REPORTAJ VIDEO Mărturii din infernul jihadist: „Sunt şi membri ISIS din România“
0Din zonele controlate de jihadişti, printre care se află şi români, au scăpat în ultimele zile sute de civili irakieni. Încă paralizaţi de frică, refugiaţii din tabăra Zelikan abia găsesc puterea să vorbească despre calvarul prin care au trecut.
Mărturiile celor scăpaţi din infernul Statului Islamic (ISIS) sunt de-a dreptul cutremurătoare. Crâmpeie dintr-o viaţă trăită cu teama că în orice moment poţi fi omorât, răpit sau torturat chiar şi pentru un salut sau o privire greşită. Cei scăpaţi în ultimele zile din satele şi oraşele încă sub controlul ISIS au trecut prin iad.
În tabăra Zelikan din nordul Irakului zilnic sosesc zeci de civili dinspre Mosul. Femei, copii şi bărbaţi. Tineri şi bătrâni deopotrivă, care cu ce-au apucat să adune în graba fugii din calea urgiei Statului Islamic. Au privirile extenuate, sunt epuizaţi şi poartă încă semnele Califatului pe ei. Bărbaţii au barbă, femeile sunt acoperite din cap până-n picioare, iar copii au privirea goală, ca şi cum ar fi văzut moartea cu ochii. Vin în grupuri mici, câte trei-patru familii deodată, majoritatea din aceleaşi sate.
Iniţial, toţi cei care vin dinspre zone controlate încă de ISIS sunt procesaţi de forţele kurde Peshmerga în apropiere de linia frontului. „Abia după ce primesc autorizaţia din partea forţelor militare pot fi transferaţi în tabere de refugiaţi“, susţine Rasheed Hussein, angajat al Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR).
Închişi în ei înşişi
Tabăra a fost deschisă în urmă cu trei zile, adugându-se altor 25 de facilităţi similare în Kurdistanul irakian. Toate susţinute de UNHCR, UNICEF, WFP şi alte organizaţii umanitare internaţionale. „E un un efort umaniatar uriaş, care trebuie susţinut de mai toate ONG-urile cu profil umanitar“, adaugă Rasheed, în drum spre corturile celor care au sosit doar cu o zi în urmă.
Cu toate că tabăra e departe de prima linie a conflictului, bine securizată şi cu toate facilităţile necesare, oamenii sunt atât de traumatizaţi încât la vederea unei camere sau aparat foto se închid în cort şi refuză să vorbească. Nu au încredere în nimeni şi cred că ISIS îi poate găsi peste tot, chiar şi în România.
Cu toate acestea, Khaled, un profesor de matematică din Cachi, un sat la doar câţiva kilometri de Mosul, e de acord să ne vorbească, însă fără a-i arăta faţa. „Intraţi. Am să vă povestesc tot“, oftează, în timp ce pe chip i se citeşte amestecul de suferinţă şi epuizare. Fraţii săi, Abed şi Ahmed i se alătură. Ne adăpostim de arşiţă în umbra cortului generos şi, din te miri ce, apare o tavă cu ceai dulce şi puternic aromat. În zgomotul linguriţelor ce lovesc sacadat paharele mici de sticlă şi al şiragurilor de mătănii învârtite pe mână de cei trei bărbaţi, cărora le-am dat nume fictive din motive lesne de înţeles, Khaled îşi începe povestea.
AUDIO Ororile prin care au trecut irakienii sub ISIS, povestite chiar de ei
„Ştii, eu am fost profesor de matematică, deci am văzut şi am auzit multe de la copii şi de la familiile lor. Când Daesh (acronim pentru Statul Islamic – n.r.) a venit în Mosul, în vara lui 2014, ne-au asigurat că vom începe o viaţă nouă împreună şi toate «păcatele» ne vor fi iertate.“ Se opreşte, îşi aprinde o ţigară din care trage cu sete, umple cortul de un fum dulce, înecăcios şi continuă. „La început aşa a fost. S-au purtat frumos cu toată lumea. Doar că ne-au impus reguli foarte stricte. De exemplu, eu locuiam cu familia fratelui meu. Mi-au spus că nu avem voie să stăm în aceeaşi casă bărbaţi şi femei care nu sunt soţ şi soţie, chiar dacă era cumnata mea.“
Sub sabia îndoctrinării
Fratele său îl opreşte şi îi reaminteşte de ziua când un membru ISIS i-a bătut la uşă şi i-a spus că l-a văzut pe stradă cu a vorbit cu o femeie „străină“. Khaled îşi aminteşte ziua şi spune că nu o va uita niciodată. „Mi-a îngheţat sângele în vene. Mi-era teamă că mă vor schingui sau mai rău. Din ziua aceea mi-era teamă să merg la muncă şi să-mi las copii singuri acasă, de frică să nu bată unul dintre ei la uşă şi să-mi îndoctrineze copiii. Ştii ce zic, nu? Să-i spele pe creier!“, exclamă şi arată cu degetul arătător spre tâmplă.
Cu timpul, lucrurile nu s-au redus doar la avertismente verbale. După câteva luni, li s-a interzis să se mai salute altfel decât cu salutul religios „Salam alaykum“ (n.r.- „Pacea să fie cu tine“). Însă numai despre pace nu putea fi vorba în Mosul anul trecut. În timp ce lumea privea consternată la clipurile postate cu iscusinţă de Statul Islamic pe reţelele de socializare, oamenii din acest cort trăiau oroarea pe pielea lor. „Au început să aducă sclave sexuale şi să le vândă. Dacă era tânără şi frumoasă, preţul putea urca şi la 10.000 de dolari. Dar erau momente în care erau atât de disperaţi după bani sau obiecte, încât le dădeau şi pe un televizor sau pistol.“
Fratele său Ahmed intervine şi spune că nu toţi cei care le-au cumpărat pe aceste femei au profitat de ele. „Ştiu oameni foarte înstăriţi din Mosul care, pe ascuns, le-au cumpărat de la ISIS şi le-au salvat viaţa. Le-au scos din Mosul pe ascuns şi acum fetele sunt cu familiile lor. Oamenii ăştia s-au ruinat, dar au făcut ceea ce trebuie şi mulţi dintre ei sunt încă prinşi în Mosul.“
Mulţi luptători „din Rusia, Franţa, Britania, România...“
O tăcere lungă se aşterne peste cortul de un alb imaculat şi tinerii strâng ceştile goale de ceai. Dau să mă ridic, crezând că discuţia s-a terminat. Khaled mă apucă de mână. „Unde te duci? Nu vrei să ştii mai multe despre ce se întâmplă în Mosul?“. Mă aşez şi, cu o precizie aritmetică, profesorul de matematică îşi continuă saga ororilor sub ISIS. „Au fost şi luptători străini, da. Mulţi din Penisnula Arabă. Rusia, Franţa, Marea Britanie, România...“ Tresar şi îl întrerup. „România? Sigur?“
Se uită la fraţii lui pentru confirmare, şi toţi susţin că da, în gruparea Statul Islamic, în oraşul Mosul, sunt şi români. Însă ţin să precizeze că nu pot să ştie cu siguranţă, din moment ce aceştia nu-şi dădeau niciodată numele adevărat şi interacţionau prea puţin cu localnicii. Singurul moment în care puteau să afle de unde e unul dintre ei era la spital, când veneau pentru tratament şi erau nevoiţi să spună de unde sunt. Atunci a auzit că sunt şi membri ISIS din România.
Privilegii pentru străini
„Toţi străinii primeau casele cele mai bune, neveste frumoase şi conduceau maşini foarte scumpe. Erau privilegiaţi, iar noi scârmam după mâncare“, suţin cei trei bărbaţi, în timp ce muezinul din satul apropiat cheamă la rugăciune. E seară şi se întunecă repede prin aceste părţi, aşa că ne despărţim cu o strângere de mână şi un rămas-bun. Din uşa cortului, profesorul din Mosul îmi spune în loc de rămas-bun următoarele cuvinte: „Intră în orice cort din această tabără şi vei afla poveşti care te vor cutremura. Adevărata oroare a celor întâmplate aici se va afla abia peste mulţi, mulţi ani.“
Se încarcă comentariile...
