Maşina de migranţi din Belarus – armă hibridă pentru preluarea frontierei cu NATO de către Rusia lui Putin

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldaţi polonezi, la graniţa Poloniei cu Belarus, blochează accesul migranţilor | 8 nov. 2021 | Foto AFP
Soldaţi polonezi, la graniţa Poloniei cu Belarus, blochează accesul migranţilor | 8 nov. 2021 | Foto AFP

De circa jumătate de an, pe frontiera de Est a Uniunii Europene se derulează o acţiune de război hibrid prin care statul Belarus proiectează migranţi în Europa. Forţate sunt cu precădere frontierele statelor baltice, la origine, mai nou cele ale Poloniei.

Letonia, Polonia, mai recent Lituania sunt subiectele acestei presiuni începute cu câteva sute de migranţi care erau aduşi din Orientul Mijlociu, din Afganistan şi Irak, cu precădere, unii via Istanbul, în Minsk, duşi cu autobuzele la graniţă şi vărsaţi către Europa. Subiectul s-a accentuat ca impact şi, mai nou, mii de migranţi au încearcat luni, 8 noiembrie, sub paza poliţiei Belaruse, să desfacă gardul de sârmă ghimpată dintre Belarus şi Polonia şi să pătrundă în UE. Migranţii sunt aduşi cu avioane la Minsk din Siria, Dubai şi Istanbul, câteva mii pe zi.

Război hibrid belarus, cu Rusia lui Putin în spate

Acţiunea e una tipică de război hibrid, dar care are multiple nivele de relevanţă şi un număr de obiective strategice, dincolo de cele vizibile. Astfel, mai întâi e vorba despre respectarea regulilor internaţionale şi ale ONU vizând migranţii. Blocarea lor la frontieră poate antrena momente de violenţă iar returnarea lor în Belarus le pune viaţa în pericol. Fireşte că nu prea e interesat Preşedintele Lukashenko care, după problemele interne cu opoziţia şi recunoaşterea opozantei sale Svetlana Tsikhanouska drept lider legal al Belarusului, după ultimele alegeri, a găsit cu cale să se răzbune, trimiţând migranţii să se descurce Europa cu ei. În Letonia şi Lituania au ajuns trupe Frontex, în cazul Poloniei lucrurile sunt mai complexe.

În spatele lui Lukashenko se află, evident, Putin şi Rusia lui Putin, cea care orchestrează şi instrumentalizează politic acţiunea. Au învăţat, din dificultăţile crizei migranţilor din 2015, cum se poate destabiliza Europa şi cum se poate aceasta scinda, cum pot lua având partidele populiste, xenofobe, islamofobe, naţionaliste care sunt ingrediente dacă nu pentru ruperea Europei, sigur pentru adâncirea faliilor şi pentru crearea unor probleme majore la graniţa de Est a UE şi NATO, pe flancul Estic. Şi de ce să nu fie utilizat un asemenea instrument sub radar, care nu poate fi reproşat ca element de agresiune şi nici nu poate fi pus lesne, direct, pe seama Moscovei?

Nici ţinta actuală a atacului, a răvărsării peste graniţa UE şi a NATO, Polonia, nu a fost aleasă întâmplător. Dacă în cazul statelor baltice reacţia e mai moderată şi capacităţile sunt limitate, Polonia are multiple probleme de context: o situaţie dificilă, ca să nu spunem contondentă, cu organismele comunitare, cu preponderenţă Comisia Europeană; o capacitate mult mai relevantă militară şi de protecţie a frontierei şi o pornire înclinată mai degrabă spre gestionarea de una singură a problemei şi nu de implicare a Frontex sau a altui organism european sau aliat(aici e o greşeală, prezenţa europeană şi internaţională joacă rol măcar de observator al acţiunii şi poate mărturisi oricând de respectarea regulilor internaţionale când migranţii sunt opriţi la frontieră). În fine, Polonia este cea mai vizibilă şi vocală ţară europeană pe relaţia anti-rusă – chiar mai mult decât România, la nivel oficial – de unde o nevoie acută de a-i aplica o corecţie, în planificarea mişcării din partea lui Putin.

Testarea armei migranţilor şi provocărilor de frontieră pentru mutarea trupelor de grăniceri ruse pe Flancul Estic al NATO

Lucrurile, însă, nu au mers în sensul căutat de Moscova. Mai întâi, pentru că Polonia a notificat atât NATO cât şi UE din timp despre această iniţiativă şi despre perspectiva provocărilor care au loc, astfel încât instrumentalizarea prin război informaţional a relelor tratamente şi încălcării drepturilor omului şi ale refugiaţilor de către Polonia e mult mai dificilă astăzi pentru maşinăria propagandei ruse. Apoi pentru că atât UE, prin toate organismele sale, cât şi NATO, au reacţionat în sprijinul politic şi moral al Poloniei şi au avertizat asupra instrumentarului de aplicat dacă acţiunea continuă: sancţiuni largi asupra celor care acţionează, dar şi a celor implicaţi din state terţe, inclusiv companiile aviatice care aduc migranţi pentru aceste acţiuni – Turkish Airlines şi cele qatareze, siriene şi ruse sunt direct vizate, între cele din Belarus şi cele ruse şi UE existând deja sancţiuni şi relaţii en froid.

Totuşi, acţiunea riscă să pună în pericol vieţi omeneşti, să expună migranţii, bine îmbrăcaţi la ceas de iarnă, într-o perioadă neaşteptată pentru asemenea acţiuni, şi care vin pe autostradă însoţiţi de poliţia belarusă nu către statul de unde vin, ci către Polonia. Apoi pentru că provocările recente de frontieră, despre care Polonia a informat, de asemenea, ameninţă să determine alte reacţii: grăniceri, poliţişti de frontieră, trupe belaruse au pătruns pe teritoriul polonez nu odată, au existat schimburi de focuri, e adevărat mai degrabă de avertisment, în aer, dar şi asupra poliţiei de frontieră poloneze. E de ajuns ca un asemenea incident să escaladeze, să se soldeze cu victime, pentru ca declanşatorul unei crize reale polono-belaruse să se pronunţe, cu Rusia alăturându-se imediat Minskului.

Mai e de notat un proces care are loc: Rusia lui Putin testează azi atacul hibrid cu migranţi pentru a învăţa lecţii şi proceduri din acţiunea Poloniei, ţărilor baltice şi ale UE în întregimea sa. În plus, să nu uităm că Rusia şi Belarus au semnat acte comune, inclusiv o doctrină militară a Statului Comun, Uniunea Rusia – Belarus, o abandonare a independenţei de stat a Belarusului. Ei bine, orice provocare de frontieră serioasă soldată cu victime sau o formă de escaladare, fie la schimburi de focuri cu poliţia de frontieră sau grănicerii belaruşi, fie cu migranţii, poate duce la o soluţie pe care Rusia o visează şi o pregăteşte de multă vreme: preluarea controlului la frontiera NATO cu Belarusul.

Rusia atacă Polonia pentru prezenţa în Irak şi Afganistan

Pentru că, nu-i aşa, potrivit doctrinei militare comune, apărarea comună presupune şi instalarea FSB şi grănicerilor ruşi la frontierele statului belarus, care este, astăzi, frontiera estică a NATO şi UE. Şi dacă la această oră există o frontieră mică între Norvegia şi Rusia, în Marele Nord, care este comună, pe vreo 17 km, dacă enclava Kalinigrad are frontieră cu state NATO şi UE, dacă Finlanda Neutră are o frontieră lungă cu Rusia, totuşi pe zona Baltică şi Poloneză, o preluare a controlului de către trupele de grăniceri ruse înseamnă o nouă schimbare majoră strategică şi o nouă ameninţare la adresa Flancului Estic al NATO şi UE.

O schimbare pe care Vladimir Putin şi-o doreşte, chiar dacă aceasta vine să atace din nou poziţia de conciliere şi predictibilitate propusă lui Vladimir Putin la 15 iunie, în summitul de la Geneva. Atunci Statele Unite au cerut Rusiei să aleagă ce vrea să facă, dacă se alătură Chinei ca junior partener, partener minor, sau dacă acceptă un rol conciliat cu Occidentul. Sau, cum spunea Edward Lucas, SUA doresc ca Rusia să fie trasă deoparte, parcată în afara actualelor dispute, însă, prin comportamentul său de după întâlnire, Putin anunţă că, din contra, vrea să conducă cu mare viteză cel mai puternic bolid pe care-l are pe mijlocul drumului, între benzi, făcând cel mai mare zgomot posibil, ambalând motorul şi claxonând asurzitor.

Implicarea Rusiei în conflictul cu migranţi, transformat în operaţiune hibridă şi de război informaţional, este evidentă după reacţiile Moscovei, la nivelul Ministerului Afacerilor Externe rus. Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al MAE rus, a insistat că Polonia a participat la distrugerea statului irakian şi că ar trebui să primească măcar atâţia migranţi câţi soldaţi a trimis în Irak. Sigur, e o formă cinică de reacţie, dar e clar faptul că Rusia încearcă să pună în dificultate Polonia şi că lovitura e direct lansată către întregul Occident. E dificil de spus de când Rusia a ajuns să dea sfaturi, fiind un campion al imixtiunilor externe şi ocupării teritoriilor altor state, al implicării în Siria, Libia, Nagorno Karabakh, Republica Centr-africană sau Mali. Cum s-ar aplica o asemenea realitate Rusiei însăşi? Ca să nu vorbim de succesiunea la tratate şi cei 10 ani de război în Afganistan.

Comportamentul lui Vladimir Putin şi mersul său orbecăind în spaţiul internaţional arată, mai degrabă, o provocare constantă a Rusiei şi o sfidare a Occidentului şi a Americii lui Biden. Dar fără a fi asumată explicit ca poziţie finală. Negocierile de până acum s-au dovedit blocate, nici măcar pe linia înţelegerii diplomatice SUA- Rusia lucrurile nu au evoluat. Vizita Victoriei Nuland la Moscova şi cea a şefului CIA au dovedit că înţelegerile sunt foarte fragile şi că Rusia nu are nici o înclinaţia să meargă spre o înţelegere, ci mai degrabă spre sfidare şi afirmare a propriilor interese, mai ales cele contrare Occidentului.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite