Ménage à trois

China a fost marea câştigătoare de pe urma conflicului Occident-Rusia FOTO slobodna-bosna.ba

Relaţiile între marile puteri se reorganizează. SUA, China şi Rusia caută noi legături între ele, dar şi în exteriorul cercului de forţă care-l constituie pentru a controla zonele de insecuritate globală sau pentru a-şi îndeplini propriile strategii de securitate naţională. Cine a câştigat în războiul dintre Occident şi Federaţia Rusă, război purtat în Ucraina? Răspunsul este simplu: China.

În primul rând, SUA au diminuat resursele din Asia-Pacific şi au mutat trupe în estul Europei. Deşi timidă, această mişcare va continua sub auspciile Comandamentului NATO şi în conformitate cu deciziile agreate la Summitul NATO din Ţara Galilor. Consolidarea flancului estic al NATO a devenit imperioasă în condiţiile în care Kremlinul desfăşoară o ofensivă împotriva fostelor state socialiste, şi nu numai. Nu este numai o ofensivă militară, ci una economică şi mediatică. Din punct de vedere militar, Federaţia Rusă şi-a securizat Crimeea, unde este desfăşurată Flota de la Marea Neagră şi şi-a deschis, în acelaşi timp, drumul spre resursele de petrol din Marea Neagră şi din Mediterană. Urmează Georgia, asupra căreia presiunile, deocamdată politice, sunt în creştere. Rusia a trecut de la declaraţii la documente oficiale privind strategia militară. Nu sunt noi declaraţiile, dar acum sunt înscrise în documentele oficiale ale Kremlinului.

Noua versiune a doctrinei militare a Rusiei, aprobată de preşedintele Vladimir Putin, desemnează consolidarea capacităţilor NATO şi proiectul scutului antirachetă din Europa de Est printre ameninţările la adresa securităţii ţării. În documente apare conceptul de disuasiune non-nucleară, care prevede menţinerea pregătirii forţelor militare convenţionale la un nivel înalt şi un angajament faţă de organizaţiile regionale de securitate, precum Comunitatea Statelor Independente (CSI) sau Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai (OCS). Federaţia Rusă îşi rezervă totuşi dreptul de a utiliza arsenalul nuclear în caz de agresiune împotriva sa sau a aliaţilor săi ori în caz de ameninţare pentru existenţa statului. Moscova mai precizează că una dintre principalele sarcini ale forţelor sale armate pe timp de pace va fi să asigure interesele naţionale ale Rusiei în Arctica, o regiune strategică pentru dezvoltarea economică şi aprovizionarea energetică viitoare a Rusiei, disputată de SUA, Norvegia, Suedia, Finlanda şi Canada.

În aceste condiţii, Forţele strategice ruse au testat o rachetă balistică intercontinentală (RS-24 Yars, introdusă în serviciu în iulie 2010, o versiune îmbunătăţită a rachetei balistice de tip Topol-M) pe care au lansat-o de la Complexul Spaţial Pleseţk, situat în nord-vestul Rusiei, către o ţintă din poligonul Kura, în peninsula Kamceatka. Un fapt este evident: Rusia este prinsă în acţiuni pe patru direcţii: Europa de Est şi Occidentală, Asia Centrală şi de Est, Caucaz şi Orientul Mijlociu, Artica. De asemenea, Federaţia Rusă s-a înconjurat de conflicte îngheţate, în proximitatea graniţelor, în Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud şi Nagorno-Karabah. Acum, un nou conflict îngheţat a apărut pe harta Europei: Ucraina de est (Doneţk şi Lugansk). Ucraina luptă să devină membru al comunităţii euroatlantice, în primul rând pentru a primi un ajutor militar substanţial de la viitorii parteneri, dar şansele sunt minime în actualele condiţii. Decizia Radei Supreme de a anula statutul de non-aliniere al Ucrainei şi de a opta pentru aderarea la NATO nu înseamnă că Alianţa Nord-Atlantică va începe procedura de aderare a Ucrainei, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în interviul acordat postului de televiziune norvegian NRK. Înainte de a prezenta cererea privind aderarea în NATO, Kievul trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, între altele, Ucraina trebuie să desfăşoare reforme serioase, să organizeze lupta împotriva corupţiei şi să crească eficienţa activităţii aparatului de stat, a declarat secretarul general al NATO. Stoltenberg a subliniat că procesul pregătitor poate dura aproximativ 6 ani. Vor fi anii cei mai grei pentru vecinii noştri ale căror structuri politice şi economice sunt măcinate de corupţie.

Vă spuneam însă că aceia care au câştigat sunt chinezii. De ce? În primul rând, criza militară din Ucraina a atras, în Europa de Est, fonduri şi mijloace militare americane care se îndreptau spre Asia. În al doilea rând, a oferit Chinei controlul, pe termen lung, asupra resurselor de petrol şi gaz ale Federaţiei Ruse. În acelaşi timp, noua situaţie a adus şi o nouă dilemă pentru Beijing: care este calea spre modernizarea forţelor armate proprii în condiţiile în care atât Rusia, cât şi Ucraina erau/sunt parteneri importanţi în această direcţie? Aşadar, cum se va dezvolta acest triunghi, fost echilateral la un moment dat? Dacă China urmăreşte scenariul în care Rusia este pionul principal, situaţia poate deveni inconfortabilă, pentru că Moscova are propriile interese de securitate naţională, dar şi economice, în Asia-Pacific, interese care diferă de cele ale Chinei. A doua variantă, relaţia cu Ucraina, care deţine încă tehnologie militară rusească sofisticată, implică o deteriorare a relaţiei cu Moscova, ceea ce ar fi dezastruos pentru industria aviatică chineză, bazată pe motoarele ruseşti (cele mai importate motoare ruseşti pe piaţa chineză sunt, de aproximativ 20 de ani, două modele, ambele similare ca performanţă cu ceea ce vor chinezii să obţină cu al lor motor tip WS: AL 31 pentru Suhoi-27/30, la o valoare de 3,5 milioane de dolari bucata, şi RD 93 (JF-17), o varianta a RD 33 de pe MiG-29, la o valoare de 2,5 milioane de dolari pentru un motor). Bineînţeles că în toţi aceşti ani China a făcut tot ceea ce era posibil pentru a dezvolta/copia aceste motoare (anul acesta a utilizat un buget de 16 miliarde USD). Le-a studiat, le-a măsurat cu şublerul pe toate feţele, le-a dus la raze etc. Dar nu le iese nici picaţi cu ceară. În centrul atenţiei s-a situat motorul AL31 F, dar există şi un program de dezvoltare a unui motor indigen, numit WS-13, care ar trebui să înlocuiască RD 33, cel mai probabil ar urma să fie o copie a acestuia. China tocmai se pregăteşte să cumpere câteva submarine de tip Amur, aşa că acuzaţiile şi, în general, scandalul despre copierea tehnologiei va avea sigur o continuare de succes. Şi când te gândeşti că India, cu toată logistica rusească acasă la ea, nu reuşeşte nici pe departe performanţele chinezilor în producţia de tehnică militară!

Dar să revenim la triunghiul enunţat. Între summitul APEC de la Beijing şi reuniunea G20 din Australia, ministrul Apărării al Federaţiei Ruse, Serghei Shoigu, a efectuat o scurtă vizită la Beijing, pentru a discuta despre exerciţiile militare navale care ar urma să aibă loc, dar şi în privinţa viitorului blocului militar format din Rusia şi China în Asia-Pacific. Discuţiile pe teme militare le-au continuat pe cele din 2013 şi de la începutul anului 2014, când mai multe înţelegeri militare în domeniul achiziţiilor au fost semnate. Ele au inclus: vânzarea a 24 de aparate Su-35s (cel mai performant avion de vânătoare multirol al ruşilor), vânzarea sistemelor antiaeriene S-400 (intenţia este ca ele să domine spaţiul aerian al strâmtorii dintre Taiwan şi China), vânzarea a patru submarine clasa Lada (două vor fi construite în China), dar şi posibila cumpărare a noului avion de transport Il-476. Pe de altă parte, relaţia Chinei cu Ucraina, în ultimii ani, a redus dependenţa de importurile militare din Federaţia Rusă. Din 1991, greutăţile pe care Ucraina le-a întâmpinat în bugetarea forţelor armate au determinat-o să dezvolte industria de armament şi să exporte principalele echipamente produse după licenţe ruseşti, în special în Federaţia Rusă. Ucraina a fost vârful de lance tehnologică în timpul URSS în ceea ce priveşte construcţia de motoare de toate tipurile pentru aviaţie, marină sau trupe de uscat. Ce au cumpărat chinezii? În principal, turbine pentru o gamă largă de avioane (250 de bucăţi), turbine pentru propriile distrugătoare (întâi au importat, apoi au început să producă la uzina de motoare din Harbin), rachete aer-aer pentru avioanele J-11(copia avionului rusesc Su-27) şi 50 de motoare diesel pentru tancuri. Sigur este că Rusia nu a fost deloc fericită cu sprijinul acordat de inginerii ucrainieni în transformarea lui Su-27 în J-11. Când ruşii au preluat Crimeea, în martie 2014, chinezii s-au grăbit să preia din şantierul naval Feodosia, situat în peninsulă, hovercraftul Zubrcare, aflat în probe, pentru a fi trasportat cu o navă specială în China.

Aşadar, relaţia dintre Beijing şi Kiev a adus tehnologie militară Armatei de Eliberare Populară a Chinei, expertiză inginerească în capabilităţile navale şi tehnologia realizării componentelor pentru diferite tipuri de motoare utilizate în echipamentele militare. Cât despre relaţia dintre Ucraina şi Federaţia Rusă, aceasta s-a bazat, în domeniul militar, pe cooperare în producţia comună de echipamente militare. Ucraina a fost principalul furnizor de piese de schimb şi motoare pentru tehnica sovietică/rusească, întrebarea actuală fiind: cum vor reuşi ruşii să supravieţuiască independent în acest domeniu? Rusia şi-a propus independenţa faţă de industria ucraineană de armament, începând cu 2004, odată cu Revoluţia Portocalie. Acum, industria de armament ucraineană nu poate supravieţui pentru o perioadă lungă fără subvenţii de la stat, în lipsa cumpărătorului rus (preşedintele Petru Poroşenko a crescut bugetul militar de la 600 de milioane la 2 miliarde şi intenţionează să-l ducă la 3 miliarde de euro, în 2017, în vreme ce Polonia are un buget de 10,4 miliarde şi nu este în război cu Rusia, iar bugetul militar al României este de 1,5 miliarde de euro!). De asemenea, multe din piesele şi subansamblurile utilizate în echipamente ucrainene proveneau din Rusia, ceea ce face ca, în afară de vehiculele blindate uşoare şi tancuri, Ucraina să nu poată produce alte tipuri de echipamente. Drumul spre Vest al Ucrainei pune Beijingul în faţa unui posibil adversar occidental, iar dependenţa de tehnologia ucraineană face ca, în cazul unui conflict în Asia-Pacific, Beijingul să fie nevoit să facă faţă embargoului UE. Cu un buget, estimat de Raportul Pentagonului adresat Congresului SUA  de 154 de miliarde USD, în 2013, Beijingul trebuie să aleagă între Ucraina şi Rusia pentru a-şi dezvolta capacităţile militare. Va furniza Beijingul Kievului muniţie pentru sistemele BM-21 Grad sau BM-30 Smerch, în condiţiile în care ucrainenii au utilizat acest tip de muniţii masiv în timpul conflictului din estul ţării? China nu este aliatul ruşilor şi are asemenea muniţie în stoc/producţie. În definitiv, dacă Rusia înarmează doi inamici declaraţi ai Chinei, Vietnamul şi India, de ce n-ar face şi Beijingul acelaşi lucru cu Ucraina? Este o balanţă delicată, pe care Beijingul trebuie s-o ţină în echilibru. Probabil de aceea Serbia a devenit ţinta celor doi (Serbia este primul partener strategic al Chinei în Europa de Est şi Centrală, podul peste Dunăre, în lungime de 1,5 km, fiind cea mai mare lucrare de infrastructură construită de chinezi în Europa de Est). Beijingul, dar şi Moscova (în cadrul pregătirii pentru aplicaţiile comune ruso-sârbe SREM-2014 au fost paraşutate două vehicule BMD-2, pentru prima oară în Serbia, iar Belgradul şi Moscova au înfiinţat, pe aeroportul din Nis, un Centru regional pentru situaţii de urgenţă, unde staţionează avioane ruseşti gata să intervină în regiune, la cererea altor ţări), şi-a îndreptat întreaga atenţie asupra Belgradului. Europa se confruntă acum cu două ofensive: una condusă de Moscova, într-un război hibrid, şi una de Beijing în domeniul economic, tehnologic şi investiţional (investitorii tradiţionali au părăsit Europa, în perioada cea mai neagră a crizei datoriei suverane, companiile chineze au profitat şi au inundat cu investiţii ţările cele mai grav afectate de criză, precum Spania sau Portugalia, principalele sectoare europene de interes pentru chinezi fiind cel energetic şi cel imobiliar).

În loc de concluzie: China a avertizat Europa în legătură cu inutilitatea tentativelor întreprinse pentru a tensiona relaţiile ei cu Rusia. Beijingul este dispus să profite de orice oportunităţi de afaceri pe piaţa rusă, pe fondul deteriorării relaţiilor cu Uniunea Europeană. Ne dorim să avem legături economice foarte strânse cu Rusia. Vrem să îmbunătăţim relaţiile dintre Rusia şi UE. Atunci când apar posibilităţi de consolidare a cooperării cu Rusia, de ce nu am profita de ele? Este un lucru evident. Nu suntem noi cei care am pornit acest conflict, a declarat, ironic, ambasadorul chinez în Germania. În opinia publicaţiei „Huanqiu”, concurenţa din spaţiul cosmic şi din cel virtual are legatură cu disputele privind controlul asupra apelor teritoriale. De aceea, în regiuni precum Oceanul Îngheţat, Pacific sau Indian se duce o bătălie cruntă pentru influenţă şi este posibil ca, la un moment dat, aceste conflicte să declanşeze următorul război mondial. În aceste condiţii, se ridică urmatoarea întrebare: cum poate China să-şi dezvolte armata, astfel încât să protejeze eficient interesele statului?