În lume

articolul anterior articolul urmator

Mii de cărţi distruse în Canada pe motivul că perpetuează stereotipuri despre autohtoni: „Vom îngropa cenuşa rasismului”

29
8 Sep 2021 15:32:44
Autor: Ion Gaidau
„Aventurile lui Tintin” traduse în diferite limbi FOTO EPA-EFE
„Aventurile lui Tintin” traduse în diferite limbi FOTO EPA-EFE

Mii de cărţi, între care „Aventurile lui Tintin” şi „Asterix”, au fost distruse în Canada pe motivul că perpetuează stereotipuri despre populaţiile autohtone.

În Canada, Consiliul şcolar catolic Providence, care reuneşte 30 de şcoli, duce o amplă operaţiune de purificare în biblioteci. Aproape 5.000 de cărţi pentru copii pe tema autohtonilor au fost distruse. Motivul? „Este vorba despre un gest de reconciliere cu primele naţiuni, precum şi un gest de deschidere faţă de celelalte comunităţi prezente în şcoala şi societatea noastră”, a susţinut Lyne Cossette, purtătoarea de cuvânt a consiliului respectiv.

Operaţiunea a început în 2019, printr-o „ceremonie de purificare prin foc” într-una dintre cele 30 de şcoli. Atunci mai multe titluri excluse de pe rafturi au fost arse, în „scop educativ”. Cenuşa a fost apoi folosită ca îngrăşământ la plantarea unui copac, scrie „La Libre”.

„Vom îngropa cenuşa rasismului, discriminării şi stereotipurilor în speranţa că vom creşte într-o ţară inclusivă, în care toţi pot trăi în prosperitate şi securitate”, s-a justificat Consiliul şcolar catolic Providence.

Alte ceremonii de acest tip urmau să se ţină în celelalte instituţii, dar pandemia de COVID-19 le-a întrerupt.

Potrivit lui Lyne Cossette, cărţile retrase din biblioteci - 4.716 la număr - au un „conţinut depăşit de vremuri şi nepotrivit”.

Printre operele eliminate figurează benzi desenate clasice, precum „Aventurile lui Tintin” şi „Asterix”, dar şi romane şi enciclopedii ce se referă la autohtoni.

Pentru a realiza trierea, Consiliul şcolar catolic din Providence a apelat la Suzy Lies, considerată o „gardiană a cunoaşterii” despre populaţiile autohtone.

În opinia lui Lies, cărţile eliminate din biblioteci şi distruse zugrăvesc primele naţiuni ale Canadei ca fiind „nefiabile, leneşe, beţive, stupide...” sau dau „informaţii eronate”.

Autorii de benzi desenate din Quebec s-au declarat consternaţi de acest demers. Reacţii critice au fost formulate şi la nivel politic. „E o pură nebunie. Se comportă ca în Evul Mediu. Îmi pare rău, nu există niciun gest de reconciliere cu primele naţiuni. E şocant”, a declarat pentru Radio Canada deputata Nathalie Normandeau, membră a Partidului Liberal.

Filosoful specializat în educaţie Normand Baillargeon a nuanţat tema într-o intervenţie la acelaşi post: „Că a venit momentul să regândim ce se predă despre istoria autohtonă e normal şi sănătos, dar să arzi cărţi mi se pare extrem de tulburător, aminteşte evenimente din istorie care nu-mi plac deloc”.

Ajuns în mijlocul scandalului, Ministerul Educaţiei din Ontario a explicat la Radio Canada că selectarea cărţilor din biblioteci este responsabilitatea fiecărui consiliu şcolar.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

29 Comentarii

Beta Alfa
8.09.2021, 15:35:31

Wow, arderi de carti... ca e stanga spre extrema, ca este dreapta spre extrema, tot aia... Nu stiu ce s-a intamplat cu cartile "epurate" din bibliotecile romane in anii '50. O fi ajuns tot in soba dar nu s-a facut tam-tam.

+3 (23 voturi)
Lucifer
8.09.2021, 15:42:36

Progresiştii au înnebunit. Probabil vor scoate din cărţile Lumii autori ca Cervantes, Shakespeare, Dostoievski, etc.

+5 (33 voturi)
Lucifer
8.09.2021, 15:44:50

NB. Mi-aduc aminte de un roman, "756 grade Fahrenheit", cu nişte nebuni care ardeau cărţile, iar unii oameni, pentru a le salva, le memorau.

+3 (27 voturi)
Gelu Ruscanu
8.09.2021, 15:45:17

Perfect! "Arde tot!". Deviză din cartea utopică a lui Bradbury, 451 Fahrenheit. Temperatura la care i-au foc hârtia. Fără romantismul de acolo dintre Clarisa și Guy Montag. Arzi tot și pe urmă arzi și cenușă! Mișto vremuri! Cam Nostradamus au fost Bradbury, Orwell. Bravo! Sper că secolul asta sa fie final pentru specie. Nu merita mai mult...

+4 (24 voturi)
gigi banateanul
8.09.2021, 15:46:42

S-au tampit si profesorii... Acestea sunt urmarile corectitudinii politice propovaduite de politicieni si globalisti cu ajutorul mass media. Cuvintele sunt de prisos...ca apare unul mai jos si incepe sa ma faca retrograd,nationalist, crestin sau...rus.

+3 (27 voturi)

Vezi toate comentariile (29)

Modifică Setările