Insurgenţii au lansat atacuri vizând oraşul Lashkar Gah, în provincia Helmand, unde situaţia este volatilă, ceea ce a determinat Statele Unite să efectueze atacuri aeriene în apărarea forţelor afgane.
Confruintările i-au obligat pe locuitori să plece, înghesuiţi pe motocliclete, în taxiuri sau autobuze.
„Peste 5.100 de familii sau 30.000 de persoane (...) au fugit din calea luptelor, pentru moment”, a declarat pentru AFP Sayed Mohammad Ramin, directorul Departamentului Refugiaţilor din Helmand.
„Unele familii locuiesc în continuare în stradă, la Lashkar Gah. Nu avem să le dăm corturi”, a spus el.
Un locuitor, Hekmatullah, declară că a fost nevoit să fugă după ce un obuz a căzut pe casa vecinilor săi şi a ucis două femei.
„Luptele erau atât de intense, încât nu am avut timp să-mi iau haine de schimb. Mi-am luat familia”, povesteşte un agricultor, Attaullah Afghan, care a fugit împreună cu 12 rude.
Confruntări armate continuau în cel puţin patru districte, miercuri, au anunţat oficiali afgani, după ce forţe de securitate au respins mai multe ofensive talibane în zonă.
Misiunea ONU în Afganistan (MANUA) a anunţat că mii de persoane au fugit şi îi îndeamnă pe combatanţii talibani şi forţele afgane de securitate „să ia toate măsurile posibile pentru a proteja civilii, inclusiv culoare securizate pentru cei care doresc să plece”.
Într-o coliziune a două elicoptere, miercuri, în districtul Nawa, în Helmand, s-a soldat cu moartea a nouă persoane, a anunţat un purtător de cuvânt al guvernatorului proviniei, Omar Zhwak.
Ministerul afgan al Aprării a anunţat că anchetează acest incident.
Helmandul - un celebru bastion taliban - a fost teatrul a numeroase confruntări armate şi pierderi umane în rândul forţelor internaţionale, în cei 19 ani de război.
Un acord americano-taliban semnat în februarie la Doha, în Qatar, prevede ca insurgenţii să nu atace centre urbane şi să limiteze nivelul violenţei.
Statele Unite s-au angajat să-şi retragă toate trupele din Afganistan până în mai 2021, în schimbul unor garanţii în domeniul securităţii din partea talibanilor şi al deschiderii unor negocieri de pace cu Kabulul în Qatar.
Aceste negocieri au început luna trecută, la Doha, însă par să se afle într-un punct mort, în contextul în care cele două tabere nu reuşesc să se pună de acord asupra unei structuri de bază a negocierilor.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
2 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Talibanii au primit unda verde de la prietenul lor Donald Trump sa preia controlul. A pornit vanatoarea fostilor colaboratori ai USA, acum parasiti, tradati si vanduti de Donald Trump.
Și, cât de curând, vor instala sharia în Afganistan. Iar apoi se vor apuca, din nou, de atentate. Acesta este portretul real al unei „mari victorii mari”.