja, de multişor, în legislaţii naţionale ale ţărilor date drept exemplu de democraţie. Spre exemplu, în acest context de criză generalizată şi afectând la un nivel fără precedent structurile sociale, în SUA Trump trece peste voinţa guvernatorilor şi ordonă intrarea în joc a unor forţe federale fără ecuson care să facă ordine, determinând un protest nemaiîntâlnit, scris, semnat de primarii unor mari oraş care denunţă în termeni duri decizia prezidenţială:

La nivel european, chiar dacă lucrurile par mult mai balansate, departe de tragedia din SUA, în opinia mea există există un început de tentaţie de de a folosi excepţia de la regulă sub umbrela explicaţiei general a urgenţei de rezolvare a situaţiei de criză provocată de pandemie. Vă reamintesc că a durat mulţi ani, foarte mulţi ani, ca europenii să accepte ideea că Organismele Genetic Modificate reprezintă un pericol de real, au urmat încrâncenate sute de ore de dezbateri în Parlamentul European până când, într-un târziu, să se accepte, în faţa unor probe irefutabile, că mutaţiiule genetice produc efecte uneori dramatice, punând în pericol sănătatea şi viaţa oamenilor. Studiile respective, în cea mai mare parte, fuseseră făcute pe substanţele produse de MONTSANTO, gigantul american în domeniul ONG, achiziţionat ulterior de BAYER, acum companie europeană Bayer-Monsanto. Rezultatul a fost că legislativul european, sub o enormă presiune a sectorului medical şi a ONG-urilor, la propunerea Comisiei, a aprobat în final legislaţia de interzicere a OGM-urilor. Acum însă, aceeaşi Comisie Europeană revine şi aprobă o reglementare de urgentă care dă posibilitatea folosirii de organisme genetic modificate, adevărat strict pe perioada găsirii unui vaccin eficient împotriva COVID-19 (aveţi aici textul Comunicării făcute de CE).

Chestiunea este de principiu: din moment ce pentru o situaţie a fost aprobată o derogare, indiferent de subiect, este de acceptat criteriul de asigurare „valabilă pentru acest caz şi doar pentru acest caz”? De fapt, pe fond, întrebarea la care nu există încă un răspuns este de a şti în ce măsură criza sanitară nu a devenit în sine, în unele cazuri, în unele ţări, într-un anume context politic favorizant, un alibi excepţional nu numai pentru a acoperi incompetenţele grave ale unor lideri politici, nu numai pentru a le transfera pe alte categorii de personal operativ, acuzându-le că nu şi-au făcut bine treaba, ci şi de a intra cât mai mult în zona auto-reglementării permise de situaţiile de criză şi, astfel, a schimba legislaţii care pot fi folosite în afaceri ulterioare, gigantice, la scară globală. Spre exemplu, în caz de criză globală de alimente, am avea deja deschis portiţa europeană pentru folosirea pe scară largă a organismelor genetic modificate. Sau, dacă ne referim la măsurile lui Trump, de a rescrie legislaţiile privind folosirea forţelor militare şi de securitate, inclusiv în perioada crizelor sanitare, prezente sau viitoare.

În această lume după pandemie descoperim că nu există lecţii şi nu există reglui. Trebuie scrise, dar atenţie cum şi cine le scrie, căci s-ar putea să rămânem mult timp cu ele în funcţiune.