Marile aranjamente pentru spaţiul estic

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu suntem în ele. Nu ne invită nimeni să participăm la discuţiile formale şi informale despre viitorul spaţiului estic şi al raporturilor complexe ce se desenau deja de ani de zile cu Federaţia Rusă şi ţările din spaţiul proxim al Orientului Apropiat.

Discuţia priveşte reorganizarea, reformularea şi codificarea liniei de separaţie între UE/NATO şi Federaţia Rusă, linia tuturor tensiunilor imaginabile şi, tocmai din această cauză, prima care, într-o formulă sau alta, trebuie "pacificată" şi "demilitarizată politic". Soluţia cealaltă, acumularea de cantităţi din ce în ce mai mari de armamente şi clădirea de aliniamente de apărare succesive, care de care mai impresionante, logică în sine, a avut ca efect, de ambele părţi, redeschiderea rapidă a uşilor de la arsenalele unde se află armele precedentului Război Rece. Dar, la fel ca odinioară, în momentul în care marşul spre dezastru a devenit prea rapid şi ameninţa să scape de sub control, au intrat în funcţiune mecanismele subterane folosite în caz de ameninţare maximă, fiind rechemaţi la datorie membrii echipelor de contact care mai acţionaseră în cazuri extreme.

Echipele fiind gata de acţiune, prima întrebare la care a trebuit să se răspundă a fost, fireşte, cea legată de alegerea ţării care să fie subiectul experiemntului impunerii unei soluţii de liniştire a vieţii politice şi sociale. Era nevoie de o ţară mică sau foarte mică, cu situare strategică excepţională,  cu o geografie socială echilibrată şi o împărţire demografică aproape egală majoritate/minoritate şi interesând în mod egal toate super-puterile care au prekuat rorlul de rezolvare a situaţiei.

Republica Moldova îndeplinea perfect toate aceste criterii, oferind un eşichier pe care, la modul cel mai evident, piesele puteau fi mutate şi permutate infinit mai uşor decât în Ucraina sau Belarus. La Chişinău era foarte uşor să imaginezi un acord politic între extreme aşa-zis ireconciliabile deoarece nu exista decât opoziţia unui oligarh ce se dorea mic despot sătesc, eliminat imediat odată cu mica sa gaşcă locală şi tot ceea ce însemna, direct şi indirect, o oarece susţinere pentru "Plahotniuc, prietenul nostru".

Din acel moment, odată cu intrarea în funcţiune a Acordului de guvernare ce a adus împreună pe socialiştii lui Dodon şi pe cei din Blocul Acum, începea şi marele pariu de a vedea dacă poate fi transpus în viaţă ceea ce pare a fi un mare aranjament de securitate ai cărui "părinţi fondatori" sunt UE şi Rusia, totul sub umbrela unui acord prealabil al americanilor,şi ei doritori să vadă dacă, printr-un miracol, se poate face ceva pentru liniştirea zonei. Aşteptările sunt enorme şi sunt în creştere deoarece, dacă observaţi -şi asta se spune în mai multe capitale europene - deocamdată doar "soluţia Chişinău" a instituit un punct de stabilitate pe linia de separaţie. Ucraina rămâne în stare de dezechilibru funcţional (totuşi departe de comportamentul isteric şi belicos impus de

Poroşenko) iar tensiunile ating punctul de fierbere în arealul politic şi militar al Mării Negre unde Turcia continuă sfidarea totală a lui Trump şi deciziilor sale rămase deocamdată la stadiul de sancţiuni verbale.

Drept care toată lumea pare să fie de acord că tot cu R.Moldova trebuie să se facă un pas mai departe nu numai a arăta că soluţia este operativ-funcţională la Chişinău, ci că încep să fie operate deschideri formale mai importante din partea marilor parteneri, imbold deloc mascat pentru ceilalţi de a privi cu atenţie la avantaje. Aţi văzut cu ce viteză Uniunea Europeană deblochează ajutorul financiar, cum şi la ce nivel a fost primită Maia Sandu, tratată ca un premier care a beneficiat de intrarea pe calea regală (cum odinioară i se deschisese şi lui Vlad Filat, fără ca acesta să poată să fructifice şansa oferită). Brusc a început şi discuţia despre cum va trebui să fie configurată politica Parteneriatului Estic, una care să fie toal diferită faţă de cea eşuată de acum, eventual cu un punct de reprezentare permanentă la Chişinău, loc viitor de negocieri pentru soluţii regional.

În paralel, la moscova merge Pavel Voicu, ministrul apărării R.Moldova, pentru discuţii cu omologul său rus Serghei Şoigu. Declaraţia ministrului moldovean la finalul convorbirilor   (consemnată de ACCENT TV) este mai mult decât lămuritoare pentru ceea ce înseamnă şi, mai ales, pentru ceea ce se doreşte să însemne marile aranjamente pentru spaţiul estic: "Rusia este un aliat de încredere pentru Republica Moldova. Pentru noi asta e foarte important. Astăzi pentru noi este foarte important, de asemenea, să ne menţinem stabilitatea, să întărim relaţiile prieteneşti cu toate ţările dar nu să prietenim cu cineva împotriva cuiva". Pavel Voicu a remarcat, de asemenea, că Rusia a devenit „prima ţară care a recunoscut actualul Guvern al Moldovei” şi, astfel, a demonstrat încă o dată că este „un aliat de încredere” pentru R.Moldova. Presa de la Chişinău mai scrie că Voicu şi Şoigu ar fi convenit la Moscova asupra organizării unor exerciţii militare comune moldo-ruse.

Nu este încă o formulă finală, este doar o variantă care funcţionează şi a contribuit, cel puţin momentan, la scăderea presiunii şi a cererilor iminente de intervenţie directă sau mascată pentru a ajuta o parte sau alta în distrugerea duşmanilui de clasă. Este extrem de posibil ca raţionamentul dea cum să fie dus mai departe şi să înceapă o negociere, aceea pe Ucraina, pe care o doresc şi o speră atât de mulţi.

România n-a avut nimic de spus până acum, ba chiar a făcut şi drum în contra-sens, susţinându-l viguros pe Plahotniuc şi dovedind că nu avea informaţii viabile din regiune sau din capitalele interesate. Va avea ceva de spus de acum înainte, va delega jucători cu experienţă în negocieri? Cine ştie, poate că da. Deocamdată, să aşteptăm pe 19 august cu foarte mare interes vizita lui Putin în Franţa, discuţiile cu Macron urmând să se concentreze "fiind indispensabil să luăm această iniţiativă cu Rusia pentru a explora toate formele de cooperare pe marile subiecte teme care destabilizează sau sunt la originea conflictelor, fără naivităţi dar şi fără ca uşile să fie închise".

Cam despre asta e vorba acum. Ascultaţi cum, progresiv, parcă se aude un ton nou. Foarte prudent, dar având ceea ce mi se pare a fi o tensiune de speranţă. Real politik? De ce nu?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite