Lupta lui Erdogan cu „statul paralel“: Turcia a trimis cereri de extrădare către 83 de ţări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afiş reprezentându-i pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan (stânga) şi clericul islamist Fethullah Gulen FOTO Arhivă
Afiş reprezentându-i pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan (stânga) şi clericul islamist Fethullah Gulen FOTO Arhivă

Turcia a trimis cereri către 83 de ţări pentru extrădarea a 452 de persoane acuzate de apartenenţă la reţeaua educaţională şi spirituală inspirată de clericul islamist Fetullah Gulen, un fost prieten şi un actual inamic al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

Un anunţ în acest sens a fost făcut de şeful diplomaţiei turce Mevlut Cavusoglu în faţa unei comisii parlamentare, scrie Hurriyet Daily News.

„Ducem o luptă fermă împotriva FETO atât acasă, cât şi în străinătate. Îi urmărim pe teroriştii FETO oriunde se află în lume. Îi vom aduce pe membrii FETO în faţa justiţiei din Turcia“, a spus Cavusoglu, citat de AFP.

Potrivit şefului diplomaţiei turce, 104 membri ai FETO au fost extrădaţi deja în Turcia, în cooperare cu 21 de ţări.

Erdogan îl acuză pe Gulen de orchestrarea unui puci împotriva sa şi cere extrădarea lui din Statele Unite, unde s-a autoexilat în 1999.

Autorităţile de la Ankara cataloghează reţeaua inspirată de Gulen drept o mişcare „teroristă“ şi anunţă aproape zilnic, din vara lui 2016, arestări de persoane care ar face parte din ea.

Fetullah Gulen neagă acuzaţiile care îi sunt aduse de regimul Erdogan.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite