Marele proiect spaţial ruso-chinez restartează aventura spaţială a omenirii
0
Oare mai este posibil să mai vorbim şi despre altceva decât despre catastrofe iminente? Chiar nu ştiu dacă se mai poate, acum când, în plasa unei propagande ofensive specifice Războiului Rece, toată lumea este îndemnată să gândească aproape exclusiv în termeni de conflict proxim, capacitate de destrucţie, aliniamente ofensive şi defensive şi planuri de mobilizare în caz de invazie.
Asta în timp ce, din reflexul formal născut din obişnuinţele unei politeţi moştenite de la o generaţie la alta, în viaţa de fiecare zi oamenii încearcă să se poarte normal, cu urările acelea de Sărbători care de care mai fericite, cu linişte, pace şi împliniri şi realizarea tuturor visurilor, aşa cum cere pravila. Pare chiar o impietate să vorbeşti acum de altceva.
Şi totuşi, să notăm că unele naţiuni se pregătesc şi pentru un orizont de speranţă. Sigur că nimeni nu şi-a abandonat investiţiile avansate în politicile de apărare şi securitate, dar mai există şi alte preocupări. Şi s-ar putea ca asta să dea măsura unei gândiri pe termen lung pentru o umanitate care să supravieţuiască şi să-şi continue cea mai frumoasă dintre aventurile cunoscute până acum, cea a drumului către stele. Poate, dar nimic nu e sigur.
Dacă ar fi să păstrăm o oarecare capacitate de gândire pozitivă, să notăm anunţul că Rusia şi China vor semna un nou program de cooperare pentru spaţiul cosmic (valabil pentru perioada 2023-2027) care, aşa cum spun cei de la ROSCOSMOS într-un interviu pentru Global Times, va include şi planul de a crea şi deschide Staţia lunară internaţională de cercetări (ILRS) până în 2035 pentru care deja există Memorandumul de înţelegere. Mai există şi o altă dimensiune de investiţii strategice: planul de a sprijini dezvoltarea segmentului terestru al sistemelor satelitare ale celor două ţări, GLONASS al Rusiei şi BEIDOU al Chinei, ceea ce poate influenţa decisiv eficienţa, acurateţea şi precizia sistemelor de relee care se bazează pe date GPS, spe exemplu. Cu aplicaţiile civile şi militare cunoscute.
În consecinţă, putem spune acum că este redeschisă noua competiţie pentru cucerirea spaţiului, cu asumarea unor obiective civile extrem de promiţătoare.
Cooperarea ruso-chineză a început în 2019, odată cu semnarea primului document privind coordonarea misiunilor rusă Luna-Resurs-1 şi chineză Chang'e. Aveţi aici programul asumat pentru dezvoltarea şi amplasarea ILRSS.
Primul stadiu, între 2021-2025, presupune lansarea de trei misiuni ruseşti şi trei chineze, scopul fiind culegerea de date şi localizarea cu maximă precizie a zonelor posibile de aterizare către Lună.
Construcţia Staţiei Lunare va începe în 2026 şi va dura până în 2035, perioadă în care vor mai fi lansate două misiuni: implică verificări tehnologice, analiză de mostre, transporturi cargo masive cu materiale de construcţie. În 2035, ILRS va deveni pe deplin operaţională şi cu funcţionare automată.
Din nefericire, conflictele politice binecunoscute fac să fie imposibilă, cel puţin până în acest moment, cooperarea între acest proiect şi cel al NASA, cu obiective aproximativ similare şi cu un desfăşurător care acoperă cam aceeaşi perioadă.
Alături de SUA, la proiectul ARTEMIS participă şi Australia, Canada, Japonia, Marea Britanie, Emiratele Arabe, Luxemburg şi Italia. Iată, în proiecţia NASA, diversele faze ale desfăşurătorului general al misiunii ARTEMIS:
Problema pe termen scurt pentru proiectul ruso-chinez este dacă, în actualul context geo-politic, cele două ţări vor reuşi să consolideze o ofertă care să convingă şi alţi parteneri relevanţi să contribuie la acest demers. Este o chestiune importantă deoarece, ca şi în cazul Drumului Mătăsii, este vorba despre un test real al capacităţii celor două super-puteri de a construi cu succes un front comun cu evidente dimensiuni politice. Cine va opta oare în favoarea lor şi, astfel, va ignora proiectul american? Există doar zvonuri privind negocieri ruso-chineze cu Agenţia Spaţială Europeană, cu Thailanda, cu Emiratele Arabe Unite şi cu Arabia Saudită.
Din nefericire pentru noi toţi, aşa se pune acum problema şi, date fiind dezvoltările din acest moment, este greu de imaginat că se va schimba cadrul în care se vor putea face opţiuni viitoare. Cauza principală este referirea din ce în ce mai puternică la valenţele militare ale fiecăruia dintre cele două proiecte, cu aspectul militar şi de securitate inevitabil în orice analiză globală.
În acest caz, pentru a strica plăcerea tuturor, să amintim că se află în plină dezvoltare un scandal de mari dimensiuni legat de acuzaţiile reciproce între chinezi şi americani în ce priveşte folosirea "sateliţilor ucigaşi" utilizabili pentru a distruge infrastructura spaţială a adversarilor şi a provoca haos în economiile lor. Vezi episodul cel mai recent legat de sateliţii STRALINK. Pentru ca lucrurile să fie şi mai complicate, trebuie să aşteptăm să vedem cum evoluază şi cealaltă situaţie deosebit de delicată: ca răspuns la seria de sancţiuni americane, Rusia a anunţat în luna iunie posibilitatea de a părăsi proiectul actualei Staţiei Spaţiale Internaţionale ISS, lansând propria sa unitate pe orbită joasă, la 1000 de km. Iar China a lansat deja pe 28 aprilie primul modul al propriei sale staţii spaţiale TIANHE.
În fine, vom mai vedea dezvoltându-se o altă competiţie direct asociată cu aventura spaţială: lansarea de rachete purtătoare cu mult mai puternice, rachete grele din noua generaţie, un semnal în acest sens fiind lansarea de către ruşi a celei mai mari rachete trimise în spaţiu din 1992 încoace.
Se numeşte Angara A-5 (foto), cântăreşte 761 tone şi a fost lansată de pe cosmodromul de la Pleseţk din nordul Rusiei, această generaţie de rachete urmând să înlocuiască vechile POROTON care au început să fie folosite din anii '60. Vom vedea cât de departe va merge proiectul de cooperare ruso-chinez în sensul folosirii unor asemenea rachete super-performante pentru punerea în orbită a viitorilor sateliţi civili şi militari şi dacă una dintre variantele rachetei va servi în proiectele legate de viitoarea staţie lunară.
Mizele reale sunt într-atât de mari încât competitorii investesc sume uriaşe pentru a putea beneficia cât mai rapid de ceea ce este deja promis drept certitudine: staţiile lunare vor începe extracţia de minereuri rare şi, mai departe, vor pregăti lansarea marilor misiuni de colonizare şi exploatare de resurse de pe Marte. În paralel, pregătirile pentru aventura spaţială au produs şi produc continuu beneficii legate de transferul unor materiale şi tehnologii către sectorul civil, alimentând un proces de inovare şi eficientizare exploziv la nivelul economiilor avansate, destul de puţine la număr.
Asta ar fi perspectiva în zodia normalităţii.
Numai că, cel puţin cu politicienii actuali conducători ai destinelor planetei, omenirea pare să se îndrepte decis spre perfecţionarea continuă a mijloacelor sale de auto-distrigere, integrând acum în acest proces şi aventura spaţială care, din ce în ce mai mult, este privită ca vector de amplificare a puterii militare. Aşa gândesc domnii generali, aşa au fost învăţaţi să raţioneze şi doar prin prisma spaimelor ştiu să evalueze viitorul. S-ar putea să aibă dreptate şi atunci nu vom mai vorbi despre entuziasmanta aventură a omului avântându-se spre stele, ci vom aşeza totul în oordonatele unor viitoare acţiuni de distrugere pornite şi din spaţiu, folosind infrastructura aşezată cu grijă acolo de oameni pentru a se asigura că distrugerea civilizaţiei să fie cât mai completă.
Caz în care iată cum arată infrastructura militară pregătită pentru atacuri viitoare.
Iată schema Forţei Spaţiale americane:
National space architecture. Credit: Space and Missile Systems Center
Şi macheta unei arme anti-satelit ruseşti deja funcţională:
Cu siguranţă, marele proiect rus-chinez va restarta aventura spaţială, concurenţa şi ambiţiile globale. Neclar este doar dacă asta va aduce noi etape în construcţia de tip clasic, cu perspective economice, comerciale şi de cercetare ştiinţifică benefice pentru omenire sau, dimpotrivă, totul va alimenta demersuri militare destructive.
Se încarcă comentariile...
