Mişcări seismice şi alunecări de teren în zona poligonului nord-coreean unde au loc teste nucleare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images
FOTO Getty Images

Un cutremur de mică intensitate a fost detectat vineri dimineaţă în apropierea poligonului de la Punggye-ri, unde Coreea de Nord desfăşoară teste nucleare, anunţă Reuters.

Cutremurul a avut magnitudinea 2,7 şi a avut loc la o adâncime de trei kilometri, în provincia Hamgyong. 

Cutremurul este cel mai recent dintr-o serie de cel puţin trei produse după testul nuclear făcut în 3 septembrie de Phenian, care a provocat un sesim cu magnitudine 6,3, ceea ce i-a determinat pe experţi să afirme că ar fi putut fi afectată zona muntoasă din nord-vestul ţării, unde au avut loc toate cele şase teste nucleare.

De altfel,  specialiştii spun că seria de cutremure şi alunecările de teren din zona poligonului au drept cauză explozia puternică din 3 septembrie, care a destabilizat regiunea, motiv pentru care experţii apreciază că poligonul nu ar mai trebui folosit pentru teste nucleare.

"Explozia din 3 septembrie a avut o asemenea putere încât există posibilitatea ca tunelurile existente sub poligon să se fi prăbuşit", a declarat Kim So-gu, cercetător la Institutul Sesimologic Coreean.

"Cred că regiunea Punggyr - ri este saturată. Dacă va mai avea loc un nou test regiune, ar putea risca o poluare radioactivă", a spus cercetătorul.

"Motivul pentru care Punggey - ri a devenit poligonul de teste nucleare al Coreei de Nord este tocmai acela că zona era considerată stabilă şi că rareori au existat cutremure acolo", a declarat un profesor de la universitatea din Seul.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite