În lume

articolul anterior articolul urmator

Ministerul Femeilor din Afganistan a fost înlocuit de talibani cu „poliţia morală”. În regimul anterior, se ocupa de execuţii publice şi mutilări

7
17 Sep 2021 17:33:55
Autor: Maria Ţaga
FOTO: EPA-EFE
FOTO: EPA-EFE

Ministerul Femeilor din guvernul afgan, fondat în 2001 după alungarea talibanilor, a fost înlocuit de noul guvern taliban de la Kabul cu un aşa-zis „minister al virtuţilor şi viciilor”, poliţia morală talibană, relatează Reuters.

Panoul de la sediul ministerului a fost schimbat, vineri, cu unul nou, cu text în limbile dari şi arabă – „Ministerul Rugăciunii şi Îndrumării şi pentru Promovarea Virtuţilor şi Prevenirii Viciilor”, conform fotografiilor apărute pe reţelele sociale şi mărturiilor oamenilor din Kabul.

Clădirea a fost încuiată şi baricadată.

Femeile angajate la minister au declarat că au fost scoate cu forţa din clădire, deşi au încercat să vină la serviciu timp de mai multe săptămâni. Multe dintre acestea, nu au o altă sursă de venit, iar în condiţiile în care regimul taliban refuză să le garanteze dreptul la muncă, ele nu vor putea să se susţină pe ele şi pe familiile lor.

În perioada regimului taliban anterior, unul de o brutalitate ieşită din comun, Ministerul Virtuţilor şi Viciilor era „agenţia” care punea în aplicare interpretarea extremistă a legii islamice în Afganistan – execuţii publice sau mutilări.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Kongo-Müller
17.09.2021, 19:58:03

20 de ani de razboi, zeci de mii de morti, totul degeaba. Afganistanul condus de Talibani se reintoarce in evul mediu.

-7 (13 voturi)
Lola
17.09.2021, 20:53:52

se intoarce pentru ca asa au vrut triburile de pe acolo, ca cu votu, nu prea le au! La ei, cel puternic e ala ce da cu maciuca cel mai tare, si uite asa se castiga puterea politica. Cam ca si prin Rusia si China!

+13 (13 voturi)
fact check
17.09.2021, 21:31:15

ciudat cum cel repede bucurati de plecarea SUA din Afganistan nu au nimic de comentat la articolul asta

+10 (10 voturi)
Abdullah Maruan
17.09.2021, 22:56:52

https://www.wionews.com/photos/times-have-changed-pictures-of-afghan-women-before-taliban-rule-go-viral-406508#liberal-and-westernised-lifestyle-406497 Asta era in Afganistanul pe vremea lui Zahir Sah! Sovieticii i-au mobilizat pentru a alunga un alt imperiu ce incerca sa le impuna o ideologie falita, din motive de necunoastere a culturii si traditiei, iar americanii cu Osama BinLadin ca "logistics manager" atat al suportului material si militar cat si al promovarii ideologiei jihadului cel mai radical i-au "perfectionat"! Asa s-a ajuns aici Lolita! Cu sovietici, americani si bogatii din Golf ca special guest stars! Daca te intereseaza in detaliu....poti pune mana pe carte!, Sau googleste ca-i la moda!

+10 (10 voturi)
Lola
17.09.2021, 20:40:25

Dupa retragerea NATO, Afganistanul e pe drumul ce bun, catre cele sfinte, cu bataia de rigoare a femeilor, biciuire si tras de urechi! Iaca ca se poate sa traiasca ca in Evul Mediu Intunecat, desi suntem in Secolul XXI! Cand te gandesti ca aliatii Afganistanului sunt Rusia si China, te trec naduselile.....

+11 (11 voturi)

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările