Ne vom cumpăra şalvari, precum Muc cel Mic?

Prima întrebare, în problema acordării, de către Executivul în funcţie, din Capitala tuturor românilor, a unui teren, celor ce se ocupă de cultul unei alte credinţe religioase din România este dacă Patriarhia Română a fost consultată. Dacă răspunsul este negativ, atunci cineva, oricine ar fi acesta, trebuie să îşi dea demisia de onoare. Dacă răspunsul este pozitiv şi Biserica Ortodoxă Română a tăcut constructiv, lucrurile se schimbă.

Se schimbă în sensul că dacă, ipotetic, a existat atâta înţelegere şi generozitate creştinească, măcar să se fi acţionat până la capăt, prin donarea terenului şi construcţiei celei mai mari catedrale ortodoxe, de pe tărâmul mioritic, urmaşilor lui...Muc cel Mic. 

Sigur este o ironie amară, dar cu tot respectul pentru cultul religios, care transformă un viitor centru cultural în marele obiectiv strategic al comunităţii musulmane din Europa, edificarea viitoarei moschei este o dovadă a unei administraţii prezidenţiale care doar... ia act de ce mai decide Palatul Victoria. 

După cum, în curtea guvernului mai rezistă un premier aproape turcit, pardon, mă scuzaţi, aproape însănătoşit, capabil de cele mai uimitoare decizii, care calcă în picioare istoria veacurilor când firmanul se primea la Înalta Poartă, a cărei puternică amintire marchează conduita autorităţilor turce de azi, dovadă şi banii promişi pentru moschee. 

Uitând să returneze Sabia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Dacă vă aşteptaţi la rânduri care să sugereze pericolul coagulării, la viitoarea moschee, a unor grupuscule de fanatici musulmani, vă înşelaţi. 

Ar fi fost treaba Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, ca să se pronunţe, pe baza unei informări complexe, de la cei avizaţi, în legătură cu acest pericol. 

Dacă la Ministerul de Externe se folosea o statistică uşor de accesat, atunci se putea prezenta rapid Guvernului, încă, al României, situaţia unor edificii similare, în alte state membre ale comunităţii euroatlantice. 

Ar fi fost uşor apoi de explicat, celor ce susţin proiectul grandios, că nici istoria românilor, nici precedentele intenţii, pe alte meleaguri, nu ar fi argumentat o asemenea decizie. 

Vă mai aduceţi aminte de faptul că România a avut un vecin, un stat numit Iugoslavia?

Nu mai există. 

Au apărut republici acum cunoscute, iar pe teritoriile unora dintre acestea au fost ridicate impunătoare moschee. 

La puţin timp - am fost acolo şi am văzut asta - au apărut pe... stradă bărbaţi şi femei, juni şi tinere purtând îmbrăcămintea specifică musulmanilor. 

Foarte frumos, o să comentaţi, a fost opţiunea lor! 

Pentru unii, aşa stau lucrurile. 

Pentru alţii, nu. 

Şomeri, de altă credinţă religioasă, decât cea musulmană, au acceptat, în schimbul unei sume lunare de 100, sau 150 de euro, ca să poarte pe... stradă şalvarii şi ţinuta aferentă. 

"Allahu Akbar!"/"Dumnezeu este mare!" 

Asta în ceruri, pentru că pe pământ...

...Dumnezeii, pardon, guvernanţii noştri par a purta deja condurii mari şi un toiegel cu mânerul ca un cap de leu. 

Doar nu mai avem conducători care să se bată, inteligent, diplomatic, ca nişte lei, pentru demnitatea naţiunii române, care le plăteşte hazardatele lefuri, cele tocmai mărite în vremuri de arşiţă, secetă... 

Prin urmare, preşedintele şi premierul ar trebui să răspundă, simplu şi concret, la întrebarea de interes acut pentru şomerii din România: 

Când şi de unde ne vom cumpăra şalvari, precum Muc cel Mic? 

A la turca bre! Ca la KanalD.