Mai multe persoane au fost ucise la o nouă manifestaţie anti-talibani în Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Talibani în mijlocul unei mulţimi FOTO EPA-EFE
Talibani în mijlocul unei mulţimi FOTO EPA-EFE

Mai multe persoane au murit joi, la Asadabad, în nord-estul Afganistanului, după ce combatanţi talibani au deschis focul împotriva unor persoane care fluturau drapelul naţional la un miting organizat cu ocazia Zilei Independenţei.

Protestele la care sunt fluturate drapelul Afganistanului, în culorile negru, roşu şi verde, în unele cazuri după distrugerea steagului alb al talibanilor, sunt primele semne ale opoziţiei populare faţă de talibani după ce aceştia au recucerit ţara, transmite Reuters.

„Sute de oameni au ieşit pe străzi. Iniţial mi-a fost teamă şi nu am vrut să merg, dar când l-am văzut pe unul dintre vecinii mei am luat drapelul pe care îl am acasă. Câteva persoane au fost ucise sau rănite în busculadă şi în timpul tirurilor trase de talibani”, a declarat Mohammed Salim pentru corespondentul Reuters aflat la Asadabad.

Proteste au fost semnalate joi şi la Jalalabad, unde trei persoane au fost ucise miercuri de talibani într-o piaţă a oraşului după ce au încercat să ridice drapelul afgan.

Afganistanul sărbătoresc Ziua Independenţei pe 19 august 1919, ca reamintire a Tratatului de la Rawalpindi din 8 august 1919, act care a consfinţit încheierea celui de-al treilea război afgano-britanic şi recunoaşterea independenţei de către britanici.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite