În lume

articolul anterior articolul urmator

Mâine va fi difuzat Raportul despre Apocalipsă, documentul care-i va pune pe politicieni în faţa propriei incompetenţe

66
8 Aug 2021 10:52:15
Cristian Unteanu

Este rezultatul a cinci ani de cercetări şi al unui proces de verificări şi analize la care au participat 234 de oameni de ştiinţă din peste 60 de ţări ale lumii care, pentru prima oară după 2013, vor da publicităţii prima parte a unei lucrări ce va fi completată anul viitor sub egida Intergovernamental Panel on Climate Change.

Este o lucrare ştiinţifică, dar, în condiţiile de acum, aduce cu sine un foarte puternic avertisment politic care se referă la cel mai important subiect de securitate de pe agenda internaţională, oglindă a incapacităţii şi neştiinţei de guvernare dovedită pe deplin de majoritatea liderilor politici, acum confruntaţi în mod brutal cu consecinţele tragice ale acţiunilor lor în momentul în care schimbările climatice, majoritar apărute şi potenţate de oameni, încep să devină, extrem de rapid, catastrofe climatice cu consecinţe care s-ar putea amplifica şi permanentiza.

Suntem "primejdios de aproape" de a pierde cursa contratimp în care ne aflăm pentru evitarea unei schimbări cu consecinţe cu adevărat catastrofale, avertizează Alok Sharma, preşedintele COP26, forumul specializat al ONU care va organiza marea sa reuniune mondială la Glasgow,  exact peste 3 luni.

Referindu-se la Raportul de mâine , el afirma că : "Este vorba de cel mai dur semnal de alarmă primit până acum... Vedeţi zilnic ce se petrece în lume, anul trecut a fost cel mai cald în istorie, iar ultimul deceniu a fost cel mai cald înregistrat vreodată. Nu ne mai permitem să mai aşteptăm încă doi ani, cinci sau zece ani, trebuie să acţionăm acum. Nu cred că nu mai e timp de a face ceva, dar ne apropiem extrem de primejdios de momentul în care nu va mai fi timp de făcut ceva. Acest Raport oferă un semnal de alarmă foarte clar că, dacă nu vom acţiona acum, nu va mai fi timp s-o facem".

Chiar aşa de grav? Absolut, da! răspunde, spre exemplu, Samantha Bove de la Universitatea Rutger într-un studiu publicat în februarie acest an în revista Nature: concluzia cercetărilor sale este că temperaturile înregistrate acum sunt cele mai ridicate în ultimii 12.000 de ani şi posibil chiar în ultimii 128.000 de ani. Samantha Bove argumentează că cercetările sale elimină orice îndoială privind rolul emisiilor de carbon în procesul de încălzire globală: "Am stabilit că procesul de încălzire post industrial s-a accelerat într-adevăr într-un ritm continuu în ultimii 10.000 de ani. Iar studiul nostru subliniază importanţa schimbărilor sezoniere, mai ales în perioada verilor din emisfera nordică, în influenţarea multora dintre sistemele climatice".

Nu mai este o dezbatere strict ştiinţifică din momentul în care aceste procese arată că - aşa cum o dovedesc cele mai recente observaţii satelitare - este extrem de posibil să ne aflăm în prezenţa unui fenomen cu implicaţii globale directe asupra dezvoltării societăţilor umane dintr-o zonă largă a Terrei. Aveţi aici studiul care cauzează panica: "Major Atlantic ocean current system might be approaching critical threshold" apărut pe 5 august în revista NATURE sub semnătura lui Nikolas Boers de la Potsdam Institute for Climate Impact Research, Freie Universität Berlin and Exeter University. Este vorba despre primele semne că circulaţia  Atlantic Meridional Overturning Circulation (AMOC) care transportă mase de apă caldă de la tropice înspre nord şi aduce apa rece de acolo înspre fundul oceanelor, cel mai important element de asigurare a nivelului relativ blând al temperaturilor în Europa şi care influenţează major celelalte sisteme din lume şi-a pierdut din stabilitate în decursul ultimului secol. Avertismentul său este că acest tred este generat de poluarea atmosferică şi de efectul său care potenţează ridicarea temperaturilor, concluzia fiind că dezastrul definitiv, adică un "posibilitatea de a vedea un fenomen cu un impact major creşte cu fiecare gram de CO2 pe care-l trimitem în atmosferă"

În Raportul care va fi publicat mâine se va spune că nivelul bioxidului de carbon în atmosferă este mai mare decât cel existent în ultimii 800.000 de ani, ceea ce provoacă o încălzire globală între 1,8 gr C - 5,6 gr.C. Încălzire globală înseamnă că la latitudiini medii - ex. Canada şi Europa - vom avea din ce în ce mai des valuri frecvente de temperaturi extrem de ridicate pe timpul verii şi cu mult mai multe nopţi tropicale (temperaturi peste 20 gr.C) . Temperaturile ridicate favorizează o evaporare mai intensă a apei din pământ şi duc la secetă şi incendii de pădure. În plus, o atmosferă mai încărcată de apă poate produce o cantitate cu mult mai mare de precipitaţii decât media, urmarea fiind inundaţii violente şi pe suprafeţe întinse. În Raport se notează şi ridicarea vizibilă şi în ritm continuu a nivelului mărilor şi oceanelor din cauza topirii masive a gheţarilor din zona Arctica. Dacă se vor păstra actualele condiţii, este previzibil ca aceasta să rămână principala sursă care să alimenteze până în 2100 o creştere a nivelului apei între 14 şi 114 cm în funcţie de zonă. Ceea ce ar putea duce la dispariţia unor oraşe precum Lagosul, care să devină de nelocuit până la finele acestui secol din cauza ridicării nivelului apelor.

Dar, aşa cum veţi vedea, dincolo de aceste date care pot să pară abstracte, în diferite ţări ale lumii - cele cărora chiar le pasă de ce se va întâmpla cu fiinţa lor naţională - a început dezbaterea în legătură cu adaptarea super-urgentă a politicilor la noile condiţii de mediu. Asta înseamnă că s-au format echipe mixte de oameni de ştiinţă care studiază, în funcţie de fiecare dintre efectele potenţate în Raport, modul în care se vor pregăti politicile de supravieuire. Este vorba despre salvgardarea terenurilor agricole, asigurarea capacităţii de producţie de hrană (inclusiv prin păstrarea raselor animaliere cele mai adaptate) în condiţii care deja devin dificile şi se pot transforma în extreme. Se studiază acum impunerea unor modele obligatorii pentru viitoarele aglomerări urbane alimentate cât se poate de mult şi progresiv, cu surse de energie alternative, interzicând circulaţia automobilelor cu capacitate cilindrică mare, fie pe motorină, fie pe benzină. Se subliniază că este strict necesară replantarea de suprafeţe de păduri pentru a restabili zonele verzi care au fost distruse prin politici industriale de-a dreptul inconştiente sau criminale, vezi exemplul Braziliei şi al pădurii amazoniene intrate în procesul unei distrugeri generalizate.

Nu ne interesează, vom plăti. Cum deja începem să face în momentul în care guvernarea noastră de acum continuă procesul sinucigaş care ne-a făcut dependenţi, din ce în ce mai mult, de surse externe de hrană, anulând capacitatea de producţie internă şi introducând un vector teribil de important de insecuritate naţională. Poate pe dumneavoastră să vă intereseze toate astea, dar teamă mi-e că membrii guvernului iarăşi vor avea treburi electorale. Altfel nu se explică cum se tolerează ca ministerul nostru al mediului să se opune priorităţii europene de plantare de păduri sau ignoră ruşinoasa realitate care ne face să avem un oraş neconectat la canalizare - bombă sanitară în condiţiile climatice actuale - şi al cărui primar, nedomolit de nimeni, consideră că prioritatea sa este să construiască o popicărie?

Ridicăm din umeri şi mergem mnai departe. Cât mai putem, furându-ne singuri căciula naţională. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

66 Comentarii

Lucifer
8.08.2021, 11:03:39

Aha! E clar, Apocalipsa climatică din România este din cauza guvernului Cîţu! E scris "adânc", vorba lui Nae Ipingescu....

-2 (34 voturi)
Stan Toma
8.08.2021, 11:11:32

Minus patru dintr-o lovitură!

-22 (28 voturi)
Stan Toma
8.08.2021, 11:05:39

Da , totul o sa fie pus pe capul unuia care polueaza cu un Matiz amărât.

-13 (37 voturi)
Zev Zevescu
8.08.2021, 11:22:44

Stan, un armasar pe benzina Matiz? The bastard! Da-mi adresa repede, ma duc sa ii dau cu o papuse Greta in cap pana nu mai misca!

+12 (16 voturi)
vasîli fărdecai
8.08.2021, 11:15:42

Abia așteaptă cineva ca să se incheie capitolul cu aia ca pandemia șî să deșchiză tema cu încălzirea globală. Nutreț pentru proștii plătitori dă taxe șî impozite. Cică tăte să întâmplă dîn via omului și dacă este așa trebă să marci bereketul ca să facă niște unii bănet. Vrăjeală pentru progresiști incompetenți șî proști, mestecători dă lozinci în care nici ei nu mai cred. Natura se reglează singură de peste un miliard dă ani. Factorul acestor scimbări nu este nimeni altul dăcât Soarele care este cel care menține viața dar în același timp este un tigru care-și devorează planetele din jur. Nu este pentru prima dată în istoria Planetei Pământ când se petrec astfel de fenomene. Noi suntem vai muica noastră în acest magnific Univers dar ce să vezi ...vrem să salvăm Planeta cu gretha bio emergenta... Gloabeliștii ...puseră iarăși botu!

-8 (32 voturi)

Vezi toate comentariile (66)

Modifică Setările