Majid al-Majid, liderul Al-Qaeda din Liban, a murit într-un spital din Beirut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În urma atacului realizat asupra ambasadei Iranului în Beirut, de gruparea condusă de al-Majid,au murit 23 de persoane. FOTO: AP
În urma atacului realizat asupra ambasadei Iranului în Beirut, de gruparea condusă de al-Majid,au murit 23 de persoane. FOTO: AP

Liderul Al-Qaeda din Liban Majid al-Majid, aflat în arest, a murit într-un spital din Beirut, potrivit surselor militare libaneze, citate de BBC.

Un comunicat de presă al armatei libaneze a fost cel care a anunţat moartea lui Majid al-Majid, comunicat în care aceştia au specificat faptul că liderul terorist era sub îngrijire medicală.

Un general din armata libaneză a declarat pentru Associated Press că liderul Al-Qaeda a murit din cauza insuficienţei renale.

De origine saudită, Majid al-Majid a fost cel care a condus Brigăzile Abdullah Azzam, fiind pe lista celor mai căutaţi terorişti din Arabia Saudită.

În vârstă de 40 de ani, al-Majid se alăturase grupurilor radicale din Siria.

Gruparea pe care o conducea Majid a realizat mai multe atentate, unul din acestea fiind asupra ambasadei Iranului din Beirut, în urma căruia 23 de persoane au murit, printre care şi ataşatul cultural în Beirut.

Ministrul Apărării din Liban, Fayez Ghosm, a confirmat în urma cu aproape o săptămână, pe 26 decembrie, faptul că al-Majid a fost reţinut de forţele armate în Beirut şi „supus interogatoriilor”, fără a specifica data exactă a prinderii liderului terorist.

Testele ADN au confirmat vineri că persoana arestată este al-Majid, informează AFP.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite