Neaşteptatele efecte (pozitive?) ale sancţiunilor americane pentru economiile Chinei, Rusiei şi Turciei

Din momentul în care Trump a decis să folosească pe scară largă arma sancţiunilor economice, ţintind laolaltă inamicii din întreaga lume, dar şi aliaţii din spaţiul euroatlantic, s-a spus că, oricât de temute ar fi efectele, arma are totuşi două tăişuri, la fel de ascuţite şi de mortale, deosebirea fiind dată de un cuplu de caracteristici: rezilienţa ţintelor şi timpul de care dispun pentru a-şi organiza liniile de apărare şi contraatac.

Asta se întâmplă acum.

A greşit Trump? Nu se poate spune asta, din moment ce el se baza pe o lungă tradiţie în domeniu. Cu excepţii considerate nesemnificative, ea dovedea faptul că, cel puţin de la finele celui de-al Doilea Război MOndial, era suficient ca SUA doar să pronunţe cuvântul "sancţiuni" pentru ca ameninţarea să fie suficientă şi s-şi facă efectul, aducând statele "pe linia cea bună", mai ales în relaţia lor cu marile companii americane sau, mai nou, cu multinaţionalele controlate de americani.

De aici şi enorma surpriză (urmată de o furie pe măsură) a lui Trump care a sesizat foarte târziu că instrumentul obedient care era ONU s-a regrupat şi acum coalizează un vot ostil anti-american, realitate fără precedent constatată din nou, în Consiliul de Securitate unde continuă blocajul împotriva iniţiativelor lui Trump de reintroducere sancţiuni împotriva Iranului.

Dar, fără îndoială, ar fi fost vorba doar de un episod izolat de revoltă care ar fi durat doar până când urma viitoarea criză majoră şi era imperioasă nevoie de o refacere a echilibrului de vot în Consiliul de Securitate, ceea ce ar fi făcut ca, din nou, dosarul iranian să fie împins discret în planul doi, măcar până se lămureşte cine va fi următorul peşedinte american.

De ce nu? Era o soluţie conveanbilă- deoarece e extrem de comodă şi îndepărtează perspectiva unor devbateri politice interne în SUA în care chestiunea relaţiei cu statele europene să ajungă motiv de certuri, acuzaţii şi cuvinte grele care să poată fi greu retrase din memoria sentimentală a unei audienţe şi aşa extrem de polarizate. 

Era o soluţie. Nu mai este deoarece, exact acum iese şeful Huawei şi face o declaraţie explozivă şi care mobilizează interesul şi - dacă am auzit corect - începe să mişte banii investitorilor spre alte orizonturi decât cele american. Nu mai este o ştire "interesantă" este una de importanţă geo-politică tocmai datorită enormei simbolistici cu care Trump a decis să încarce lupta sa împotriva gigantului chinez de telecomunicaţii Huawei, ca parte a ofensivei anunţate să îngenuncheze apoi să scoată economia chineză de pe pieţele comerciale ale lumii civilizate. Folosind, evident, toată gama de sancţiuni comerciale imaginabile, plus ameninţările în stilul binecunoscut. "Entry List" conţine numele a peste 100 de companii chinezeşti pe care Administraţia Trump le consideră a fi o ameninţare pentru securitatea naţională a SUA. Cu rezultate pe care le puteţi măsura, "Entry List" a fost folosită pentru a sancţiona şi fire din Rusia după anexarea Crimeii.

Replica chineză

"După ce Statele Unite ne-au inclus pe Entity LIst ne-am transferat investiţiile în Rusia, dezvoltând echipa de oameni de ştiinţă ruşi şi am mărit salariile omaenilor lor de talent" - a spus Ren Zhengfei, fondatorul Huawei. Este un gest politic cu o dimensiune strategică viitoare care poate fi relativ uşor intuită deoarece super-sancţiunile americane au avut ca efect cert accelerarea procesului de integrare a uriaşei pieţe interne reprezentată de Organizaţia de cooperare de la Şnaghai (acoperind cam jumătate din suprafaţa planeti ). Până acum, proiectele respective erau fie în aşteptare, fie se dezvoltau în principal pentru susţinerea noului climat de afaceri creat de începerea activităţii comerciale pe cele trei rute ale Noului Drum al Mătăsii. Se spunea - la nivel de proiect - că totul poate deveni coerent ca proiect strategic de dimensiuni globale în momentul în care legăturile respective vor fi dublate de o reţea comună de comunicaţii, de un sistem unificat de plată şi de o unificare a puterii lor tehnologice. Iată relaţia lor de acum:

Şi iată ce spunea anul trecu Putin: "cred că dacă ne unim eforturile prin ceea ce avem deja acum ca agenţii, organizaţii şi chiar concepte şi punem la punct o reţea integrată, vom ajunge la ceea ce am evocat în mod repetat - un parteneriat eurasiatic extins". Şi nu este vorba doar de un nivel de intenţii generale căci, spre exemplu, a început deja să funcţioneze parteneriatul între Centrul rus de cercetări pentru Inteligenţă Artificială care lucrează cu cei de la Huawei în privinţa elaborării de soluţii pentru optimizarea proceselor industriale. Am auzit o discuţie despre posibilitatea să se treacă la consolidarea ruso-chineză, a sistemului complex de comunicaţii , inclusiv spaţia, constrit în jurul celor trei trasee ale Noului Drum al Mătăsii. Deja intrăm în implicaţii geo-politice majore care, pentru unii , se calculează în beneficii economice încă greu de calculat.

Pe de altă parte, Erdogan transmite şi el că sancţiunile acelea ultra-severe de care a tot vorbit Trump reprezintă o chestiune care nu-l impresionează absolut deloc şi nici nu produce efectele scontate de Washington pentru a penaliza Turcia. Dimotrivă, şi în acest caz se observă o accelerare exponenţială a proceselor de realizare a independenţei naţionale în domenii de vârf, de obicei rezervate până acum marilor puteri. A inaugurat la Anjara o locaţie destinată producţiei şi cercetării în domeniul militar deţinută de ROKETSAN, cea mai mare companie din Turcia în sectorul apărării.l "Doresc să anunţ - a spus acum câteva zile Erdogan - startul primelor teste cu rachete construite în Turcia şi care folosesc tehnologie bazată pe combustibil lichid...ne vom continua eforturile pentru a dezvolta motoare bazte pe alimentare hibridă". Se referă la faptul că Rokestan dezvoltă o tehnologie bazată pe motoare cu hidrogen, cu aplicaţii imediate pentru sectorul spaţial, aviaţie şi transport: "la acest centru se produce cu tehnologiile viitorului, precum arme miniaturizate, sisteme hipersonice şi arme energetice cu laser folosind tehnologia electromagnetică".

A dat exemplul uneia dinte cele mai noi arme produse local după ce Turcia a început să aibă probleme serioase în relaţia cu americanii,: poruc acum, a spus Erdogan, una dintre cel mai moderne drone de luptă din lume, Bayraktar-2 (foto, sursa Wikimedia Commons) care dispune acum de rachete de 220 mm ghidate prin laser.

Simple ştiri disparate sau semnul unei restructurări masive, parte a redesenării hărţilor de putere ale lumii, mişcare care, aşa cum cred că veţi vedea, se va încheia în 2024?